duminică , 18 noiembrie 2018

Patru +1 sugestii pentru un stil de viață mai sănătos

Live1

Să vorbești despre stilul de viață sănătos a devenit o adevărată modă în ultimul deceniu. Tone de informații și de opinii răsar zi de zi din partea unei mulțimi de specialiști, gata să ne sfătuiască ce să (nu) mâncăm și ce să (nu) facem pentru a trăi mai mult și mai bine. Cum știm ce ni se potrivește și ce ne face rău, cum știm ce obiceiuri să deprindem în viețile noastre cotidiene, ca să avem o viață mai lungă și mai frumoasă?

Probabil că documentarea permanentă e cea mai bună soluție. Din toate informațiile la care avem acces, vom ști instinctiv ce sugestii merită să punem în aplicare și care dintre ele sunt inutile sau chiar dăunătoare. Deși e greu de crezut că există specialiști care ne-ar învăța intenționat de rău când vine vorba de alimentație sau de mișcare, e posibil ca unele dintre îndemnurile lor să fie total nepotrivite pentru organismul nostru. Nici sfaturile de mai jos nu sunt universal valabile, dar dacă simțiți că v-ar putea fi de folos, într-o măsură sau alta, ele merită măcar încercate.

După o carieră de peste 30 de ani, medicul Frank Lipman a realizat o listă de 175 de reguli de sănătate, menite să ne îmbunătățească stilul de viață. În cartea sa, „The New Health Rules”, Dr.Lipman și co-autoarea lui, Danielle Claro, oferă cititorilor o serie de trucuri de alimentație și de vindecare a unor afecțiuni, precum și de energizare fizică și spirituală.

Iată câteva dintre ele:

Supta baddha konasana – 10 minute pe zi

Supta baddha konasana

E o postură de yoga de o profunzime nebănuită, luând în considerare gradul ei de simplitate. Ea deschide inima și ajută plămânii să se destindă, relaxează mușchii picioarelor și ai spatelui, și veți simți asta la mai puțin de un minut de când vă veți așeza corpul astfel. Folosiți pături rulate sau perne mai ferme pentru a vă susține. Stați în această poziție timp de minimum cinci minute, dimineața și seara.

Cinci minunte de mișcare la fiecare oră de stat la birou

Nu contează ce fel de mișcare alegeți – fie că urcați niște scări, fie că faceți câteva întinderi ale mușchilor brațelor sau picioarelor, important este ca la fiecare 55 de minute de stat la birou, să vă mișcați cel puțin cinci minute. Această pauză este nu doar a trupului, ci și a minții, care se împrospătează, deci veți fi mai productivi și mai inspirați după aceea, în munca intelectuală pe care o depuneți.

Murdăriți-vă pe mâini din când în când

dirty hands

Adică nu săriți ca arși la gândul că vă umpleți de microbi, pentru că ei ne ajută de fapt să ne întărim sistemul imunitar. Cei mai mulți dintre noi trăim și ne creștem copiii în spații închise (casă, mașină, birou), inhalând în cea mai mare parte a timpului aer filtrat. O după-amiază petrecută în grădină, cu mâinile în pământ sau în nisip, cu picioarele goale în țărână, e mai mult decât binevenită. Lăsați-vă copiii să se joace afară, să se murdărească și să devină astfel mai puternici în fața germenilor de care încercați să-i protejați. Toate aceste lucruri erau odată foarte naturale – și încă sunt, în unele regiuni – dar le-am pierdut, pe rând, odată cu stilul de viață modern.

Fiți total neproductivi pentru o zi

Uneori, organul care are cea mai mare nevoie de o pauză este creierul. Dacă sunteți o persoană activă, care nu are răbdare pentru zile neproductive, ceea ce v-ar trebui, măcar din când în când, este tocmai o astfel de zi. Fără liste de lucruri de făcut. Fără telefon. Fără calculator. Ca într-una dintre acele zile de după un antrenament fizic intens, în care le acordați mușchilor pauza necesară pentru a se reface.

Dacă o zi întreagă vi se pare prea mult, încercați ca măcar preț de câteva ore să faceți ceva ce nu aveți niciodată timp să faceți într-o zi alertă. Faceți o plimbare ușoară, stați pe o bancă în parc sau în curtea casei și citiți o carte sau așezați-vă pe terasa unei cafenele și priviți oamenii, cerul, păsările. Un dolce far niente foarte benefic sistemului nervos; veți fi mai odihniți, veți vedea viața cu mai multă claritate și veți găsi mai ușor soluții pentru problemele care vă apar în cale.

Pont LaRevista.ro: investiți în plăcerile voastre!

Pont LaRevista.ro: investiți în plăcerile voastre!

Nu lăsați să treacă nici măcar o zi fără să faceți ceva ce vă aduce plăcere. Fie că e vorba de lectura unei cărți bune, de o plimbare într-un loc preferat, de o cafea savurată în oraș alături de un croissant delicios sau de bucurii mai bizare – nu contează, nimeni nu vă judecă; esențial este să vă simțiți bine cu voi înșivă și cu tot ce vă înconjoară.

Fotografii: intelligentnest.comonsecrethunt.comdailymail.co.uk

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus