joi , 22 august 2019

Obiceiuri alimentare benefice pentru cei care fac sport

Brown hair woman with headphones jogging

Nu doar tipul de mișcare pe care l-ai ales este important, ci și alimentația din perioada în care faci sport, pentru că numai astfel poți atinge potențialul maxim al exercițiilor fizice.

Fie că îți place să alergi, fie că urmezi un program regulat de Pilates sau yoga, sau faci sport la sală, cu aparate, există câteva obiceiuri alimentare pe care ar trebui să le deprinzi ca să fii mereu în bună formă.

Păstrează în meniu grăsimile bune!

O prejudecată comună este aceea conform căreia grăsimile îngraşă, cei mai mulţi incluzând aici toate tipurile de grăsimi, chiar şi pe cele benefice. Nu putem priva organismul de aceste substanțe, care reprezintă un adevărat combustibil, mai ales în zilele solicitante, în care includem un antrenament. Grăsimile te ajută să te simți sătul pentru mai multă vreme, întrucât întârzie golirea stomacului. De asemenea, cresc senzația de sațietate și absorbția de antioxidanți, rata metabolismului și, automat, nivelul de ardere a caloriilor.

LaRevista.ro recomandă: avocado, nuci, semințe, ulei de cocos, ulei de măsline.

Bea apă oricând simți nevoia!

Nu se știe cine a lansat ideea că „nu e bine” să bei apă în timpul antrenamentului, însă este, cateogoric, o abordare greșită. Bea apă oricând simți nevoia, în orice cantitate îți este confortabilă. Sunt persoane cărora consumarea unei cantități mai mari de apă în timpul antrenamentului – mai ales dacă este unul de tip cardio – le provoacă o stare de disconfort, însă acest lucru nu se aplică tuturor. Așadar, apa ar trebui să fie mereu la îndemâna oricărui om care se mișcă!

LaRevista.ro recomandă creșterea consumului de apă imediat după antrenament.

Mănâncă după antrenament!

Multe persoane care fac sport evită masa de după antrenament, de teamă că vor pune la loc caloriile cu greu consumate la sală. Însă mișcarea provoacă pierderi corpului, astfel că este important să ai la dispoziţie alimentele potrivite care să repare efectele epuizării. Cu alte cuvinte, nu doar efortul fizic este esenţial, ci şi recuperarea, care ajută muşchii în procesul lor de tonifiere.

LaRevista.ro recomandă, după antrenament: o porție potrivită de paste cu sos de roșii, fără carne; sau o salată mare din țelină și morcov, cu stafide și nuci; sau o bucată mare de carne la cuptor sau la grătar, cu salată asortată; sau o porție de cereale integrale cu lapte ori una de orez cu legume și ou.

Nu dubla cinele de recuperare!

La polul opus obiceiului de a renunța complet la grăsimi este cel în care persoana în cauză mănâncă mult mai mult, gândindu-se că dacă face sport, are undă verde la orice cantitate de alimente. Dacă știi că la o jumătate de oră după antrenament urmează să iei masa, nu mânca înainte batoane nutritive. Iar la masă alege porții potrivite – nici prea mici, căci corpul are nevoie de hrană pentru refacere, dar nici duble, pentru că ar însemna că te supraalimentezi.

Foto: news.sabay.com.kh

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus