sâmbătă , 18 august 2018

New Normal: noua campanie Armani celebrează frumusețea fără vârstă

Armani 1

La mai puțin de o lună de când casa de modă Balmain și-a lansat noua campanie, ce are în prim plan supermodele celebre ale anilor ’90, Giorgio Armani a dat publicității o serie de fotografii, parte din noul său proiect, realizat cu participarea unor supermodele cu vârste între 42 și 51 de ani. Creatorul de modă spune că a ales aceste femei cu statut emblematic în industria modei, pentru a arăta că „frumusețea nu are vârstă”.

Eva Herzigova (42 de ani), Nadja Auermann (44 de ani), Stella Tennant (45 de ani) și Yasmin Le Bon (51 de ani) sunt absolut fermecătoare în noua campanie semnată Giorgio Armani. Fotografiile, realizate de faimosul artist Peter Lindbergh, sunt alb-negru și le prezintă pe cele patru supermodele în ipostaze extrem de simple, în portrete care le pun în valoare clasa și frumusețea. Cele patru vedete poartă foarte puțin machiaj și promovează piese vestimentare incluse în colecția Armani New Normal, primăvară-vară 2016.

Armani 2
„Mi-am dorit patru femei cu statut de fashion icon, cu personalități puternice, care să demonstreze că frumusețea nu are vârstă. Și l-am ales pe Peter Lindbergh, cu care am colaborat de mai multe ori, pentru că fotografiile lui trec testul timpului și reflectă viața reală. Am vrut ca această campanie să fie cât mai aproape de realitate, căci ea cuprinde haine ce conferă o eleganță naturală și ideea de normalitate în viața de zi cu zi”, a explicat Giorgio Armani, citat de Daily Mail.

Armani 3

Având acest concept în minte, legendarul creator de modă a ales patru supermodele care au atins vârful maxim al celebrității în anii ’80 și ’90. „Nadja Auermann, Yasmin Le Bon, Stella Tennant și Eva Herzigova se expun așa cum sunt ele azi: femei profund fascinante, mândre de felul în care arată și lipsite de artificii”, a mai spus Armani.

BalmainCasa Armani nu e singura care mizează, anul acesta, pe frumusețea a supermodelelor anilor ’90. La începutul lunii ianuarie, Olivier Rousteing, directorul de creație al casei Balmain, a lansat campania ce promovează colecția de primăvară-vară 2016 și care le are în prim plan pe Cindy Crawford, Naomi Campbell și Claudia Schiffer.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus