duminică , 1 octombrie 2023

Monica Dascălu vrea să facă școala de pilotaj: „Mi-am pus în gând să văd cum e dincolo de nori”

Monica1

Monica Dascălu se pregăteşte pentru o toamnă plină de evenimente şi foarte frumoasă, după cum spune chiar ea. Vedeta va începe cursurile anului II ale Masterului în Evaluarea, consilierea şi terapia copilului, cuplului şi a familiei din cadrul Universităţii Bucureşti, experienţă pe care o va folosi din plin şi în noul sezon al emisiunii sale, la ProTv Internaţional. În plus, prezentatoarea Ştirilor ProTv de la ora 17:00 şi a emisiunii “Weekend cu Monica Dascălu” care din 5 octombrie, de la ora 17:30 va aduce invitaţi noi romanilor din afara ţării, vrea să se înscrie şi la o şcoală de pilotaj.

„Toamna are o provocare şi pentru mine, şi recunosc  că  îmi adun tot curajul şi mi-am pus în gând să văd cum e dincolo de nori. Îmi doresc foarte mult să mă înscriu la cursuri de zbor la  scoala de pilotaj pentru  avioane ultrausoare. Ştiu că este un proces îndelungat, care presupune răbdare şi multă perseverenţă, dar ştiu că într-o zi  îmi voi îndeplini şi acest vis”, spune Monica.

Celor care au ales să trăiască dincolo de hotarele ţării şi care aşteaptă întâlnirile din fiecare weekend cu ea, vedeta ProTv Internaţional le transmite că în aces sezon vor avea câteva noutăţi. „Emisiunea Weekend cu Monica Dascălu îmbraca haine noi, de sărbătoare, într-un cadru nou, foarte primitor. Ne vom distra mai mult, fiindcă întâlnirile vor fi condimentate cu surprize. Va dezvălui una dintre ele – îmi plac testele creative, care ne permit să ne jucăm şi să ne cunoaştem mai bine şi voi încerca să văd ce talente ascunse au invitaţii, ce preferinţe au la diverse capitole, prin astfel de teste. Aşadar, nu trebuie să pierdeţi întâlnirea cu mine, în fiecare sâmbătă şi duminică, la ProTv Internaţional, de la ora 17:30!”, încheie prezentatoarea.

Primii invitaţi ai săi vor fi Andreea şi Cabral Ibacka, sâmbătă, iar duminică  vin în studioul emisiunii Diana Dumitrescu, Ioan Isaiu, Madalina Anea și Paul Diaconescu.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *