sâmbătă , 21 octombrie 2017

München, meine Liebe

Munchen

Mi-e dor de München și de Bavaria, toată, mai dor decât mi-e de România. Pfff, vă dați seama ce afirmație antipatriotă! De fapt, asta n-are deloc a face cu dragostea mea de țară, care-i acolo, la locul ei, ci cu asocierile de ordin sentimental pe care le fac cu orașul de pe Isar.

M1

Am avut, la München, cea mai frumoasă viață din câte puteam avea. Libertate – cel mai de preț bun al meu, oameni buni și generoși, confort material, timp pentru preocupările mele esențiale. Și un oraș perfect, pe care o să-l iubesc pe viață, așa cum iubesc locul în care m-am născut. München e a doua mea acasă. Tocmai de asta, nu mă întristam niciodată când venea vremea să plec, dimpotrivă, mă cuprindea entuziasmul de pe lume când îmi luam biletul de avion și știam că mai am puțin și plec. Apropo, dacă plănuiți un sejur la München, în perioada asta, AICI găsiți bilete ieftine.

M2

Odată ce ajungeam în Bavaria, nu exista bucurie mai mare decât să mă sui în S-Bahn și, după câteva stații, să mă dau jos la Marienplatz. Iar când urcam pe scara rulantă și-mi apărea în fața ochilor piața, cu zumzetul ei colorat, cu superba clădire a primăriei, unde prindeam uneori și faimosul Glockenspiel, pe cuvânt că simțeam că n-aș fi putut cere mai mult.

M3

O luam apoi la pas pe toate străduțele care pornesc, ca niște raze, din Marienplatz. Mă minunam de toate clădirile, făceam cumpărături, mă opream din când în când pe câte o bancă și mă uitam la oameni.

1

2

3

4

5

6

Mă pregăteam să mă întorc acasă doar când se făcea noapte, când nu mă mai țineau picioarele și când știam că mă întinsesem prea mult cu cheltuielile. 😄 Iar tabietul meu favorit, la finalul zilei, era să iau la pas Sendlingerstrasse, care duce spre magnificul Sendlinger Tor, și să fac un ultim popas la o cafenea de vizavi de Asamkirche, unde intram mereu – de altfel, e singura biserică în care am fost la München, minunată.

sendlingerSendlingerstrasse

sendlinger torSendlinger Tor

Apoi, multe ieșiri în München le-am făcut cu bicicleta, cu amicul meu Michael, care mi-a fost cel mai bun ghid. Plecam de dimineață, pe două roți, și pedalam până târziu, după miezul nopții! Așa am reușit să văd aproape tot orașul, într-un timp mult mai scurt – pe jos mi-ar fi luat o eternitate să vizitez atât. München e un loc foarte prietenos cu bicicliștii, sunt piste speciale peste tot, iar șoferii le acordă o atenție deosebită.

biciclete

Cu Michael am descoperit multe restaurante și cafenele interesante, printre care Zeitgeist și Tambosi, cea mai veche cafenea din oraș, deschisă în 1775. Și tot cu amicul meu Michi am făcut mai multe ture cu scop documentar, în urma cărora am scris o serie de articole despre Hitler și perioada nazistă și, mai ales, m-am îmbogățit eu, ca om, învățând mai multă istorie decât la școală. Pe teren, călcând prin locurile unde ea s-a scris.

FeldherrnhalleFată cu rucsac, la Feldherrnhalle

Ce-am mai învățat la München? Am re(învățat) limba germană – v-am povestit AICI cum, am învățat să conduc mașina mai bine, să mă descurc în aproape orice situație, să fiu mai prezentă și mai atentă la tot ce mă înconjoară. Am învățat și că nimic din ce fac nu are putere și frumusețe mai mare decât atunci când o fac prin și pentru ceilalți.

zeitgeistLa Café Zeitgeist, în cartierul Schwabing

Mi-e dor de München mai dor decât mi-e de România. München niciodată nu mi-a luat nimic, doar mi-a dat (probabil) cei mai frumoși doi ani din viață.

***

fotografii: Corina Stoica/larevista.ro

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus