sâmbătă , 16 decembrie 2017

„Münchhausen – Stăpânul minciunilor”, premieră la Opera Comică pentru Copii

Munchhausen

Cea dintâi premieră a stagiunii 2015-2016, opera „Münchhausen – Stăpânul minciunilor”, compusă de Dan Dediu și regizată de Cristian Mihăilescu, marchează un moment unic atât în istoria Operei Comice pentru Copii, cât și în istoricul Festivalului Internațional „George Enescu”: este pentru prima dată în cele 22 de ediții când un spectacol dedicat copiilor și tinerilor este inclus în repertoriul unei manifestări de o asemenea anvergură. Evenimentul va avea loc pe 16 septembrie, la ora 19:30, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii. Alte două spectacole-premieră sunt programate pe 19 şi 20 septembrie, de la ora 11.

Alături de compozitorul și dirijorul Dan Dediu, de regizorul Cristian Mihăilescu şi de coregraful Răzvan Mazilu, din echipa de realizatori fac parte Andreea Rotaru (decoruri) și Daniela Drăgulescu (costume). Pregătirea muzicală este asigurată de Adriana Maier.

„Entuziasmul și tenacitatea regizorului Cristian Mihăilescu, care timp de doi ani a insistat să iau în considerare o nouă recitire a operei mele, căreia să îi dea o viziune imagistică hi-tech, după cum i s-ar potrivi subiectului acestei opere în epoca noastră, au fost cele două motoare ale spectacolului. Povestea lui Münchhausen, mai actuală ca oricând în era computerului, Internetului și a comunicării instantanee prin smartphone, epocă multimedia stratificată imagistic, a captivat încă de la început întreg colectivul, care a reacționat prompt, creativ și profesionist. Entuziasmul regizorului a fost îmbrățișat cu multă căldură de cântăreți, instrumentiști, dansatori, creatorii costumelor, decorului și coregrafiei, precum și de către directoarea Operei Comice pentru Copii, soprana Felicia Filip, căreia i se datorează această producție. Iată că, după premiera berlineză din 2002 și cea bucureșteană din 2004, o nouă producție a operei de cameră Münchhausen – Stăpânul minciunilor coboară în mijlocul publicului. O operă pentru mici și mari, pentru copii și adulți, pentru optimiști și pesimiști”, a declarat Dan Dediu, compozitorul și dirijorul operei.

Din distribuţie fac parte (în ordine alfabetică): Daniel Filipescu / Vicențiu Țăranu (Münchhausen), Plamena Anghelova / Valentin Racoveanu (Münchheim), Andreea Iftimescu (Frau Kern), Amaia Arrieta / Elena Dincă / Raluca Oprea (Lisbeth), Ștefan Schuller / Fang Shuang (Actorul) și Copiii: Jennifer Dumitrașcu, Justin Năstasă, Bogdan Șerban – inovație regizorală. Soliștilor li se alătură Ansamblul Profil, sub bagheta maestrului Dan Dediu, și Ansamblul de Balet al Operei Comice pentru Copii.

Münchhausen – Stăpânul minciunilor – de ce el şi nu Pinocchio? Şi Pinocchio minte şi de aceea îi creşte nasul. Dar el minte ca să scape dintr-o încurcătură. Deci minciunile lui sunt mici, din interes. În schimb, minciunile lui Münchhausen sunt măreţe, gigantice, cosmice. El nu minte pentru un avantaj personal, ci pentru a crea poveşti, fantasme, neadevăruri care, de ar fi adevărate, ar face lumea mai frumoasă, o lume a tuturor posibilităţilor. Pentru regizor, un astfel de personaj constituie o provocare, dar şi o eliberare de constrângeri. Lumea pe care o descrie el este parcă o lume a desenelor animate, în care totul e posibil, în care îţi poţi da frâu liber fanteziei. Iar când această poveste e susţinută de o muzică a zilelor noastre cu lirismul, umorul, dar şi tensiunea şi sarcasmul ei, nu-ţi rămâne decât să-ţi spui: Ce şansă am! Şi-acum spectacolul poate să înceapă! Legaţi-vă centurile de siguranţă!”, a declarat Cristian Mihăilescu, regizorul noii montări.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii a reușit până în prezent performanța de a câștiga 70 de premii naționale și internaționale la festivalurile de profil. Cu 60 de titluri de operă, operetă, musical și balet în repertoriu, instituția susține anual peste 200 de reprezentații, atât la sediu, cât și în turneele naționale și internaționale.

Anul acesta, Opera Comică pentru Copii pregătește patru noi producții: „Mam’zelle Nitouche” (operetă, premiera în luna decembrie), „Poveste de Crăciun” (spectacol extraordinar, premiera în luna decembrie), „Viva la mamma” (musical, premiera în luna martie) şi „Jack și vrejul de fasole” (balet, premiera în luna aprilie). Biletele se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro – cu 48 de ore înainte de spectacol – și de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16) – cu o oră înaintea începerii spectacolului – în limita locurilor disponibile.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus