joi , 23 noiembrie 2017

O zi în Charleston, South Carolina, la malul Oceanului Atlantic

Charleston South Carolina1

Despre cum a fost ziua mea petrecută în Charleston, South Carolina, și în împrejurimile lui minunate de la malul Oceanului Atlantic.

De când am fost la Paris, în 2004, și timp de o săptămână nu am făcut altceva decât să bifez de pe listă obiectiv după obiectiv turistic vizitat, mi-am promis că n-am să mai fiu vreodată genul acela de turist. Turistul care pleacă de acasă cu lista de muzee și alte locuri în care trebuie neapărat să ajungă și care uită să se bucure cu adevărat de vacanță, preocupat doar să nu rateze vreun loc de vizitat măcar o dată-n viață. Așa că, în ultimii ani, de fiecare dată când am ajuns într-un oraș nou, mi-am lăsat pașii să mă poarte pe unde-au vrut. N-am făcut documentări temeinice despre ce ar trebui să văd, ci am văzut, în general, ce s-a întâmplat să văd. E adevărat că abordarea asta poate fi păguboasă uneori – într-o zi poți rata chiar Turnul Eiffel, cine știe. Dar savoarea acelei liniști interioare pe care ți-o dă lipsa lui trebuie e neprețuită și v-o recomand chiar și cu prețul acestor minusuri.

Welcome to South Carolina

Așa am vizitat Charleston: fără să-mi propun altceva decât să-i pătrund atmosfera și să văd oceanul. Am avut bafta să ajung la malul câtorva mări, dar un ocean nu văzusem niciodată. Care-i diferența?, mă întrebați probabil în gând, și adevărul e că n-aș putea s-o identific la un nivel rațional. De la mal, oceanul arată precum o mare – o întindere de apă al cărei capăt se întrepătrunde cu orizontul într-o linie abia perceptibilă. Și, totuși, când am privit în ochi Atlanticul, m-a luat amețeala; nu exagerez, întocmai senzația asta fizică am trăit-o, și nu cred că a fost placebo de bucurie că-l vedeam, în sfârșit. Era pașnic, doar câteva valuri pololite scăldau malul, unde o gașcă de pescăruși își făceau siesta, fără să se deranjeze de prezența mea.

Dar, mai întâi, un burger colosal la Poe’s Tavern!

Am stat în Atlanta, Georgia, o lună întreagă, și-am plecat spre South Carolina într-o zi în care începuse să ningă. Asta se întâmplă o dată sau de două ori pe iarnă în sud. Pe drum, pentru că ne apropiam de o zonă mai caldă, ninsoarea s-a transformat în ploaie și așa a ținut-o șase-șapte ore, cât ne-a luat să ajungem în zona Charleston. Era noapte și frig când ne-am oprit în Sullivan’s Island, și un vânt îngrozitor, ți-era groază să ieși din mașina caldă și uscată și să înfrunți ploaia. Dar foamea te împinge la fapte mărețe, așa că ne-am făcut curaj să căutăm celebra Poe’s Tavern, la recomandarea unor prieteni care ne spuseseră că servește cea mai bună mâncare din zonă. Nu s-au înșelat – am făcut-o lată cu un burger colosal, cu salată și cartofi prăjiți, pe care mi-a luat multe ore de aerobic să-l dau jos de pe șolduri. Dar mâncarea n-ar avea niciun farmec dacă n-ar fi decorul spectaculos de la Poe’s Tavern, dedicat lui Egdar Poe, care a trăit o vreme aici, în Sullivan’s Island, un oraș mic și special, situat chiar la intrarea în portul Charleston.

Cine și-ar fi închipuit că-ți trebuie pulover de lână pe faleză la Atlantic?

Pentru înnoptat am găsit cea mai bună variantă posibilă. Nu am avut rezervare, dar pentru că era februarie, deci extra-sezon, hotelurile erau aproape goale, iar prețurile, ajustate situației. Cu 70 de dolari am dormit și am luat micul-dejun în condiți excelente, la Palms Oceanfront Hotel din orășelul Isle of Palms. După cum vă sugerează numele, clădirea se află la câțiva metri de malul oceanului, iar vara aici trebuie să fie paradis. M-am și imaginat pe terasa de la etaj, sorbind dintr-un suc proaspăt de fructe și privind oceanul, fără nici o grijă pe lume. Dar briza tăioasă m-a readus curând la realitate și-am regretat că nu m-am îmbrăcat mai bine ca să ies la plimbare – cine și-ar fi închipuit că-ți trebuie pulover de lână pe faleză la Atlantic, în sud? Era neașteptat de frig, nu-mi mai simțeam mâinile, și singura sursă de căldură era bucuria de a mă întâlni cu oceanul. Am petrecut vreo oră pe plaja populată doar de pescăruși și m-am retras cu o reverență în fața imensității albastre, cu promisiunea că voi reveni.

