miercuri , 26 iulie 2017

Mircea Goia: În SUA, dacă dai greş, nu se uită nimeni strâmb la tine

Mircea Goia

Nu e cântăreţ, nu e actor şi nu e – încă – regizor, deşi şi-ar dori să ajungă unul. Mircea Goia e un român din Valea Jiului care a reuşit în SUA făcând totul cu pasiune și devenind, astfel, vedeta propriului destin. Munceşte în domenii diverse, creative (IT, producţie cinematografică, marketing), face fotografii care-ţi taie respiraţia şi, pe lângă toate acestea, ca parte entuziastă a proiectului RomanianStartups.com, își ajută semenii – români aflaţi la început de drum în carieră – să-şi împlinească visurile, inclusiv pe cel american. O frântură din povestea lui Mircea vă invit să citiți mai departe, într-un intreviu realizat în premieră pentru LaRevista.ro pe Facebook Messenger. Cu emoticoanele de rigoare şi în cadenţa mai jucăușă a unei conversații pe chat, pe care am însă permisiunea de-a o face cunoscută tuturor.

Pentru că la tine e dimineață, o să încep cu întrebarea preferată a Corinei, „stăpâna” site-ului LaRevista.ro: care e primul lucru pe care îl faci dimineața, când te trezești? 😛

Îmi ia destul de mult timp până mă dau jos din pat. Cam o oră. De-aia pun ceasul să sune mai devreme cu o oră decât ora normală de trezire. 🙂 Primul lucru pe care-l fac e să deschid computerele. Am două, unul pentru muncă, unul personal (de pe care scriu acum). În timp ce se trezesc şi ele, verific un pic şi Instagramul. Da, sunt oarecum dependent de social media. 🙂 Şi apoi îmi fac o cafea.

Aha, ajungem mai încolo și la social media. Întâi spune-mi cum ai ajuns tu, român din Lupeni, în SUA, Arizona. Și de ce.

Am ajuns în SUA din cauza loteriei vizelor, bată-l vină de noroc :). În 2004, nişte prieteni m-au rugat să-i înscriu la loteria asta, în anul ăla fiind prima dată când înscrierile se făceau pe Internet. Eu, pricepându-mă ceva mai bine la Internet, i-am înscris. Iar la final m-am înscris şi pe mine, să nu-i las singuri :). Prietenii mei nu au câştigat, dar am câştigat eu, lăsându-mă să înfrunt singur animalul ăsta numit America. Egoişti! :). Dacă tot am câştigat, şi posedând şi un spirit de aventură/curiozitate, am venit aici. Îmi făcusem calculele că dacă nu îmi va ieşi nimic în SUA, mă pot întoarce în România (nu-mi vândusem apartamentul).

În Arizona am ajuns după un an de zile… Un an de zile în care am locuit în West Virginia (coasta de est), West Virginia fiind Valea Jiului a Americii. 🙂 În anul ăla de zile am fost şomer acolo, dar nu era ceva nou. Şomer am mai fost şi în Valea Jiului românească.

Loteria vizelor?! Credeam că e făcătură, sincer. Nu credeam că poate câștiga cineva pe bune.

Ei, aşa au crezut mulţi… că e făcătură. 🙂 Dar nu e. Treaba e că din toată lumea se înscriu cam 9-15 milioane de oameni şi doar 50.000 sunt aleşi. Aşa că poate nu ai cunoscut pe nimeni să câştige până acum. Sunt eu primul :)?

Păi nu-mi amintesc să fi cunoscut pe altcineva…

Mai toţi românii pe care-i ştiu aici au venit cu loteria :).

mircea 1Mircea Goia, undeva în Arizona

În România ai fost miner, aşa am citit. E adevărat?

Da. Mă rog, nu chiar miner, miner, ci electrician de mină. 🙂 Dar tot în văgăunile minei am lucrat.

Adică în subteran.

Da, în subteran. Aşa m-am vindecat de frica de întuneric. :)))

Şi nu aveai salariu mare? Că aşa se zvonea, ca minerii au salarii mari.

Nu aveam un salariu aşa de mare ca minerii-mineri (ăştia lucrau la front, direct în extragerea de cărbune). Dar era destul de măricel şi el în comparaţie cu alte salarii ale celor care lucrau la suprafaţă. Însă locul meu nu era acolo, oricum… Am lucrat în mină pentru că am fost nevoit. Nu aveam alternativă şi nici nu mă gândeam la emigrare.

Minerii au căpătat o imagine proastă după iunie 1990. Tu ai resimţit asta?

Ei, câteodată o mai resimt, chiar şi acum, în anumite conversaţii. Pe Internet, mai ales. Dacă află unii dintre aia cu care conversez că am fost miner într-o viaţă anterioară, şi nu suntem de acord asupra a ceea ce discutăm, încep să mă atace personal, făcându-mă „miner“ (ca termen derogatoriu). Ştii cum e cu românii câteodată… Când argumentele se epuizează, trec la atacuri personale.

Da, trist. Şi acum, în Arizona, care e meseria ta de bază? Că bănuiesc că nu ţine tot de minerit… Am citit şi că eşti un „guru multimedia”. Care e fişa postului unui „guru”? 🙂

Guru! :))) Mai trebuie să fac o vizită în Tibet şi m-am scos, pot să-mi legitimez titulatura asta! :)))

Ar fi o idee! :)))

Nu, nu lucrez în minerit (deşi în West Virginia mi s-a sugerat asta). În România, după ce am plecat de la mină, am învăţat computere şi programare web de unul singur. Şi am lucrat acolo pentru o firmă germană (lucram de la distanţă). Aici, în Arizona, lucrez tot în computere, la cea mai mare firma furnizoare de materiale educaţionale din lume (firmă englezească cu filiale peste tot).

Deci programator.

Cam aşa ceva. 🙂

death valleyDeath Valley, California. Foto: Mircea Goia

Şi în proiectul proiectul Cinely.com cum eşti implicat? Pentru că mie pagina ta de Facebook mi-a lăsat impresia că lucrezi în marketing, PR. Că promovezi români cu afaceri/proiecte în SUA.

Proiectul Cinely a fost început de un american. Eu l-am asistat începând de la faza de idee până la execuţia finală, fiind advisor (şi minority shareholder). Şi da, încerc să promovez şi români care realizează ceva, fie din ţară sau din străinătate. Fiindcă sunt destul de des pe social media, asta dă impresia că domeniul meu principal e marketingul, PR-ul. Nu e, dar pot zice că mă pricep un pic şi aici. 🙂

Păi da, că am văzut că susţii debutanţi, şi nu numai, în proiecte care ţin de cinematografie. Eşti pasionat de domeniu?

Da, sunt pasionat şi de cinematografie, asta în urma vizionarii a sute, dacă nu mii de filme. Obiectivul meu e să încerc să regizez filme, dar până acum am fost implicat doar în nişte proiecte de film (scurt şi lung metraj, româneşti şi străine) ca producător (în diferite faze de producţie).

Păi, cred că poţi face o şcoală de regie acolo… Nu?

Da, se poate face şi iniţial, după ce am sosit aici, mi-am dorit să fac. Dar, cum am învăţat programare web singur, am zis că pot învăţa regie cam la fel. Adică sunt destule materiale pe net (şi cursuri) de pe care poţi învăţa. Iar eu sunt bun la învăţatul de unul singur. În America, în anumite domenii, nu contează prea mult diploma, ci contează mai mult ceea ce ştii să faci. Nici în programare nu am fost întrebat de vreo diplomă :).

golden gateGolden Gate Bridge, San Francisco. Foto: Mircea Goia

Recunosc că te-am căutat pe Google şi te-am găsit înscris pe un site de casting. Vrei să fii şi actor? 😀

Pe ce site de casting m-ai găsit? 🙂 Că nu-mi aduc aminte.

Nu mai ştiu, erau câteva poze cu tine şi date personale.

Pe IMDB poate? Acolo sunt înscris şi am nişte credite, dar majoritatea sunt de producător.

O să caut şi-ţi trimit link. Deci nu vrei să și joci?

Adevărul e că am încercat şi actoria :))… Dar nu e de mine, cred. Eu sunt oarecum o fire mai timidă şi am destule reţineri în a fi eu în faţa camerei. Prefer în spatele ei (dovadă că nici în fotografii nu prea mă găseşti).

moonFoto: Mircea Goia

Am văzut, tu fotografiezi peisaje, planete… Pasiunea asta cum ţi-ai descoperit-o?

E un hobby. 🙂 Eu chiar înainte şi imediat după ce am venit în America, mi-am filmat călătoria cu o cameră video care era capabilă şi de fotografii (am filmat-o cu gând să fac poate un documentar mai târziu). Şi mai făceam şi fotografii din când în când. Dar îţi dai seama că ieşeau destul de nasol. Aşa că. în timp, în ultimii cinci ani, am început să experimentez cumpărându-mi aparate din ce în ce mai performante. Şi, la fel ca şi cu programarea, am învăţat fotografie singur. De pe Internet şi practicând. Ţi-am spus că sunt bun la învăţat chestii singur? 😉 Iar în fotografie, nu m-am limitat la peisaje, ci mai încerc să experimentez şi alte subsecțiuni cum ar fi astrofotografia, macrofotografia, fotografia de viteză mare. Fotografia mă ajută şi la cinematografie, pentru că îmi educă vizualul, mă face să învăţ elementele artistice mai bine.

Păi, văd că faci o grămadă de lucruri până ajungi să le faci ca un profesionist. Pozele tale cu soarele şi luna îţi taie respiraţia. Ce aparat ai?

Nu am un aparat avansat. 🙂 Adică ştiu că mulţi fotografi au aparate de mii de dolari, cu lentile şi mai scumpe. Cel mai recent aparat al meu e Sony RX10 III, care m-a costat 1500$. E un aparat de tip bridge, adică e considerat aparat de tranziţie de la point and shoot la aparatele tip DSLR. Are lentilă fixă (nu se schimbă), pentru că eu urăsc să car după mine tot felul de componente. Îmi place să fiu a lean, mean, photographing machine. :)))

sky harbourAvion aterizând pe aeroportul Sky Harbor din Phoenix, Arizona. Foto: Mircea Goia

Și ies grozav pozele, cu nişte detalii uimitoare. Ai ochi, ce să mai! Se cheamă talent, de fapt. 🙂

E adevărat că pozele le mai şi procesez folosind Adobe Lightroom, software folosit standard de mai toţi fotografii mai avansaţi. Lightroom mă ajută să mai dau lumină, culoare etc. fotografiilor. Pentru ca o fotografie să fie plăcută, trebuie să înveţi şi regulile de compoziţie… Exact cum un director de imagine, în film, învaţă despre asta, ca să ştie cum să poziţioneze camera, luminile şi să scoată emoţie din anumite scene. Știai că Stanley Kubrick a fost fotograf înainte de a deveni regizor? Asta se vede în cinematografia lui. Imaginile din filmele lui sunt beautifully composed.

Vorbeam mai deverme despre planete, despre detalii – crezi că există extratereștri? :)) Sau suntem singurei în imensitate? 😀

:)) Încă un lucru de care sunt pasionat: science fiction. Și asta de mic copil. Am citit multă astronomie şi astronautică, iar Star Wars a fost un film care m-a marcat, ca să zic aşa, aprinzându-mi imaginaţia. Eu personal tind să cred că nu suntem singuri în Univers… E mult prea mare ca să fim doar noi aici. Treaba e că distanţele fiind atât de mari şi noi nefiind încă atât de avansaţi, nu am dat încă de omuleţii verzi. 🙂 Sau ei nu au dat încă de noi (nu zice nimeni ca omuleţii verzi trebuie să fie mult mai avansaţi decât noi, poate unii din ei sunt încă la nivelul de triburi în căutare de vânat).

Şi mie îmi place să cred asta. Adică să cred că sunt şi alţii. Şi că sunt băieţi buni. Că dacă vin să ne cotropească şi să ne extermine, mai bine să stea la ei acolo. :)))

De ce ar veni să ne cotropească? Au destule planete nelocuite, dacă vor să exploateze resurse naturale. Să meargă pe Venus. Sau pe Pluto. La noi să vină la o țuică. 😉

goldfield ghost townGoldfield Ghost Town, Arizona. Foto: Mircea Goia

:))) Trebuie să te întreb şi asta, nu mă pot abţine: ai nevastă, copii? Ca să ştiu dacă trec „partidă bună” în prezentarea ta. 😀

Vai de mine! :))) Agentule matrimonial care eşti tu! Nu am nevastă şi copii… Cel puţin, nu încă (de fapt, copii, din câte ştiu eu, nu am). :))

Ha, ha. Nicio americancă drăguţă pe acolo?

Aş prefera româncele. Şi cultural ar fi mai bine. 🙂

Ok, vorbim în privat. Ups, suntem în privat! :))) Dar de România ţi-e dor? Te-ai întoarce de tot, cum au făcut şi alţii?

Uite, în aproape 11 ani de când sunt în SUA, nu am mai călcat în România. Ciudat, nu? Şi am fost întrebat: Cum e posibil aşa ceva? Nici măcar în vizită să nu vii? Uite că e posibil. 🙂 Probabil nu mi-a fost dor de locuri, nu ştiu. Dar de unii oameni mi-a fost şi încă îmi este. Sper ca totuşi să vin în vizită. De revenit definitiv? Nu prea cred.

Dar să ştii că sunt la curent cu ce se întâmplă în România. 🙂 Nu sunt rupt de ţară. De asta am şi înfiinţat proiectul RomanianStartups.com, ca să-i ajut cât pot în domeniul IT pe cei care încep.

joshua tree parkMircea Goia, în Joshua Tree Park, California

Ce ţi se pare cel mai greu de trăit acolo? Dar cel mai frumos? Şi în comparaţie cu România, desigur.

Cel mai greu e până îţi faci un cerc social, cred. Asta depinde şi de om (ţi-am zis că eu am o fire un pic mai timidă). Şi alt lucru greu e să ai răbdare până îţi faci o viaţă aici (unii abandonează şi se întorc în România după o perioadă destul de scurtă, 1-2 ani). Cel mai frumos mie mi se pare faptul că ai posibilităţi… posibilităţi să faci cam ce ai vrea. Asta bineînţeles dacă ai voinţa şi dorinţa de a face ceva mai mult decât un simplu job. Şi îmi place că poţi încerca să faci mai multe lucruri, să vezi care pot da rezultate… Iar dacă dai greş în ele, nimeni nu se uită strâmb la tine, ci te încurajează să continui să încerci. Eşecul nu e neapărat un stigmat, cum e în România (în 11 ani de când am plecat, nu cred că mentalitatea oamenilor s-a schimbat prea mult acolo, din păcate).

monument valleyMonument Valley, Arizona. Foto: Mircea Goia

Să zicem că mi-am propus să emigrez în SUA şi am început demersurile necesare, inclusiv să mă pregătesc sufleteşte. Ce sfat îmi dai?

Să te pregăteşti cu informaţii dinainte de a veni aici. Să te pui cât de cât la curent cu ce se întâmplă în America, cam cum e viaţa aici (asta include şi informaţii despre piaţa muncii – dacă vii cu o tonă de bani, poţi să nu iei în seama treaba cu joburile), să încerci să-ţi faci cunoştinţe (inclusiv în locul în care mergi – români sau străini), în aşa fel încât să nu fii total singură. Iar apoi, odată ajunsă aici, să ai răbdare multă, măcar un an, doi. Să nu abandonezi aşa uşor. Uite, ţi-am dat mai multe sfaturi! 🙂

americaUndeva în America. Foto: Mircea Goia

Pe Mircea Goia îl puteți găsi pe pagina lui de Facebook, unde puteți admira pozele lui absolut superbe, și pe IMDB.

Picturesque sunset in ArizonaApus de soare în Arizona

The road to Monument Valley-ArizonaSpre Monument Valley, Arizona

death valley caDeath Valley, California

cibecue fallsCibecue Fallas, Arizona

santa monicaSanta Monica Pier, California

Semnat de

Un comentariu

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus