Nimic ciudat nu s-a întâmplat

Foto: „Îmbrățișare pe malul Senei”, de Fred Van Schagen, 1954

Putea fi seara-târziu sau dimineața-devreme, tramvaiul mai circula încă, dar parcă mereu apare un tramvai gol când nu ar trebui să fie, unul vechi, un 8 sau un 25, nu știu exact, a trecut prin fața mea ducând o singură domnișoară, cu păr negru, lung și ondulat și pălărie pe cap, purta o rochie de culoarea muștarului și privea drept înainte, sau poate doar se îndepărta de ceva, am traversat, florăria de la colțul străzii era încă deschisă, îmi plac florăriile deschise noaptea, o invitație la împăcare sau la regăsire sau la amâdouă, florile erau aranjate frumos pe rânduri, alb, galben, roșu, buchete mari și răsfirate, încă neîmpachetate, ambalajele mereu fură povestea, un pic mai încolo, doi puștani stăteau îmbrățișați pe o bancă, respirau același spațiu, mă întreb dacă am fost vreodată atât de îndrăgostită, de fapt nu mă întreb corect, sigur am fost, chiar de mai multe ori, chiar de mai multe ori de aceeași persoană, aerul era ciudat, parcă intra în plămâni mai adânc, intra până la capăt, poate așa ar fi trebuit să încep ca să atrag atenția, „în acea seară/dimineață, în aer se simțea ceva ciudat”, doar că nimic ciudat nu s-a întâmplat, am ajuns acasă și, pentru prima dată în luni lungi de zile, am observat că nu-mi închisesem haina, atunci mi-am dat seama că frigul trecuse, nu urăsc nimic pe lumea asta, doar frigul, și m-am simțit, așa cum au scris alții și eu doar am citit, ca în momentul în care încetează dorul de cineva, pentru că acel cineva a venit, în sfârșit.

***

Pe Anda Docea o puteți citi pe blogul ei și o puteți urmări pe pagina ei de Facebook.

V-a plăcut acest articol? Abonați-vă LaRevista.ro!

Semnat de Anda Docea