Isle of Palms și vedere asupra oceanului de la Palms Oceanfront Hotel

[img src=http://www.larevista.ro/wp-content/flagallery/isle-of-palms-si-vedere-asupra-oceanului-de-la-palms-oceanfront-hotel/thumbs/thumbs_1.jpg]1881
[img src=http://www.larevista.ro/wp-content/flagallery/isle-of-palms-si-vedere-asupra-oceanului-de-la-palms-oceanfront-hotel/thumbs/thumbs_2.jpg]841
[img src=http://www.larevista.ro/wp-content/flagallery/isle-of-palms-si-vedere-asupra-oceanului-de-la-palms-oceanfront-hotel/thumbs/thumbs_3.jpg]821
[img src=http://www.larevista.ro/wp-content/flagallery/isle-of-palms-si-vedere-asupra-oceanului-de-la-palms-oceanfront-hotel/thumbs/thumbs_4.jpg]751
[img src=http://www.larevista.ro/wp-content/flagallery/isle-of-palms-si-vedere-asupra-oceanului-de-la-palms-oceanfront-hotel/thumbs/thumbs_5.jpg]751
[img src=http://www.larevista.ro/wp-content/flagallery/isle-of-palms-si-vedere-asupra-oceanului-de-la-palms-oceanfront-hotel/thumbs/thumbs_6.jpg]681
[img src=http://www.larevista.ro/wp-content/flagallery/isle-of-palms-si-vedere-asupra-oceanului-de-la-palms-oceanfront-hotel/thumbs/thumbs_7.jpg]631
[img src=http://www.larevista.ro/wp-content/flagallery/isle-of-palms-si-vedere-asupra-oceanului-de-la-palms-oceanfront-hotel/thumbs/thumbs_8.jpg]681
[img src=http://www.larevista.ro/wp-content/flagallery/isle-of-palms-si-vedere-asupra-oceanului-de-la-palms-oceanfront-hotel/thumbs/thumbs_9.jpg]581
[img src=http://www.larevista.ro/wp-content/flagallery/isle-of-palms-si-vedere-asupra-oceanului-de-la-palms-oceanfront-hotel/thumbs/thumbs_10.jpg]571
[img src=http://www.larevista.ro/wp-content/flagallery/isle-of-palms-si-vedere-asupra-oceanului-de-la-palms-oceanfront-hotel/thumbs/thumbs_11.jpg]561

Din Isle of Palms am plecat spre următorul orășel, Mount Pleasant, și am trecut podul Ravenel peste râul Cooper, care leagă Mount Pleasant de Charleston.

Am parcat în primul loc găsit și am luat-o la pas pe străzi. Charleston e o poezie! Una de lux, dacă pot spune așa, pentru că nu e tocmai cel mai ieftin oraș din South Carolina. Însă e cel mai vechi (a fost fondat în 1670), iar asta îi conferă o personalitate și un șarm pe care nu le-am întâlnit în Georgia. Sigur, parte din atmosfera relaxată se datorează tocmai faptului că e situat la malul oceanului, deci e un loc turistic. Clădiri cu istorii demne de aflat și povestit mai departe, cafenele care te îmbie să le savurezi preparatele fără să te uiți la ceas, restaurante pentru toate gusturile și buzunarele, magazine unicat, anticariate și galerii de artă impresionante. Și peste toate plutește acel aer de vacanță pe care-l tragi în piept cu poftă, chiar și în mijloc de februarie, la doar câteva grade peste 0. Cred că, dacă ai deja confort financiar, sau dacă reușești să pornești aici o afacere care să ți-l asigure, Charleston e un loc numai bun de trăit. Nu e de mirare că actorul Bill Murray locuiește aici, sau că în Charleston s-au turnat filme precum The Notebook sau The Patriot, cu Mel Gibson.

Ce vă recomand în mod special

  • În Charleston veți găsi magazine de toate felurile, însă cel care mi-a nimerit cel mai bine slăbiciunea este Savannah Bee – un butic unde se vând miere și produse pe bază de miere din Savannah, Georgia, de o calitate ireproșabilă. Nu știu cum am reușit să ies de acolo doar cu un balsam de păr și o cremă de mâini! Dacă vedeți pe undeva cosmetice Savannah Bee, să nu aveți îndoieli că veți cumpăra ceva excepțional de bun!
  • Mâncați o înghețată la Belgian Gelato, pe King Street. N-o să uitați prea curând experiența!
  • Mergeți neapărat la Blue Bicycle Books, cel mai deosebit anticariat pe care l-am văzut vreodată! Și am văzut multe magazine de cărți vechi, sunt o colindătoare pasionată a locurilor de acest fel. Aș fi vrut să plec acasă cu cel puțin jumătate din cărțile de pe rafturi, m-a oprit doar gândul că trebuie să mă întorc în Europa cu avionul și că am deja valizele pline. Printre multe titluri în engleză, germană, spaniolă sau franceză, am reperat două volume absolut spectaculoase: o primă ediție (din 1960) a celebrului roman „Să ucizi o pasăre cântătoare”, semnat de Harper Lee! Și-a scris doar numele, cu un stilou cu cerneală neagră, dar asta a ridicat valoarea exemplarului respectiv la 1.700 de dolari. Și nu era singurul de acest fel – la Blue Bicycle Books veți mai găsi și alte rarități, prime ediții și volume semnate de autori precum Ernest Hemingway sau Tennessee Williams.
  • Un loc aparte în Charleston, pe care sunt aproape sigură că din cauza utilității sale nu-l veți regăsi în ghidurile de călătorii, este cimitirul Bisericii Unitariene. Știu că pare straniu să vă recomand să vizitați un cimitir. Probabil că nici eu n-aș fi intrat, dacă nu m-ar fi ademenit poarta larg deschisă și culoarul pietruit, misterios și îmbrăcat în verdeață, care te duce la grădina cu morminte. Morminte foarte vechi, majoritatea, ale unor oameni care a viețuit chiar și cu o sută de ani în urma noastră și care azi nu mai sunt decât nume inscripționate pe niște pietre. De regulă, sub nume era trecut și câte un rând referitor la statutul lor social, din care am înțeles că nu oricine avea privilegiul, pe atunci, să se odihnească veșnic aici. M-am oprit în dreptul câtorva dintre morminte și am observat că cei mai mulți muriseră tineri, chiar foarte tineri, în vremuri în care medicina nu reușea să-i salveze nici pe cei mai bogați, pentru că nu-și inventase, încă, minunile.

M-am întrebat, stând acolo, dacă ei mă pot vedea și dacă-mi pot auzi gândurile – de ce-o fi murit fata asta, la 19 ani? uite, soțul ei a murit la trei luni după ea! – eu, o străină de pe alt continent, care nimerise întâmplător la ei acasă, deranjându-le somnul adânc cu tot felul de curiozități. Locul acesta n-are însă nimic morbid, oricât de greu ar fi de crezut. Nu știu dacă m-a văzut sau m-a auzit cineva gândind, dar am plecat de acolo cu un sentiment de pace: erau atâtea buruieni crescute peste morminte, încât păreau complet uitate. Dacă cei care dorm acolo au urmași, aceștia nu le-au mai aprins de mult o lumină, așa încât îmi place să cred că vizita mea n-a deranjat pe nimeni, poate dimpotrivă.

Ca să închei cu ceva frumos și cu adevărat romantic, zic eu, vă invit să priviți fotografia de mai jos:

Together Forever

Together forever, acesta a fost primul lucru pe care l-am citit pe piatră și care m-a făcut să mă întreb, oare câți ani au fost căsătoriți, câți copii au avut, au fost fericiți? Apoi, am observat că ea a murit în luna în care s-a născut el (octombrie), iar el s-a stins, cinci ani mai târziu, în luna în care se născuse ea (ianuarie). Micile, emoționantele coincidențe ale vieții și-ale morții.

Urmăriți jurnalul meu american și pe Facebook, sub hashtag-ul #corinainamerica!

Fotografii: arhiva personală, wikipedia.org, backroads.com, charlestoncvb.com, runnersworld.com, vanessak.com, harbourviewcharleston.com, modeetstyledevie.com

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus