duminică , 19 noiembrie 2017

Muzele lui Marc Jacobs: ultima campanie a designerului pentru Louis Vuitton

CD

Ultima campanie a lui Marc Jacobs pentru Louis Vuitton le are în prim plan pe șase dintre muzele designerului – supermodele sau actrițe legendare, cu vârste cuprinse între 23 și 70 de ani.

Pentru campania de primăvară 2014, Marc Jacobs le-a invitat să pozeze pe Catherine Deneuve, Sofia Coppola, Gisele Bündchen, Fan Bingbing, Caroline de Maigret și pe tânărul model Edie Campbell. Seria de portrete prezintă ultima colecție a lui Jacobs pentru casa de modă franțuzească. „A fost o ședință foto foarte emoționantă, iar eu îi regăsesc show-urile (n.r. lui Marc Jacobs) în aceste imagini. Nu este o campanie melancolică. Ea celebrează cu adevărat femeile care l-au inspirat pe Marc”, a declarat Frédéric Winckler, directorul de evenimente și comunicare al Louis Vuitton, citat de Daily Mail.

Divele poartă haine semnate de Marc Jacobs, pe care le-au accesorizat cu diverse reinterpretări ale modelului de geantă Noé, una dintre cele mai vechi creații Louis Vuitton, concepută în 1932 de fondatorul companiei, Gaston-Louis Vuitton.

Marc Jacobs a fost înlocuit la Louis Vuitton de fostul designer Balenciaga Nicolas Ghesquière, care își va prezenta prima colecție în calitate de director creativ în luna martie, la Paris Fashion Week.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus