Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, în vârstă de 94 de ani, a fost internat din nou, sâmbătă, din cauza unei infecții pulmonare. El se află într-o stare „îngrijorătoare, dar stabilă”, a anunţat preşedinţia.
„Madiba”, cum îl numesc cu afecţiune sud-africanii, va împlini vârsta de 95 de ani în iulie. Spitalizat în primăvară, el a apărut slăbit în ultimele imagini, la sfârşitul lui aprilie, când a fost vizitat de o serie de oficiali de rang înalt din ţară.
„Preşedintele primeşte îngrijiri speciale, iar medicii fac tot ceea ce este posibil ca el să se simtă mai bine. Preşedintele Zuma, în numele Guvernului şi întregii naţiuni, îi urează lui Madiba o însănătoşire rapidă şi cere presei şi publicului să respecte intimitatea lui Madiba şi a familiei sale”, se solicită în comunicatul de presă oficial.
Mandela, care nu a mai apărut în public din 2010, s-a retras complet din viaţa politică şi nu a mai exprimat vreo opinie în mod public de mai mulţi ani.
Semnat de LaRevista.ro