miercuri , 12 decembrie 2018

Ovidiu Buta: „Tu trebuie să porți hainele, și nu ele pe tine”

ovidiu butafoto: Zoltan Lorencz

Dintre toţi oamenii pricepuţi la modă de pe la noi, de Ovidiu Buta îmi place cel mai mult, pentru că vorbeşte firesc şi pe înţeles despre stil şi nu face niciodată remarci de genul „Cutăriţa vedetă a purtat de două ori aceeaşi geantă, vai, ce ruşine“, ci analizează pertinent şi cu argumente o ţinută. Şi întotdeauna, chiar dacă nu e foarte amabil când ia la puricat apariţia cuiva, critica lui este una constructivă, din care pricepi cum e bine şi înveţi. Eu de la Ovidiu am învăţat că de fiecare dată când ne îmbrăcăm, creăm nişte personaje. Şi că aceste personaje trebuie să ştie bine din ce poveste fac parte, iar hainele şi accesoriile pe care le alegem e musai să aparţină aceleiaşi povești, una care să ne pună în valoare personalitatea, dar şi silueta.E de înţeles deci de ce n-am cum să mă plictisesc stând de vorbă cu cel care a stilizat colecţii prezente la Berlin Fashion Week şi New York Fashion Week, a lucrat cu Kanye West, a fost redactor-şef al revistei GQ România şi a colaborat cu Elle, Viva, Cosmopolitan, Beau Monde, Harper’s Bazaar şi alte reviste de modă prestigioase.

Te-am văzut la noua ta emisiune de pe Prima TV, „Cred în mine“ şi m-am cutremurat. Nu din pricina ta, ci din cauza poveştilor absolut răvăşitoare ale personajelor. Femei pe care viaţa le-a făcut să-şi piardă încrederea în propria persoană. Poate un stilist să repare tot ce a stricat viaţa? Pot o haină frumoasă şi-un machiaj reuşit să panseze atâtea răni? Cum?

Cred că mai degrabă o vorbă bună este cea care poate repara ceva. Cele mai multe dintre aceste femei minunate simţeau mai degrabă nevoia unei persoane cu care să vorbească, care să le sfătuiască sau care doar să le spună „totul este OK“. Nu este ceva foarte rar în peisajul actual, observ că principala boala a acestui secol este nesiguranţa (urmată de singurătate), şi, cumva, ea este justificată de miile de opinii care roiesc în jurul nostru. Este greu să nu îţi pierzi direcţia câtă vreme, pentru fiecare lucru pe care îl facem, exista cel puţin două opinii diferite, care, deloc surprinzător, se bat cap în cap. Iar confuzia duce automat la nesiguranţă.
Un stilist nu poate să repare o viață – fiecare este răspunzător pentru el – ci poate să regleze o imagine. Iar o imagine bună cu adevărat poate face minuni. Întotdeauna am susţinut că dacă arăţi bine, te simţi bine, iar moda, chiar dacă nu este alchimie, poate modifica radical imaginea unui om apelând la nişte lucruri foarte simple.

Femeile, oricât ar afirma că au nevoie de ajutor, au multe inerţii când vine vorba de modă, de stil. Spun că vor schimbare, dar, până la urmă, ajung să se îmbrace tot cum ştiu ele. Prin ce metodă crezi că se pot obţine rezultate pe termen lung? Adică femeia să-şi menţină noul stil, cel care o avantajează? Cum poate fi determinată să-şi asume şi să urmeze cu toată convingerea sfaturile stilistului?

Este ca la medic: cine vrea să urmeze tratamentul prescris nu se va mai îmbolnăvi atât de uşor. Dar, din experienţa mea, pot să îţi spun că odată ce simt pe pielea lor efectele bune ale unei transformări reuşite, orice femeie va încerca să se menţină în nouă linie stilistica.

Care sunt primele semne, observabile cu ochiul liber, în oglindă, că e nevoie de o schimbare de stil, de o altă linie vestimentară? Pentru că nu toate femeile conştientizează asta, multe – cele mai multe – sunt perfect mulţumite de cum se îmbracă, persistă în greşeli. Cum ajung eu să fiu sinceră cu mine şi să zic „Aşa nu se mai poate, trebuie să schimb ceva“?

La această replică ajungi DOAR când eşti profund nemulţumită cu tine. Mai greu este să treci la acţiune pentru că, revenind la punctul numărul 1, totul pare foarte confuz atunci când discutam despre stil şi, în plus, pentru că toată lumea se aşteaptă să găsească o formulă matematică ce, odată aplicată, să funcţioneze imediat şi impecabil. Ceea ce nu se poate, pentru că vorbim despre nuanţe, despre lucruri care trebuie acordate în funcţie de personalitatea celui/celei care este supusă schimbării. Poţi să înveţi singură care sunt lucrurile pe care trebuie să le porţi în funcţie de silueta ta şi care sunt culorile care te pun în evidenţă. Restul ţine fie de nişte experimente pe propria ta piele, fie de mâna unui specialist care poate să acordeze toate nuanţele pentru a ajunge la o imagine plăcută, coerentă.

Ce nu ar trebui să lipsească niciunei femei din garderobă – aşa, ca primă lecţie de stil? În ce trebuie să investim întâi şi întâi? Să zicem, care ar fi cinci obiecte (haine şi accesorii) de bază pentru construirea unei garderobe reuşite?

Garderoba de bază diferă de la o persoană la alta. Dacă te manifeşti în zona office, în mod clar vorbim de nişte elemente fixe, iar dacă viaţa ta te duce într-o zonă mult mai liberală, clar avem parte de cu totul alte lucruri. Sfatul meu, pentru toată lumea, este să înţeleagă că nu au nevoie de multe lucruri ca să arate bine. Şi dacă ai doar o cămaşă, ei bine, aceasta trebuie să îţi vină perfect, să te flateze, să fie IMPECABILĂ. Cu toţii ar trebui să căutăm doar lucrurile care ne vin bine şi ne fac să ne simţim bine, să investim doar în piese care au trecut cu succes testul timpului (ceea ce oamenii numesc în mod greşit „piese clasice“), din materiale care nu se deteriorează rapid. Doar aşa vei avea parte de o imagine îngrijită pentru o perioadă mai lungă. Apoi poţi să adaugi mici accente moderne, pentru a trăi şi tu, vizual, în secolul în care te manifeşti.

Ne pot ajuta revistele de modă să ne îmbrăcăm mai bine? Putem copia ţinute prezentate în pictoriale, e ok?

Câteodată da, câteodată nu. Depinde fie de calitatea revistei sau dacă citeşti revista corectă pentru tine. Am remarcat în istoria mea de stilist că multe probleme ale femeilor cu care lucram veneau din simplul fapt că aplicau reţetele unor reviste care nu li se adresau. Ca să fiu mai plastic: dacă tu vrei să îţi construieşti un stil de afaceri, nu ai de ce să te inspiri din revista Piticot.
Referitor la copiat: Un editorial de modă trebuie tratat ca o lecţie de şcoală. E ca un text din care profesorul te pune să scoţi ideile principale. Trebuie trecut peste fotografie şi trebuie preluat doar ceea ce ţi se potriveşte sau te poate inspira, în funcţie de personalitatea şi statutul tău social.

Sunt la mare modă acum anii ’70, Abba style. Ce perioadă, în privinţa modei, e mai pe gustul tău, în ce ani au arătat femeile cel mai bine şi care sunt anii în care tendinţele din modă nu au fost foarte reuşite? În opinia ta, strict subiectiv, desigur.

Fiecare perioadă a avut ceva bun şi ceva rău, şi din fiecare putem învăţa ceva care să ne ajute. De ce să nu ne mascam nişte rotunjimi nedorite sub linia lejera a unei rochii din anii ’30? De ce să nu aplicăm lecţia de supremă eleganță a anilor ’40? De ce să nu ne simplificam viaţa şi stilul la fel cum s-a întâmplat pe la jumătatea anilor ’90? Faptul că avem astăzi voie să cităm liberi din orice perioda istorică ne convine, fără ca acest lucru să nască discuţii ironice, trebuie să ne facă să ne îndreptăm mult mai des la alte perioade şi să căutăm acolo ce ne poate ajuta.

În moda masculină, care ar fi noutăţile absolute ale perioadei actuale?Am observat că se poartă mai colorat, mai strâmt… Ce poate prelua din ce e la modă un domn „respectabil“, eventual cu puţină burtică, uşor conservator? Ce poate face şi ce poate achiziţiona pentru a căpăta un aer mai proaspăt?

Moda bărbătească a cam prins curaj în ultimul timp şi observ că se încearcă un fel de…anulare a unui curent foarte puternic, să îl numesc retro daddy: băieţi care se joacă cu vestimentaţia unor tați pe care nu i-au avut. Recunosc, un curent care îmi place până la un punct: atunci când devine puţin ridicol, deoarece trebuie să înţelegi că TU trebuie să porţi hainele şi nu ele pe tine. Dar asta este. Fiecare are dreptul să joace în filmul lui. În clipa de față putem vorbi despre experimente, despre încercarea de a introduce noi forme şi culori în moda masculină. Chiar dacă poţi crede că ai cam văzut totul, fiecare sezon continuă se te surprindă şi, încetul cu încetul, începi şi tu să experimentezi în ritm cu designerii. Este ceva destul de nou şi a fost construit pe un nou apetit al bărbaţilor de a se juca cu imaginea lor, de o mult mai mare relaxare când ajungem la capitolul vestimentaţie.

Ce poate prelua un „domn respectabil“? Păi, dacă respectabil este cuvântul de ordine, ar trebui să aleagă doar lucruri care întăresc acest adjectiv: materiale care nu reflectă lumina, tonuri neutre, croiuri care flatează corpul. Ar putea să se ducă şi el înspre o zonă retro, în perioada în care bărbaţii preferau costumele bine croite, din trei piese (vesta este perfectă pentru a camufla o burtă), dar cu condiţia ca rezultatul să nu pară demodat, iar în acest caz trucul ține de alegerea unui croi modern al hainelor.

Despre cursurile de stil pe care le ţii la Dalles Go, ce poţi spune? Cine să se înscrie la un astfel de curs? Cine vrea să devină stilist sau se pot înscrie şi femeile care doar vor să înveţe cum să-şi asorteze hainele?

Ţin cursuri de stil de ani de zile şi la fiecare început de drum sunt surprins de varietatea celor care participă. Fiecare are un plan, un vis, o dorinţă, iar eu trebuie cumva să mulez pe ceea ce îşi doresc ei. Recunosc, mulţi vin din curiozitate, dar, după ce înţeleg că şi eu sunt un un om normal, care nu mușcă şi nu poartă tiară şi pantaloni roz, se relaxează şi încearcă să înţeleagă despre ce vorbesc eu acolo. Cursurile au un singur fir roşu: este simplu să te îmbraci, trebuie doar să înţelegi câteva lucruri în mod logic.

Călătoreşti mult, ai avut ocazia să iei contact cu moda străzii din multe părţi ale lumii. Cum stau româncele şi românii, în general, (inclusiv copiii) la acest capitol?

Stăm bine. Chiar foarte bine, dacă mă raportez la Berlin, de exemplu. Observ că a fi neglijent la noi înseamnă ceva șic, cool, în contradicţie cu ceea ce înseamnă a fi neglijent vestimentar în Berlin.   Acesta este un lucru bun. În schimb, ne lipseşte firescul altora, uşurinţa italienilor de a-şi purta hainele, relaxarea vestimentară a spaniolilor şi lipsa de proporţie a japonezilor. Dar nici nu trebuie să ajungem acolo foarte repede, pentru că moda străzii nu face altceva decât să descrie, şi ea, felul de a fi al unei ţări. Şi îmi place cum suntem, ce suntem, şi cum arătăm ca români.

Apropo de copii, am observat recent un trend – asortarea mamă-fiică în cele mai mici detalii. Unele exemple sunt plăcute ochiului, altele nu. Uneori mi se pare că mama e îmbrăcată prea copilăresc, alteori ca fiica poartă lucruri, croieli neadecvate vârstei ei. Ce părere ai despre „moda“ asta?

E o glumă. Nu poţi să îţi tratezi copilul la fel cum ai făcut tu, când erai copil, cu jucăria preferată. Mai bine îl laşi şi îl înveţi să experimenteze pe el, cu hainele lui.

Semnat de

3 comentarii

  1. Frumos interviu, dar nr 1 e acum Iulia Albu.

  2. Haha, sa fie la ea, acolo! 🙂

    • nu, e chiar asa.
      Nu stiu cum e Iulia Albu, dar ideile ei despre stil sunt foarte ok. Ea apreciaza liniile curate, un stil in concordanta cu personalitatea celui care poarta haina. Pe scurt noi purtam hainele, nu hainele pe noi. Ca ea se afiseasa intrun anume fel asta e altceva… e doar stilul ei…personalitatea ei!
      Cred ca merita atentie…si da este peste Ovidiu!

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus