luni , 24 septembrie 2018

Parteneriat între Opera Comică pentru Copii și Centrul Regional Cantus Mundi

Opera

Soprana Felicia Filip, Manager al Operei Comice pentru Copii, și dirijorul Ion Marin, Președintele Programului Național Cantus Mundi, au semnat un acord de parteneriat prin care instituția bucureșteană devine Centrul Regional Cantus Mundi. Astfel, beneficiind de suportul didactic al membrilor Corului Madrigal, sute de copii din București vor trece, lunar, pragul operei pentru a socializa prin intermediul cântului coral.  

Parteneriatul vizează atât sprijinul logistic pentru susținerea Programului Cantus Mundi – Regiunea București (sediu logistic, spații de repetiții, organizarea de concerte), cât și cooperarea artistică între Opera Comică pentru Copii și Corul Național de Cameră Madrigal.

„Când am devenit manager al Operei Comice pentru Copii, mi-am asumat inițiativa de a face nu numai spectacole pentru copii, ci și spectacole ale copiilor. Prin practicarea muzicii corale, copilul învață să socializeze, se dezvoltă armonios și devine sensibil față de societate și de cultură. Cantus Mundi este, din acest punct de vedere, un program strategic pentru România. Instituția noastră va sprijini semnificativ implementarea lui în București”, a declarat Felicia Filip, Manager Opera Comică pentru Copii.

„Prin limbajul muzical, copiii pot comunica și tinde către o adevărată armonie socială necesară lumii de mâine, care trebuie să le aparțină lor. Pe cei bogați sau săraci, pe cei cu probleme de orice fel sau pe cei lipsiți de griji, programul nostru îi aduce laolaltă, militând împotriva oricărui criteriu discriminatoriu”, a declarat Directorul de Onoare al Corului Național de Cameră Madrigal și Președintele Cantus Mundi, Ion Marin.

Inițiat în anul 2012, Programul Național Cantus Mundi are ca scop integrarea socială, înlăturarea barierelor discriminatorii dintre tinerii aparținând diverselor medii, prin intermediul cântului coral și al terapiei muzicale de grup. Programul își propune ca în următorii trei ani să atingă performanța de a aduce în mișcarea corală 60. 000 de copii și de a pregăti 1.200 de dirijori. Directorul Artistic Cantus Mundi este dirijoarea Corului Național de Cameră Madrigal, Anna Ungureanu.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus