Paolo Dalla Zorza: Mi se spune „Cartier” al înghețatei!

Dacă ajungeți în Atlanta și aveți poftă de o înghețată adevărată, știm locul potrivit pentru voi: Paolo’s Gelato Italiano! Deschisă în 1999, în cartierul Virginia Highland, gelateria lui Paolo Dalla Zorza e un loc de unde pleci fericit, după ce ai savurat o înghețată delicioasă, sau niște clătite, și-apoi, neapărat, o ceașcă de cappuccino întocmai ca-n Italia. Am fost curioși să-l cunoaștem pe omul care vinde dulciuri grozave în Atlanta și în Charleston și ne-am lăsat inspirați de pasiunea, energia și ambiția lui. Paolo a venit în America la 35 de ani, iar dacă la început nu avea decât o bicicletă și un vis, azi are două gelaterii și o fabrică, și trei avioane. American Dream come true. Citiți povestea lui!

***

Paolo Dalla Zorza: Știi ce înseamnă „Paolo”?

Paul Leslie: E numele tău, nu?

Paolo Dalla Zorza: Da, și înseamnă „înghețată”! Glumesc. Chestia e că mulți oameni aici, în America, cred că „gelato” e numele meu de familie, dar nu este. „Gelato” înseamnă „înghețată” în italiană.

***

De ce ai ales să faci înghețată?

În 1999, când am venit aici, erau patru milioane de oameni în Atlanta și nu exista o gelaterie, așa că de asta am deschis un loc unde poți merge să mănânci un desert. Și m-am îndrăgostit de zona asta, Virginia Highland, care are un aer foarte european. E greu să găsești lucruri autentice aici în State, pentru că multe dintre ele au fost distrue, oamenii vor mereu lucruri mari. Iar Virginia Highland are o atmosferă foarte autentică, foarte europeană, plus că nu e departe de centru.

Care-i povestea ta, Paolo?

Povestea mea? Cât timp avem la dispoziție? (râde) Foarte pe scurt: am venit în America să pilotez, să zbor cu avionul e pasiunea mea. În Italia am studiat să devin veterinar, dar nu aveam un loc de muncă în domeniu, pentru că acolo, ca veterinar, trebuie să lucrezi prin guvern, iar mie nu mi-a plăcut asta. Sunt un tip foarte independent, îmi place să-mi fac treaba mea. Poți vedea asta la mine în cofetărie, sunt un om care face lucruri, nu care doarme pe canapea toată ziua. Și mi-a plăcut ideea de America, de a veni și de a munci aici.

Așa că eram în Montgomery, Alabama, gândindu-mă cum pot să fac să rămân aici în State, cu viza, cu toate actele, și să-mi urmez mai departe pasiunea pentru zbor. Și m-am gândit: Gelato! Dar eu nu știu nimic despre gelato! Așa că am decis să mă întorc în Italia și să încep să lucrez pentru o companie italiană care făcea înghețată. Între timp, am început pregătirea pentru viză. Am avut noroc, pentru că în 1998 era mai ușor pentru europeni să vină aici. Așa că m-am întors și am ales locul ăsta, pe care l-am găsit întâmplător și despre care mi-am zis că e perfect. Înainte a fost un magazin de Italian ice aici și mi-au spus: Ce, vrei să deschizi o gelaterie?! Cu Italian ice suntem deja falimentari, cu gelato o să fii super-falimentar! Iar eu le-am zis: Vă rog, dați-mi o șansă! Și uite că sunt aici de 16 ani.

Cum a fost la început?

O, Doamne, nimeni nu știa ce fac! Oamenii intrau și mă întrebau dacă e frig în gelaterie. Am folosit 50.000 de lingurițe doar ca să le ofer gelato – asta e populația Veneției, de lângă Treviso, orașul meu din Italia. A fost ca și cum toată populația Veneției ar fi venit în cofetăria mea să încerce înghețata. A fost dificil, a fost nevoie de multă răbdare și dedicare. Mi-am petrecut trei ani în fața tejghelei explicându-le oamenilor cu ce mă ocupam.

Știu că apoi ai înființat și o fabrică de produse din plastic pentru servirea înghețatei. Cum a început afacerea asta?

Încercam să mă extind. Ca să vinzi înghețată, ai nevoie de linguri și de recipiente specifice, pentru că tu-i oferi acelei persoane o experiență. Uneori mă simt ca în Disneyland. Oamenii vin aici pentru că au parte de o călătorie de cinci minute în Italia. Uneori glumesc cu ei și îi întreb dacă au pașaportul la ei, pentru că e ca și cum ar călători în Italia. Gelato, cannoli, muzică italiană… Tototdată, angajez persoane care seamănă cu italienii, cu păr și ochi închiși la culoare.

Te gândești la detaliile astea?

Sigur că da! Nu e doar un business cu înghețată, e un business al distracției.

Înapoi la produsele din plastic – le aduceam din Italia. Aveam un container plin, în valoare de 30.000 de dolari, cu recipiente și lingurițe, și m-am gândit: O să vând toate chestiile astea! Mi-a venit ideea să fac un website cu partenera mea, Elizabeth, și să promovăm produsele astea, pentru că erau multe magazine de înghețată interesate. Și într-un an am vândut primul container! A fost uimitor, nu m-am așteptat să existe această nișă care avea nevoie de acest tip de produse. Așa am început, iar acum avem o fabrică unde producem și personalizăm aceste accesorii pentru servirea înghețatei. 50 % dintre ele sunt făcute în State, iar 50 % sunt produse în Italia de o companie locală. Ne folosim de portul Charleston ca să le aducem aici. Trimitem înapoi cam 25 de containere pe an, dar înainte erau mult mai multe. Când economia mergea prost, iar euro era sus, am hotărât să produc totul aici, în State. Așa că le-am dat joburi americanilor.

Unde se pot găsi aceste produse?

Online, pe gelatosupply.com. Cei care au o cofetărie ca a mea le pot cumpăra de acolo, dar avem și distribuitori care cumpără de la noi pentru piețele din Florida, Las Vegas, Michigan, San Francisco. Sigur, acum am competiție – chinezii, coreenii, spaniolii, sud-americanii – dar am fost primul care a venit cu ideea asta și mereu am avut produse de înaltă calitate. Mi se spune „Cartier” al înghețatei! (râde) Nu pentru că lucrurile mele sunt scumpe, ci pentru că sunt frumoase.

Care e cea mai mare recompensă pe care ți-o aduce munca ta?

Să văd fețele oamenilor când îmi gustă înghețata. Cei din noua generație încă nu știu ce înseamnă „gelato”, și-apoi o gustă si spun: Doamne, ce bună e! Înghețata mea de fructe e fără produse lactate, iar în rest folosim lapte fără grăsime și grăsime vegetală. Nu folosesc sirop de porumb, folosesc zahăr de trestie, așa că e mai sănătos și mai ușor de digerat. Datorită studiilor mele de veterinar, știu chimie. Alții nu știu. Cumpără un amestec, îl aruncă în lapte sau în apă și spun că fac înghețată. Oamenii văd că eu o fac de la zero și le place, altfel s-ar duce să cumpere din altă parte. Sunt multe locuri în Atlanta și în Charleston care fac așa, e mai ușor. E mult mai greu să faci înghețată așa cum o fac eu!

Când ai deschis gelateria din Virginia Highland?

Am deschis-o în 1999. Eram singur. Făceam și serveam înghețată, stăteam de vorbă cu oamenii, munceam 14 ore pe zi. Nu aveam nici un angajat.

O întâlniseși deja pe Elizabeth, partenera ta?

Nu, încă nu, ea a apărut mai târziu, a intrat în gelaterie ca o simplă clientă și așa ne-am cunoscut. Mama mea mai venea uneori din Italia să mă ajute, mătura la intrare. Locuiam într-un complex de apartamente aici în zonă, nu aveam alt mijloc de transport în afară de o bicicletă. A trebuit să-mi fac toate actele ca să primesc un număr de asigurare socială, toate chestiile astea, așa că nu aveam nimic gata încă. Dacă n-ai un număr de asigurare socială, nu poți avea curent electric, nu poți avea o mașină, nu poți avea permis de conducere.

Ai aplicat pentru o viză de lucru?

Da, dar durează până o obții. Eram imigrant, la 35 de ani!

Cu ce se ocupă partenera ta, Elizabeth?

Îi place marketingul și m-a ajutat mult la partea asta. Lucrăm împreună de 15 ani. Creăm totul împreună și încercăm să facem lucrurile atât de italienești pe cât posibil. E amuzant că aici am devenit mai italian decât eram înainte! Asta vor oamenii!

În afară de gelateria din Atlanta, mai există un Paolo’s în Charleston, South Carolina, deschis în 2003. Spune-ne cum a început!

A început mai mult ca o glumă. Am zburat cu avionul meu spre Charleston ca să merg la o petrecere. Era marea deschidere a restaurantului Rue de Jean. Și acolo, la petrecere, l-am cunoscut pe un tip, care acum e proprietarul spațiului unde am gelateria. Mi-a zis: Hei, am un spațiu mic unde putem vinde înghețată. Ascultă, i-am zis, 1.000 de dolari pe lună, timp de 12 ani, și poate batem palma! După trei zile m-a sunat. A acceptat oferta mea și de aceea m-am mutat acolo. În prezent, zona asta e în plină dezvoltare în Charleston, iar eu plătesc și acum 1.000 de dolari pe lună pentru spațiu. Și a fost bine că m-am dus, pentru că acolo am dezvoltat afacerea cu produsele din plastic, acolo avem depozitul. Și e un oraș mai mic, e mai personal, oamenii știu ce faci și te apreciază. În Atlanta e diferit, e un oraș mare, oamenii nu mă cunosc, deși sunt aici de 16 ani.

Ce a fost cel mai greu pentru tine, de când ai pornit afacerea?

Să găsesc oameni care să lucreze pentru mine. E foarte greu să găsești oamenii potriviți, cei care să poată transmite către clienți ideea din mintea mea. Nu voi găsi o persoană ca mine, dar căutam să găsesc oameni care să-și facă treaba, să fie atenți, să nu fure. E foarte dificil să găsești persoane în care să ai încredere și care să facă o treabă bună. Am fost dezamăgit, pentru că în 16 ani am schimbat atâția oameni. Nimănui nu-i pasă. Și asta e atât de trist, pentru că investești atâta energie în tot ce faci, iar apoi oamenii te dezamăgesc. Problema cu noua generație este că nu vrea să muncească. Îmi pare rău, asta e realitatea. Vor bani câștigați ușor.

Ce înseamnă America pentru tine?

Libertate a ideilor. Și, dacă vrei să muncești, poți să faci lucruri de la zero. Chiar și acum, e singura țară unde, dacă găsești locul potrivit și oamenii care să te sprijine, și dacă te lasă să stai aici, poți face orice.

I-ai recomanda unui străin să vină în America și să înceapă o afacere?

Știu că sunt niște dificultăți acum legate de legislație, dar există mereu o oportunitate. Trebuie să știi exact ce vrei să faci. Și să fii insistent și concentrat pe ceea ce faci. Trebuie să fii dedicat cel puțin 10 sau 12 ani până să ajungi să ai succes. Dacă ai impresia că poți veni în America, să faci repede niște bani și să pleci, uită! Poate că unii reușesc, dar, în mod normal, trebuie să fii dedicat timp de 10-12 ani.

De ce e înghețata ta unică?

Îmi place să gătesc, îmi place mâncarea, iar dacă ești pasionat de ceea ce faci, cum ai putea greși? Când gătesc mâncare italienească la mine acasă, o gătesc așa cum m-a învățat mama. Și când fac gelato, încerc să găsesc alunele potrivite din Italia, cireșele cele mai bune pentru amarena, fisticul cel mai bun, dulce de leche din America de Sud. Am găsit oamenii potriviți în Italia care îmi pot asigura toate aceste lucruri, și le aduc aici în containere. Alți patroni de gelaterii cumpără aceste produse de la distribuitori. Eu le cumpăr de la familii din Italia. Sau, în Charleston, când e sezonul căpșunilor și al piersicilor, le cumpăr proaspete și fac înghețată cu ele, iar ce-mi rămâne pun la congelator pentru restul sezonului. Alți oameni nu fac asta. Eu prefer să mai adaug un dolar la preț, dar măcar înghețata e bună, sunteți de acord?

Da!

Deci am trecut testul!

Când te gândești la Italia, de ce ți-e cel mai dor?

De mâncare! În afară de prieteni, mi-e dor de mâncarea de acolo.

Dar se găsește și aici mâncare italienească bună!

Da, dar nu e același lucru. Există multe restaurante siciliene, iar oamenii cred că aceea e mâncare italiană. Nu este. Fiecare regiune din Italia are propria ei mâncare. Mi-e dor de acea diversitate. Aici, toată mâncarea care provine de acolo e numită, generic, „mâncare italienească”.

Poate că următoarea ta afacere ar trebui să fie un restaurant italienesc, unul autentic.

Lucrez deja la un astfel de proiect, o să-l deschid în Charleston, în 2016. O să fie un club privat italian, iar pentru mâncare o să combin produse locale cu produse italienești. Dar va fi foarte privat, doar 75 de membri și numai cei care vor fi membri vor putea mânca acolo.

Ce ai vrea să le spui celor care citesc sau ascultă acest interviu?

Le mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit, care au venit la mine și au mâncat gelato. Să am succes e un lucru grozav, la care nu m-am așteptat niciodată! Apoi, pentru cei din noua generație care vin aici să lucreze, sper să le pot da mai departe etica muncii și sper să le pot arăta cum poate America să redevină ce a fost – fă-ți treaba bine, fii onest cu oamenii și fă totul corect.

Paolo’s Gelato Italiano există în Atlanta, Georgia (1025 Virginia Avenue) și în Charleston, South Carolina (41 John Street). 

Puteți asculta interviul nostru pe YouTube:

Fotografii: Corina Stoica/www.larevista.ro

Semnat de Corina Stoica, Paul Leslie