vineri , 21 iulie 2017

Noaptea de Sânziene, la Muzeul Naţional de Artă al României

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pe 23 iunie, Asociaţia Culturală „Patrimoniu pentru Viitor” şi Muzeul Naţional de Artă al României va invită să petreceţi noaptea magică a Sânzienelor în curtea MNAR (Calea Victoriei nr. 49-53). Vor fi alături de voi Victor Rebengiuc, Irina Sârbu & Ethnotic Project, Liliana Iorgulescu, Mihaela Vosganian, Corul „Sound”, condus de Voicu Popescu, şi mulţi alţii.

În fiecare an, la vremea solstiţiului de vară, sărbătorim din vechime venirea Sânzienelor, creaturi fantastice, ursitoare protectoare ale naturii, aducătoare de rod, leac şi dragoste. Anul acesta sărbătoarea va sta sub semnul lui Brâncuşi. Cu siguranţă artistul a cunoscut în satul său gorjean magicul ritual al Sânzienelor, care şi-a pus amprenta asupra creaţiilor sale de mai târziu. Astfel, pe întreg parcursul serii, veţi putea admira lucrări create sau inspirate de Constantin Brâncuşi.

Programul evenimentului este următorul:

  • 19.00 – 21.00 Vizitarea gratuită a Galeriei Naţionale a MNAR, inclusiv sala 7 – Sala Brâncuşi, deschisă vizitatorilor până la ora 21.00.
  • 19.30 – 21.00 Brâncuşi pe înţelesul celor mici – ateliere şi jocuri pentru copii 5+ propuse de Asociaţia Da’DeCe: o mini-aventură prin muzeu, modelaj, împletit de coroniţe şi citit de poveşti româneşti. Copiii vor fi ghidaţi prin universul lui Brâncuşi din Galeria Naţională de către un artist sculptor.
  • 19.00 – 23.00 Vizitatea expoziţiei „Brâncuşi fotograf”, ce va cuprinde 12 fotografii din colecţia Universităţii de Artă şi Design din Cluj Napoca.
  • 21.00 – 23.00:
    · Sosirea alaiului Sânzienelor
    · Cuvânt despre “Cuminţenia Pământului”, cu Doina Lemny, attaché de conservation la Centre Pompidou Musée National d’Art Moderne
    · Concert de Ethno-Jazz cu Irina Sârbu & Ethnotic Project
    · „Suflu”, coregrafie Liliana Iorgulescu, muzica Mihaela Vosganian
    · Moment de poezie cu Victor Rebengiuc
    · Brâncuşi în interpretarea tinerilor designeri români Alina Gurguţa şi Ellida Toma, doctorande UNArte, secţia Modă
    · Corul „Sound” condus de Voicu Popescu

Intrarea se va face pe la poarta dinspre Ateneu, decorată cu flori de sânziene; poarta dinspre Biserica Kretzulescu va rămâne închisă.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus