Un exemplar din primul tiraj al cărții „Harry Potter și piatra filozofală”, de J.K. Rowling, s-a vândut de curând, în Statele Unite, la un preț record, mai mare de 5.000 de ori decât cel pe care cartea l-a avut la lansare. Volumul face parte din cele doar 500 de exemplare tipărite în 1997, la editura Bloomsbury.
Această copie rară a operei lui Rowling s-a vândut în Dallas, Texas, la casa de licitații Heritage Auctions, la prețul de peste 81.000 de dolari, anunță The Independent.
„Am mai vândut înainte titluri din seria Harry Potter, dar n-am acordat niciodată atenție ideii de record mondial”, spune James Gannon, directorul Heritage Auctions. „Acest titlu a depășit recordul precedent, de 60.000 de dolari. E posibil să fie cea mai mare sumă de bani obținută într-o licitație, pentru o operă literară fără autograf, din ultimii 50 de ani. E un exemplar deosebit de frumos. S-a avut grijă de el. A fost cumpărat în Marea Britanie, acum 18 ani, și s-a aflat în posesia colecționarului, până acum”, a adăugat specialistul.
Interesant este că, în 2009, Heritage Auctions a mai vândut o copie din aceeași operă, însă, în ciuda faptului că avea autograful lui J.K. Rowling, cartea a fost adjudecată pentru o sumă mult mai mică, de 19.000 de dolari.
Semnat de LaRevista.ro