vineri , 1 decembrie 2023

Phil Collins și prima sa soție, la nunta lor din 1975

Phil CollinsFoto: Daily Mail

Phil Collins, fotografiat alături de prima lui soție, Andrea Bertorelli, în 1975, în ziua nunții lor. Împreună cu ei se află Joely, fiica Andreei, pe care Collins a adoptat-o imediat după căsătorie.

Puțini oameni îl cunosc pe Phil Collins de atâta vreme precum în cunoaște Andrea Bertorelli. Cei doi s-au întâlnit prima dată când aveau doar 11 ani și erau elevi la Barbara Speake Stage School din Londra. La vârsta de 14 ani, au început o relație presărată cu despărțiri dese, care s-a încheiat când Andrea a emigrat în Canada, la 18 ani. În 1970, Collins s-a alăturat grupului Genesis, ca percuționist, iar când a vizitat orașul Vancouver, cu prilejul unui concert, el și Andrea s-au reîntâlnit și au reluat relația. Ea și fetița ei, Joely, s-au întors în Marea Britanie alături de Collins, iar cuplul s-a căsătorit la vârsta de 24 de ani, în 1975. Au un singur copil împreună: Simon, care a devenit muzician, ca tatăl său.

Niciunul dintre mariajele lui Phil Collins nu a rezistat în timp. După divorțul de Andrea, artistul a cunoscut-o pe Jiv Tavelman, în 1980. Au fost căsătoriți din 1984 până în 1996 și au împreună o fiică, Lily Collins, născută în 1989.

Collins s-a însurat pentru a treia oară în 1999, cu Orianne Cevey. Au doi băieți, Nicholas și Matthew, pe care i-au crescut în casa lor din Begnins, Elveția, pe malul Lacului Geneva. Și-au anunțat despărțiea în 2006, iar divorțul lor s-a finalizat în 2008. Collins a declarat că va rămâne în Elveția pentru a fi aproape de copiii săi. Astăzi, trăiește în Féchy, însă deține proprietăți și la New York și în Dersingham, Norfolk, Marea Britanie.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *