miercuri , 15 august 2018

Pentru cei care vor o poveste. „Și munții au ecou”, de Khaled Hosseini

Si muntii au ecou

Foto: James Leocadi, pentru National Geographic

Motto: „Așa, deci. Vreți o poveste? Vă voi spune una.”

O poveste despre despărțire, despre alegeri, sacrificiu și, mai ales, despre iubirea față de familie, care ne poate determina întregul curs al vieții.

Am citit toate cele trei cărți ale lui Khaled Hosseini, și toate sunt legate de un fir invizibil de teme comune. Dintre toate, familia este cea spre care sciitorul se îndreaptă cu cel mai mult interes, fie că vorbește despre relația deseori complicată dintre tată și fiu („Vânătorii de zmeie”), despre cea dintre mamă și fiică („Splendida cetate a celor o mie de sori”) sau, în „Și munții au ecou”, despre iubirea neobișnuită, splendidă, dintre un frate și surioara lui. Abdullah și Pari sunt personajele care ghidează firul narativ, dar de data aceasta, Hosseini a scris un roman-puzzle, construit deci ca o suită de scurte povești, cu personaje diferite, ale căror destine se întâlnesc, în timp, influențându-se reciproc mai mult sau mai puțin.

Veți intra, încă de la primele pagini, într-o atmosferă cum nu se poate mai afgană: Saboor, un tată sărac, înaintând prin deșert, spre Kabul, alături de cei doi copii ai lui – băiatul, care are zece ani, merge alături de părinte, iar pe fetiță tatăl o duce într-un căruț, ca drumul să n-o epuizeze. Ea nu știe, dar o duce s-o vândă la o familie de bogați din Kabul, pentru că în satul lor sărăcia e cumplită, iar iernile sunt grele, și în fiecare an „fură” câte un copil sau doi. Odată ajunși la familia Wahdati, Saboor și Adbullah își iau rămas-bun de la Pari, pe care nu știu dacă o vor mai revedea vreodată.

Romanul își desfășoară apoi capitolele cu răbdare, mutându-se în diferite planuri temporale și geografice – din Afganistanul anilor ’50, la San Francisco, în insula grecească Tinos sau în Parisul anilor ’70 și 2000. Fermecătoare combinație de atmosfere! Nu doar că Hosseini, grație originii și istoriei sale personale, găsește cele mai inedite subiecte de roman, ci are și harul de a le așeza pe hârtie într-o formă care te cucerește. Un alt talent extraordinar al scriitorului este acela că, deși poveștile pe care le-a închipuit sunt atât de dureroase, încât s-ar fi putut lesne transforma în melodrame, reușește să „fenteze” această probabilitate, luând „curba” către rafinament literar întocmai la momentul potrivit.

Personajul meu preferat din carte este, fără să stau pe gânduri, Nila Wahdati, mama adoptivă a lui Pari. O femeie închipuită în așa fel, încât ți-ai dori s-o cunoști și, pentru că asta nu se poate, îți rămâne în minte multă vreme după ce ai închis cartea.

Dacă nu ați citit, încă, nici una dintre cărțile lui Khaled Hosseini, vă rog să o faceți. Veți ieși din ele mai bogați. Veți învăța multe despre istoria agitată a Afganistanului, la un nivel foarte personal, direct de la oamenii care au trăit-o. Veți descoperi lucruri noi și surprinzătoare despre o cultură absolut diferită de cea vestică, iar asta vă va schimba, măcar puțin, percepția asupra propriei vieți. Și veți savura poveștile despre oameni, așa cum sunt ei, dincolo de granițe geografice sau culturale.

„Așa, deci. Vreți o poveste? Vă voi spune una. Doar pe aceasta. Să nu-mi mai cereți altele.” Ei! Eu abia o aștept pe următoarea.

Puteți găsi cartea „Și munții au ecou”, la un loc cu celelalte cărți ale lui Khaled Hosseini, la librăria online Libris.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus