marți , 21 noiembrie 2017

Mihai Leu: „Am vrut să fiu şofer de tir, după aia am vrut să fiu aviator”

ML

Cine ar fi bănuit ce a vrut să devină, atunci când era mic, cunoscutul boxer român Mihai Leu? Ei bine, Miruna, micul reporter al „Jurnalului pentru copii” de la Digi24, a avut această curiozitate şi a aflat care au fost pasiunile copilăriei sportivului.

„Am vrut să fiu şofer de tir, după aia am vrut să fiu aviator. Dar de pe la nouă ani mi-am dat seama că îmi place foarte mult boxul şi m-am ţinut de el”, a declarat Mihai Leu.

De unde a moştenit însă cea de-a doua mare pasiune a sa, cea pentru maşini? Miruna a aflat că tatăl lui Mihai Leu a fost, la randul său, mare campion şi i-a insuflat şi fiului său această pasiune. „Da, tatăl meu a fost campion naţional la circuit de viteză şi aproape sigur de la el am moştenit pasiunea pentru maşini. Am avut multe maşinuţe când eram mic, dar cea mai mare plăcere era când plecau toţi de acasă să mă duc în garaj şi să mă urc în maşina lui de curse.”

Acum Mihai Leu este la rândul lui părinte şi încearcă să-şi înveţe fiul tot ce trebuie să ştie un copil de vârsta lui şi să-i încurajeze toate încercările, toate pasiunile. Şi, ca orice părinte spune că, deşi mai face şi năzbâtii, copilul lui este cel mai bun. „Ei, face el de toate, şi bune şi rele. Câteodată este foarte încăpăţânat, dar să ştii că am un băiat extraordinar.” Iar întâmplarea cea mai haioasă pe care şi-o aminteşte despre fiul său este momentul în care cel mic a început să plângă când a aflat că a murit Iancu de Hunedoara:. „Eu m-am născut în Hunedoara. Pentru noi Iancu de Hunedoara este o mare mândrie. Pot să spun că băiatul meu când a aflat că a murit Iancu de Hunedoara a început să plângă.”

Un interviu haios cu un mare campion, sâmbătă, ora 9.30 la „Jurnal pentru copii”, pe Digi24.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus