marți , 21 august 2018

Pentru o viață mai frumoasă, ignorați musca (măcar din când în când)

foto

Zi de zi sesizăm greșelile altora, ca și cum, de fiecare dată când mâncăm, am găsi o muscă în ciorbă. Nu contează cât de proaspete au fost legumele, cu ce finețe s-au feliat, cum s-au adăugat la timpul potrivit, în ce bol s-a servit ciorba, cât de delicată a fost smântâna adusă la masă sau cu ce dragoste a fost oțetit ardeiul iute de bunica de la țară. Musca anulează tot, fie că-i acolo, fie că nu. Dacă nu o vedem, o inventăm. Ne este greu să sintetizăm, să apreciem sau să încercăm să privim partea bună a lucrurilor.

Mai zilele trecute am scris într-un editorial un cuvânt incorect din punct de vedere gramatical, un plural greșit, scăpat dintr-o neatenție. Nu cuvântul contează, ci ceea ce a putut stârni în mintea unei comentatoare (și poate și a altora care nu au scris). Până la urmă o înțeleg, și eu detectez greșelile celorlalți și știu cum este. Dar m-am întrebat: articolul meu ar fi valorat ceva fără acea greșeală? Adică toată valoarea lui s-a dus pe apa sâmbetei, sau nu existase din start?

Observ mereu, în spațiul social, în spațiul virtual, cum sunt taxate greșelile – niște bârne ce ne intră fix în pupile. În ciuda ideilor din articol, acea eroare a stricat totul; în ciuda faptului că el mereu și-a adus aminte de ziua ta, nu mai contează dacă a uitat o dată, s-a dus tot, înseamnă că nu te iubește; indiferent de câte ori ai pus obrazul pe umărului prietenei tale și ce momente ați împărtășit, când nu te-a putut ajuta a însemnat o trădare cumplită pentru tine. Majoritatea dintre noi nu avem înțelepciunea de-a analiza mai bine o situație și de a trece cu vederea neajunsurile ocazionale. Ne lăsăm orbiți de micile sau marile neplăceri, uitând tot istoricul sau pierzând din vedere imaginea de ansamblu. Ne aducem singuri nefericirea asupra noastră. Și nu vorbesc acum de acele nedreptăți sau situații care nu pot fi trecute cu vederea.

Căutăm bunătatea la ceilalți, o cerem, o dorim, însă uităm să o dăruim noi mai întâi. Să cedăm noi primii, să iertăm noi primii, să alegem să vedem întreaga scenă, ca și cum am privi de la balcon o piesă de teatru. Când privim așa, o mică stricăciune nu mai înseamnă mare lucru. Când este necesar să ne folosim atenția la detalii, parcă nu suntem capabili de asta. Dar excelăm la a o folosi la ceea ce nu ne convine.

Se întâmplă, de fapt, mult mai multe lucruri bune în viață decât rele

Gândirea asta am avut-o și eu, cel puțin până pe la 20 și ceva de ani, pentru că în familia mea necazurile erau mereu exagerate, greșelile se discutau la nesfârșit, concentrarea pe rău a fost (și este, deși puțin mai rar acum) „calitatea” familiei mele. Asta mi-a adus multă nefericire în tinerețe, fiindcă nu prea am avut de unde să copiez înțelepciunea de-a trece cu vederea și de-a înțelege că se întâmplă, de fapt, mult mai multe lucruri bune în viață decât rele. De când am început să-mi cultiv această perspectivă sunt mult mai mulțumită, am mai puține probleme, zâmbesc și râd zi de zi, sunt mai fericită în ansamblu și mă simt mult mai norocoasă, cel puțin comparativ cu cei cu care interacționez.

Poate părea o analogie forțată, dar este precum rezultatele cercetărilor lui D. Kahneman și A. Tevensky (Gândirea rapidă, gândirea lentă, ed. Publica), atunci când vine vorba de pierdere și de câștig: pentru un minus trebuie să primești cel puțin două plusuri și jumătate, conform studiilor, ca să te simți „câștigat”. Suferi de două ori mai mult când pierzi, comparativ cu bucuria unui câștig, care nu te impresionează la fel – biasul aversiunii la pierdere.

Cam așa văd eu lucrurile și aici: pentru o neplăcere, celălalt trebuie să se revanșeze de două ori. Vă sună cunoscut? Ce mai contează cât de bine s-a comportat, de atâta ori, în trecut?

Suntem dezamăgiți, mai ales când avem de-a face cu oamenii (adică mai mereu)

Schimbarea perspectivei ne poate fi de folos în cazurile mai sus menționate, pentru că ne face puțin mai conștienți de eroarea în care ne aflăm. Și asta pentru că, deși susținem că nu există perfecțiune și că nu o căutăm, de fapt, inconștient, o căutăm și mereu suntem dezamăgiți, mai ales când avem de-a face cu oamenii (adică mai mereu).

Bunica mea îmi spunea: „capul ce se pleacă sabia nu-l taie”. Nu se refera la a tăcea și a-ți lăsa bărbatul să te bată, ci la a învăța că uneori vina pornește și de la noi. Sau că celălalt nu-și dă seama că greșește, așa că ar fi bine să fiu mai înțeleaptă și să nu iau lucrurile așa în serios. De aș fi ascultat-o de mică, m-aș gândi acum la și mai multe bucurii ale vieții – relații de amiciție mai bune sau încheiate cu bine, mai puține vorbe rele spuse între mine și colegii mei, familie sau colaboratori.

Nu sunt perfectă și s-ar putea să mai greșesc vreun cuvânt, s-ar putea să-mi mai scape câte o vorbă nefericită, s-ar putea să mă mai enervez din lucruri neimportante, dar îmi voi cultiva mereu înțelepciunea de-a vedea mult mai des lucrurile bune. O alegere care trebuie făcută zi de zi.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus