vineri , 11 august 2017

Mulți, da’ buni! Ce înseamnă să ai succes în social media

foto

Acum doi-trei ani, să primesc multe like-uri la pagina de Facebook a acestei reviste mă bucura peste măsură. Simțeam că în felul ăsta munca mea era cu adevărat apreciată și susținută de cititori, și că astfel mă validau oamenii pentru ceea ce făceam. În aceeași măsură, mă întristam de fiecare dată când vedeam că cineva s-a dezabonat de la pagină. Interpretam fiecare unlike ca pe un mod în care lumea îmi spunea că nu-i (mai) place revista, și mă întrebam ce anume a fost greșit în strategia mea editorială, ce-oi fi scris, oare, de cineva a decis că nu mai vrea să vadă articolele mele în newsfeed.

Știu și de ce simțeam asta: pentru că toată lumea din jurul meu traducea succesul în multe „aprecieri” pe Facebook, Instagram și alte rețele de inginerie socială. În primele luni, când abia lansasem site-ul, se adunaseră vreo 500-600 de oameni pe pagină. Mie mi se părea ok, dar mi-a spus cineva: „Doamne, trebuie să faci ceva cu pagina aia! Ai doar 600 de like-uri?!”. Așa că am început să mă uit tot mai mult în jurul meu și să mă las distrasă de „succesul” altora, care, apropo, erau online de ani de zile și evident că aveau mai mulți cititori. Eu însă am pierdut din vedere acest amănunt, așa că aveam senzația că sunt mică-mică și nu contez, în timp ce alții…

Și, o vreme, mi-am pierdut motivația de a continua cu revista, am fost decumpănită și convinsă că nu voi reuși să am acel „succes”.

Pe profilul meu personal, n-am dat niciodată doi bani pe like-uri, iar faptul că primesc și câte 300 sau 400 la o poză cu mine continuă să mă uimească și să mă contrarieze, și nu fac pe mimoza când spun asta. Când pun un interviu exclusiv cu Brigitte Bardot și primește cel mult 50 de like-uri, și-apoi văd că o poză cu mine – nici măcar în costum de baie! – e plăcută de 300 de oameni, mi-e foarte clar că ceva, cândva, s-a defectat grav în natura umană.

Pe pagina revistei, însă, mi-a păsat mult – categoric, prea mult – de reacțiile oamenilor. Pentru că aici nu mai e vorba de cum arăt, de cât de amuzantă sunt, de cât de „apreciabilă” sunt eu pe dinafară, ci e vorba de munca mea, care spune (sau ar trebui să spună) mai multe despre mine decât cum îmi stă părul într-o joi. Și îmi ia mult mai mult timp și energie decât îmi ia aranjatul în oglindă și pozatul și postatul în scopul promovării propriei persoane. În munca mea investesc aproape tot timpul pe care nu-l petrec făcând lucruri care trebuie făcute. În viața mea de zi cu zi, totul se învârte, acum, în jurul acestui loc unde vă aflați acum.

Mi s-a părut că aveam, în sfârșit, succes!

M-a trezit din cursa păguboasă după like-uri o întâmplare aparent banală. Acum doi ani, cred, de Crăciun, am vrut să ofer câteva cadouri oamenilor adunați pe pagină. Am găsit mai mulți sponsori și am organizat niște concursuri. Pe lângă asta, am oferit eu însămi un cadou: printre altele, un lucru care a atras atenția multora: biscuiți făcuți de mine. Avusese mare priză rețeta mea de biscuiți (ca să vedeți ce are succes…), lumea îmi trimitea poze cu biscuiți făcuți după acea rețetă, plus că era Crăciunul, deci ce moment mai potrivit puteam găsi. Dintre toate concursurile din acea perioadă, cel cu lucrurile oferite de mine a primit cele mai multe reacții. Sute de likes, comentarii, shares! Pe acestea din urmă nu le cerusem, căci intenția mea era să ofer un cadou celor care erau deja pe pagină, nu unor străini, chiar dacă asta mi-ar fi lărgit audiența. Între timp creșteau, într-adevăr, și like-urile la pagină, iar mie mi se dospea ego-ul mai ceva ca aluatul de biscuiți.

În lipsa mea de siguranță, în lipsa mea de încredere în mine însămi, în nevoia mea de validare, am primit acele reacții ca pe o mană cerească. Mi s-a părut că aveam, în sfârșit, succes!

Trecuseră vreo trei zile de la acea postare, care avea deja un reach de nu știu câte mii de oameni, când am început să citesc ce răspundea lumea la întrebarea din concurs. I-am recunoscut pe câțiva dintre cititorii vechi și fideli. Am remarcat alte nume noi. Dar ce mi-a sărit în ochi au fost comentariile – multe! – unor oameni care, mi-a fost limpede, nu avuseseră nici un contact cu revista, până atunci, nu aveau idee cine eram și despre ce scriam și nu aveau nimic în comun cu lumea pe care o creasem aici. În nici un caz nu erau oameni care să fie curioși de un interviu cu Lawrence Grobel sau Isabel Allende. De fapt, nici nu cred că auziseră vreodată de ei! Nu, acești oameni au venit – atrași de fotografia frumoasă cu biscuiții și cosmeticele, care fusese distribuită masiv -, au lăsat un comentariu ca să se înscrie la tragerea la sorți și, gata, au plecat, urmând probabil să revină doar ca să vadă dacă au câștigat. Cum mi-am dat seama de asta? Păi, simplu: comentariile erau inepte, scrise cu picioarele, și detectai de la o poștă că oamenii aceia aveau un singur scop: să nu cumva să-și rateze șansa la vreun premiu, cât de mic. M-am și uitat la profilul câtorva dintre ei: vreo doi DOAR asta aveau pe wall, share-uri ale unor postări-concurs.

Unii dintre ei au dat like la pagină. Am o bănuială că o parte din ei au dat și unlike, între timp, când au văzut că nu era rost de premii toată ziua și nici articolele pe care le scriam nu-i prea interesau. Cert e că n-am mai auzit niciodată de ei. Îmi pare rău că nu s-au ales cu nimic, dar pentru mine îmi pare bine, pentru că aceea a fost cea mai bună lecție despre cât de înșelător poate fi succesul în social media.

Nu există un număr de like-uri pe care, dacă-l atingi, poți spune că ai succes. Paradoxal, o pagină care are 500 de abonați poate avea mai mult succes decât una cu 5.000, dacă acei 500 sunt toți acolo ca să susțină cu adevărat acea pagină, în timp ce ăia 5.000 sunt niște rătăciți care au și uitat unde au dat like.

Peste 10.000 de oameni care privesc lumea altfel

Zilele trecute, s-au adunat 10.000 de prieteni pe pagina de Facebook. M-am bucurat mult, cum să nu? Dar vă spun de ce: pentru că știu că cei care sunteți azi aici sunteți pentru că vă place cu adevărat ce facem, nu pentru că v-am dat ceva cadou într-un concurs. Pentru voi – știu asta pentru că-mi mulțumiți frecvent – cadou sunt chiar articolele noastre. Sunteți aici ca să le citiți și ca să conversăm în jurul lor. Și să bem cafele împreună! 🙂 Sunteți aici pentru că ne cunoașteți bine, cei mai mulți dintre voi, și știți ce valori avem, iar ele sunt aceleași cu ale voastre. Cei care ați venit de curând poate nu sunteți încă familiari cu revista, dar v-ați abonat la ea pentru că ceva din ce-ați văzut pe pagină v-a atins, într-un fel sau altul, și ați vrut mai mult. Suntem peste 10.000 de oameni care privesc lumea altfel și care, cumva, în aglomerația asta virtuală, am reușit să ne găsim. Asta-i grozav!

Normal că-mi doresc să fim și mai mulți. Nu minimalizez importanța și frumusețea unei comunități numeroase. Like-urile nu reprezintă o noțiune abstractă, ci în spatele fiecăruia dintre ele se află un om. Numai că azi mă preocupă nu CÂȚI oameni au dat like, ci mai degrabă CINE sunt ei, dacă avem ceva în comun și dacă ne putem oferi ceva unii celorlalți, pe termen lung.

Nu mai scriu de mult gândindu-mă la câte like-uri voi primi. Azi, marele Like nu-mi mai hrănește orgoliul și o falsă idee despre succes, ci îmi aduce satisfacția că un articol sau un interviu făcut de mine și-a găsit cititorii.

Mai primim și câte un unlike la pagină, dar ele au devenit tot mai greu de observat, pentru că la fiecare om care pleacă, vin alții zece! Și, poate n-o să mă credeți, dar când remarc o dezabonare de pagină aproape că mă bucur, pentru că știu că a mai plecat un om cu care nu aveam nimic de împărțit. Nu-i ofeream lucruri care erau relevante pentru el, și nici el nu-mi îmbogățea viața prin prezența lui. Așa că văd această triere, care se produce natural, ca pe un lucru bun de ambele părți. Înseamnă că cercul meu se restrânge numeric, pe de-o parte, dar crește calitatea relațiilor care se formează în interiorul lui. Și asta cred că înseamnă să ai succes în social media: să aduni în jurul ideii tale nu doar mulți oameni. Să aduni oameni mulți, da buni!

Mă iertați pentru aroganță, dar eu cred că am reușit. Vă mulțumesc.

💋

 

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus