miercuri , 19 iunie 2019

Otilia Caloian: „Eu nu vând doar flori, vând fericire”

Otilia

După aproape un deceniu în care a profesat ca jurnalistă, a renunțat la presă și a pornit în cea mai frumoasă aventură a vieții sale. Astăzi, are propria ei afacere, pe care a crescut-o cu ambiție și pasiune autentică: florăria online www.florifrumoase.ro și agenția organizatoare de evenimente Jolies Events. Otilia Caloian este un om care vă va inspira, cu siguranță, și vă va da încredere că puteți muta din loc și Everestul, dacă sunteți suficient de hotărâți.

Nu îţi trebuie un strop de nebunie să renunţi la o carieră şi să începi o alta, total diferită, de la zero? Cum s-a petrecut tranziţia asta?

Nu ştiu dacă să o numesc nebunie sau curaj, sau inspiraţie. Din fericire pentru mine, am avut un timp suficient de lung, de aproximativ doi ani de tranziţie, de la meseria de jurnalist la cea de… nici nu ştiu ce sunt acum – designer florar, coordonator de florărie online, organizator de evenimente… La început am crezut că va fi doar un business mic, drăguţ, relaxant, să mai câştig un ban în plus, şi că după expirarea concediului de maternitate, voi reîncepe serviciul. Numai că mica mea afacere a dat roade bune şi dulci încă de la început, a crescut foarte repede, iar după doi ani, mi-am dat seama că nu pot face în paralel şi meseria de jurnalist de ziar cotidian, la Adevărul, şi pe cea de coordonator de florărie şi agenţie organizatoare de evenimente.

Ți-a fost greu să renunți la presă? Ce te nemulţumea cel mai mult în domeniu?

Offf… A fost o decizie atât de grea… Cum îţi spuneam, am constatat că nu mă pot împărţi între muncă şi alergătura zilnică de la ziar şi mica mea afacere. M-am gândit iniţial să-l las pe soţul meu coordonator, să-mi mai angajez un om bun, care să mă înlocuiască, dar nu m-a lăsat sufletul. Conceptul florifrumoase.ro este copilul meu. Eu am avut ideea să-l fac, eu am ales numele site-ului, am angajat oamenii, am câştigat clienţi, l-am promovat cât de bine m-am priceput… Nu m-a lăsat inima să las pe altcineva să se ocupe de el.

Pe de altă parte, în pauza mea de doi ani, în presă s-au schimbat multe şi, din păcate, în rău. Au intervenit disponibilizările în masă ale jurnaliştilor, închiderea publicaţiilor, retragerea patronilor cu bani din mass media… Pe mine mă aşteptau cu braţele deschise, în schimb. Mi-au spus că abia aşteaptă să mă întorc şi că voi avea fix acelaşi salariu, bunicel, pe care îl aveam înainte de a naşte… Dar, când am fost în redacţie la Adevărul şi am constatat că toată gaşca mea de colegi, de prieteni, cu care făceam o echipă excelentă, nu mai există, ziariştii fiind daţi afară, rând pe rând, şi că nu mai cunoşteam aproape pe nimeni în redacţie, am spus: Nu, eu nu mă mai întorc! Eu mergeam de drag la serviciu. Aveam acolo oameni minunaţi şi dragi, alături de care îmi plăcea enorm să lucrez. Dar oamenii aceia nu mai sunt, iar locul lor a fost luat de tineri jurnalişti, studenţi sau proaspeţi absolvenţi de facultate.

Un alt motiv extrem de important pentru care nu mai m-am întors, au fost banii şi timpul liber. În primul an de activitate, după ce am tras linie la vânzările din perioada 1-8 martie, am constatat că am câştigat într-o săptămână salariul meu de la Adevărul pe un an. Puteam să stau degeaba 12 luni! (zâmbește)

De câţi ani erai jurnalistă? A fost cariera ta în presă aşa cum ţi-o imaginai atunci când ai pornit pe drumul ăsta?

Am fost jurnalistă aproape nouă ani. Când eram prin clasa a noua, mi-a venit pentru prima dată ideea de a fi ziaristă. Visul meu era să scriu în revista „Unică”, pe care o cumpăram lunar. Credeam că, dacă îmi voi vedea numele în revista „Unica”, voi fi cea mai tare fată. Nu am lucrat la „Unica”, dar am scris în „Cosmopolitan” şi nu mi-a plăcut. Mă plictiseau enorm de mult textele glossy pe care trebuia să le scriu. Mi-am dat seama că nici „Unica” nu este pe stilul meu şi că eu vreau ceva mai antrenant, că vreau să fiu reporter, să cunosc oameni importanţi, cât mai importanţi.

Apoi am intrat în presa de business, am început la „Privirea Magazin”, unde făceam interviuri cu oameni grei, aşa cum mi-am dorit eu, oameni ca Ion Țiriac, George Copos, Gigi Becali, Gică Popescu, Walter Zenga… A fost fascinant, dar revista s-a închis, din păcate, şi m-am orientat către cotidian, la ziarul „Gardianul”. Aici m-am format ca jurnalist, am învăţat cele mai multe lucruri, aici a fost cea mai frumoasă perioadă din cariera mea. Dar am plecat şi de aici din cauza salariului mult prea mic. Nu-mi ajungea nici să-mi plătesc chiria… În fine, nu vreau să-mi expun aici CV-ul pe larg…

Ce am trăit eu în presă a fost mai frumos decât mi-am imaginat în clasa a noua, când voiam să fiu redactor la o revistă pentru femei. Am călătorit extrem de mult, graţie faptului că eram jurnalist de economic şi de turism, am cunoscut foarte mulţi oameni, am deschis toate uşile pe care le-am dorit, şi dacă nu reuşeam, intram pe geam. Cred că am fost destul de bună, dar am dus o lipsă acută de aprecieri. O singură dată am luat o primă, după ce, din toată redacţia, am fost singurul om care l-a prins pe Gigi Becali la telefon, pentru că doar eu aveam numărul lui bun, cel la care răspundea când îl suna şi nevasta. (zâmbește) Mare scofală… Am vorbit cu un om care apărea peste tot în presă şi am primit o primă generoasă… În schimb, pentru exclusivităţi sau muncă asiduă, nu îmi amintesc să mi se fi spus vreodată „Bravo!”.

Mi-ai spus că cea mai frumoasă perioada a ta în presă a fost la „Gardianul”. De ce te-ai oprit la acel moment?

Așa e, cel mai frumos a fost în perioada „Gardianul”. Lucram acolo cu adevăraţi profesionişti, precum Alecu Racoviceanu sau Marilena Dan. Ah, să ştiţi că şi Alecu mi-a dat o dată o primă! (zâmbește) Aici îmi plăcea pentru că învăţăm multe lucruri, redacţia era micuţă, eram puţini colegi, ne cunoşteam toţi, de la doamna Mumi, femeia de serviciu, şi şoferi, până la directorul general. Eram ca o familie, făceam articole împreună, ieşeam cu toţii la masă, într-o bodegă din Dristor, bârfeam, ţineam cure de slăbit împreună cu colegele… Superb este puţin spus!

De asemenea, foarte mult mi-a plăcut şi spre sfârşit, când lucram la ziarul „Adevărul” şi colaboram şi cu revista „Forbes”. Aici deja aveam ceva experienţă, aveam surse multe, oameni de încredere, era cu totul alt nivel.

Şi care au fost cele mai crunte momente?

O perioadă cruntă nu am avut, decât una foarte scurtă, tot spre final. Aveam o şefă, la „Adevărul”, soţia unui director mare din trust. Femeia aceea cred că nu suferea gravidele. Aproape toate gravidele dinaintea mea au demisionat înainte de a naşte. Aşa era să mi se întâmple şi mie… După ce ea m-a chemat la ziar să mă angajeze, pe principiul că lucrează doar cu cei mai buni oameni, după ce a început să mi se vadă burta de gravidă, a început brusc să nu mă mai suporte. Vreo lună de zile nu mi-a mai apărut în ziarul „Adevărul” nici măcar o ştire. Absolut tot ce scriam era considerat „mizerabil”, „de tot rahatul” de către doamna în cauză. Urla la mine de ne auzea toată Pipera, că acolo aveam sediul. Mă trimitea zilnic, vara, la 40 de grade, cu burta la gură, pe teren, o urmăream pe Elena Udrea pe la toate conferinţele, până noaptea târziu, iar după ce scriam articolele, le citea şi nu le mai publica. Motivul? „N-am văzut în viaţa mea un text de rahat ca asta!”, urla cât o ţineau plămânii. Primeam amenzi pe motiv că ai întârziat un minut peste program, ai răspuns obraznic… Dar eu am rezistat cu stoicism, chiar dacă aveam şi o sarcină toxică şi îmi era rău non-stop. Ironia sorţii a făcut că şi ea, şi soţul ei cel bine înfipt au fost concediaţi până să nasc eu.

Când ai deschis florăria, mai exact? Şi de ce o florărie online? Ai studiat piaţa şi ai înţeles că e un business de succes sau e vorba de o pasiune personală?

Florăria online www.florifrumoase.ro am deschis-o imediat după botezul băieţelului meu, David Gabriel. Am vrut să-i organizez un botez pe cinste şi voiam neapărat aranjamente florale cu tot felul de maimuțoaie drăgălaşe. Nu am găsit, pur şi simplu. Am cumpărat eu jucării de pluș, m-am dus la o florărie, şi cu greu am convins-o pe florăreasă să-mi înfigă şi maimuțoaiele printre flori. Atunci mi-am dat seama că industria asta a florăriilor duce mare lipsă de creativitate şi de oameni deschişi. Păi, dacă omul aşa vrea, cu maimuțoaie, fă-i, domnule, cu maimuțoaie!!! De asemenea, preţul cerut pentru un aranjament mi s-a părut foarte mare, în ciuda faptului că nu conţinea chiar foarte multe flori. Aşa, brusc, nu ştiu ce mi-a venit, am calculat eu, într-o dimineaţă, la o cafea, cam cât costau florile din aranjament, accesoriile şi cât am plătit eu pentru ele… Am rams uluită! Adaosul era triplu.

Să fac buchete şi aranjamente florale mi-am dorit de mică. Îmi aduc aminte când zicea mama, economistă de meserie, de fiecare dată când primea flori: Cel mai mult mi-ar plăcea să las actele contabile şi să fac aranjamente dintr-astea frumoase. Nu cred că e greu deloc. Dacă ai toate accesoriile necesare, flori de calitate şi te duce şi puţin capul, cred că e foarte uşor. Şi aşa şi este, este foarte uşor, dacă ai tot ce-ţi trebuie.

De ce online? Pentru că implică nişte costuri mai mici decât o florărie stradală. Ca să ai o florărie bună, îţi trebuie un vad foarte bun, dar chiria unui spaţiu comercial bun, stradal, pe unde trec mulţi oameni, depăşeşte lejer o mie de euro. Apoi, mai sunt şi pierderile mari, din cauza florilor care se ofilesc şi pe care trebuie să le arunci. Pentru a-mi face o florărie online, nu mi-a trebuit decât un apartament, unde mi-am creat un atelier extrem de drăguţ şi am angajat un designer floral foarte bun. Şi aici am costuri mari, de promovare pe internet, pentru a fi cât mai vizibilă în fata clienţilor. Peste jumătate din câştigul lunar îl dau pe promovare.

Nu ți-a fost teamă că segmentul acesta, al florăriilor, e prea exploatat pe piață?

Din punctul acesta de vedere, eu consider că este loc pentru toată lumea. Orice om are nevoie, la un moment dat de flori – fie că se îndrăgosteşte şi vrea să o cucerească pe femeia iubită, fie că are o obligaţie, sau că vrea să-şi decoreze casa, fie că se căsătoreşte, îi moare cineva, are un botez… Am clienţi atât de diferiţi unul faţă de celălalt, nici eu nu m-am aşteptat la o asemenea varietate.

Ai şi asociaţi?

Nu am asociaţi. Este un business de familie şi aşa vreau să rămână. După nici un an de activitate, nu mai aveam răbdare să cresc progresiv şi m-am dus la unul dintre cei mai bogaţi şi influenţi oameni de afaceri din România, să-i propun să se asocieze cu mine, să investească în acest business. El mi-a dat atunci cel mai bun sfat, care este literă de lege pentru mine. Mi-a spus aşa: Mai, fată, de ce vrei tu să-ţi vinzi afacerea, când nici nu ai început-o bine? Eu am bani, bag câteva zeci de mii de euro în ea, îţi iau pachetul majoritar de acţiuni, o facem mare din prima, şi tu tot angajată rămâi. Fă-ţi un plan de afaceri pe cinci ani, cu paşi mici, dar deşi, şi să nu te abaţi de la absolut, dar de la absolut niciunul! Mă uit şi eu pe businessplanul tău, îţi dau idei, dacă e cazul, dar nu renunţa încă de la început. Ai să vezi că, dacă nu te abaţi de la planul tău şi eşti serioasă, şi nu vei face niciodată rabat de la calitate, vei avea cele mai mari satisfacţii şi vei ajunge sus de tot!Aşa mi-a spus, iar eu l-am ascultat şi am făcut bine. Am ajuns de la un site anonim cu flori, să am o bază de date de câteva sute de clienţi fericiţi. Pentru că asta fac eu, nu vând doar flori, vând fericire.

Şi ce paşi mai urmează în planul tău?

De la florărie, am trecut şi la o agenţie organizatoare de evnimenteJolies Events, care a fost primită foarte bine de către clienţi. Doresc să îmi contruiesc o casă unde să locuiesc, şi la parter să amenajez atelierul, să fie ceva intim, drăguţ, cu şemineu, cu canapele, unde să vină clientele mele obosite şi stresate de la serviciu, să se recreeze, creându-şi propriul aranjament. Să bem cafea împreună şi să mâncăm bezele. Îmi doresc ceva foarte intim, pentru că asta este şi ideea, de intimitate, de apropiere de client. Mai urmează multe surprize, iar ultimul pas din planul de cinci ani este să am propriul ballroom, unde să pot organiza evenimente de vis.

Semnat de

6 comentarii

  1. Deci ea e Otilia! Cat ma bucur sa o cunosc! Relaxata si fericita!
    Super interviul!

  2. Multumesc frumos, Raluca, pt aprecieri!

  3. bravo otilia! succes si presimt un viitor prosper in afaceriile tale!te pup

  4. Oti, esti o scumpa! M-a bucurat mult sa vad ca ne-ai apreciat ca echipa si ca ti-e dor de vremurile cand lucram impreuna. Iar faza cu „doamna Mumi” m-a facut sa rad in hohote, mai ales ca o stiu foarte bine. Acum pentru cei care poate citesc acest comentariu: Otilia a fost unul dintre cei mai buni jurnalisti pe zona de business si o colega senzationala.

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus