sâmbătă , 18 august 2018

Petru Mărgineanu: „Lucrurile au alt farmec în viaţă atunci când nu-ţi doreşti ceva în mod special”

Petru M

L-am putea prezenta drept fiul marelui regizor Nicolae Mărgineanu, sau drept nepot al reputatului psiholog Nicolae Mărgineanu. Însă, dincolo de moștenirea sa prețioasă de familie, Petru Mărgineanu este de mult un nume de sine stătător în arta noastră. Creațiile sale muzicale au înnobilat zeci de secvențe din filme românești faimoase, cum ar fi Senatorul melcilor, Occident sau Supraviețuitorul. Compozitorul s-a aflat, de curând, în atenția publicului și prin căsătoria sa discretă cu Andra Gavril, figură familiară a televiziunii publice, fosta gazdă a Jurnalului Cultural de la TVR.

Petru Mărgineanu, într-un dialog inedit și captivant cu LaRevista.ro, despre muzică, filme și alte minuni.

Cum a fost pentru tine să te naști într-o familie în care arta era la ea acasă, să ai un tată regizor şi să creşti alături de el?

De fapt, eu nu am crescut alături de tata; tata şi mama au divorţat când eu aveam doi ani şi-un pic, şi am crescut cu mama, care, de altfel, era tot regizor şi care s-a recăsătorit tot cu un regizor! (zâmbeşte) La vremea respectivă, ei munceau foarte mult şi nu aveau cu cine să mă lase acasă, motiv pentru care eu am copilărit la Buftea, petrecând extrem de mult timp acolo, în vacanţe, mai ales. Dar şi în timpul şcolii mergeam, aşa că veacul copilăriei acolo mi l-am făcut. De obicei, eram în grija cascadorilor, care erau nişte oameni extraordinari, îmi aduc aminte de ei cu multă căldură. Era o generaţie specială. M-au învăţat să călăresc, m-au învăţat să fac o grămadă de lucruri, iar pentru mine rămâne o perioadă tare frumoasă cea cuprinsă între vârsta de patru ani şi până spre 18 ani, când am terminat liceul, iar ai mei nu mai lucrau la Buftea, mă mai duceam acolo doar de plăcere.

Cred că a fost o copilărie neobişnuită, nu? Câţi copii au şansa de a creşte astfel?

A fost, dar să ştii că mai erau și alţi copii în aceeaşi situaţie, copii de ingineri de sunet, de monteuri, de actori, de regizori; eram un grup din care unii mai plecau, mai veneau alţii, dar mereu eram o gaşcă. Îmi aduc aminte că, la studiourile de la Buftea, undeva pe malul lacului, era zona unde se construiau decoruri în mărime naturală. Şi era o perioadă când existau acolo trei sau patru decoruri permanente, iar într-o zi, am nimerit într-un decor medieval, trei copii de vreo şase-şapte ani. Am găsit un morman de arme – săbii, scuturi, de toate – le-am luat şi am început să ne jucăm cu ele! Şi treceam prin fața fortăreţei construite acolo, îmbrăcaţi în pantaloni scurţi şi în tricouri, dar ce nu ne-am dat noi seama că am făcut a fost că i-am intrat în cadru lui Nicolaescu! S-a lăsat cu înjurături, ne-au fugărit, nu ştiam unde să ne mai ascundem! (râde)

Dar erau chiar în desfăşurare filmările în momentul respectiv?

Da, se filma! Și trei puradei în tricouri roşii şi verzi nu prea aveau ce căuta pe acolo! (râde) Mult mai târziu, când ne-am cunoscut şi am început să lucrăm împreună, i-am povestit lui Nicolaescu întâmplarea asta, dar nu-şi mai amintea de ea. El te ţinea minte dacă-i făceai una nefăcută, dar uite că pe asta a uitat-o! (zâmbește)

Ştiu despre tine că te-ai născut la Bacău. Când te-ai mutat în Bucureşti?

Aşa este, la Bacău m-am născut. Ai mei făceau un film împreună la momentul acela; e vorba despre „Explozia”, un film foarte bun, al lui Mircea Drăgan; este povestea vaporului cu azotat de amoniu care era cât pe-aci să explodeze în dreptul oraşului Galaţi. Tata era director de imagine la filmul ăsta – el a fost mulţi ani director de imagine, înainte de a deveni regizor –, iar mama era regizor secund şi era însărcinată cu mine. A lucrat până în ultima clipă şi şi-a dat seama că urma să nască în curând. Şi a preferat să facă un efort, iar cu o maşină de la echipa filmului au dus-o la Bacău, pentru că acolo erau părinţii ei. Tata nu putea să stea cu ea, pentru că lucra, iar la cinema nu e ca la serviciu, să-ţi poţi lua liber, sunt prea multe lucruri în joc, nu poţi să-ţi permiţi să amâni o filmare. Aşa am ajuns eu să mă nasc în Bacău, şi nu acasă, la Bucureşti.

Dar apoi v-aţi întors la Bucureşti, nu?

Da. Sigur că, după ce a născut, mama şi-a luat câteva luni libere. La Bacău am mai stat puţin, pentru că avea parte de ajutor din partea părinţilor. Născuse şi nu ştia cum să îngrijească un bebeluş, aşa că a mai rămas cu părinţii ei un timp, după care ne-am întors la Bucureşti.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus