vineri , 24 noiembrie 2017

„Miracolul din Tekir”, proiectat la Berlinale, în cadrul European Film Market

miracolul din tekir

Filmul „Miracolul din Tekir” va fi proiectat la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, în cadrul European Film Market. Proiecția va avea loc miercuri, 17 februarie, de la ora 11,30, la CinemaxX Studio 14. La proiecție vor participa producătorii Alex Iordăchescu și Gabi Suciu.

Miracolul din tekir” se lansează în cinematografele din România pe 4 martie. Prezentatî în premieră internațională la Zurich Film Festival, pelicula a fost apreciată de critică și juriu, fiind premiată cu trofeul The Emerging Swiss Talent Award.

Distribuția filmului este formată din Dorotheea Petre (singura actriţă româncă pentru care Festivalul de Film de la Cannes şi-a schimbat tradiţia, creând special un premiu pentru incredibila ei performanţă din “Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”) , Bogdan Dumitrache (“Poziţia copilului”, “Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, “Loverboy”), Elina Löwensohn (actriță de origine română, care a jucat în filme precum “Schindler’s List”, „Un long dimanche de fiançailles”, „The Wisdon of Crocodiles” alături de Jude Law și Timothy Spall) și George Piștereanu (cunoscut publicului românesc pentru rolurile din “Eu când vreau să fluier, fluier” și “Loverboy”).

Din echipa de producție a filmului fac parte directorul de imagine Hélène Louvart, renumită pentru colaborările cu Agnes Varda, Wim Wenders, Claire Denis sau Leos Carax, iar monteur este Nelly Quettier, cunoscută pentru filmele regizate de Leos Carax și Claire Denis.

În România, “Miracolul din Tekir” va fi lansat pe 4 martie și va fi distribuit de Ultraviolet Media.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus