luni , 26 iunie 2017

Pierdută în direcția potrivită

lostfoto

Mi-am dat demisia, acum două seri. Spontan și calm, ca și cum ar fi fost cel mai firesc lucru care trebuia să mi se întâmple. Mi-am luat geanta și mi-a trebuit mai puțin de un minut să ies pe ușă, dar a fost nevoie de o lună și jumătate de nefericiri ca să pășesc afară fără regret.

„Rezist foarte bine la stres și ore suplimentare”, așa zice în CV-ul meu, și pe cuvânt că e adevărat (altfel n-aș fi putut niciodată să lucrez în presă). În schimb, nu rezist prea bine la mitocănie, răutate și nedreptate, le pot ignora o vreme, dar ajung într-un punct în care, dacă-mi arunci o vorbă, așa, fără sens, plec pe loc și nu mă uit înapoi.

Întâmplarea face că restaurantul unde am lucrat e situat fix vizavi de Mall of Georgia, cel mai mare mall din sudul Statelor Unite, așa că n-a trebuit decât să trec strada ca să mă deconectez de toată agitația din ultima perioadă. Terapie mai bună nici că puteam găsi! Am colindat magazinele, am probat niște topuri sexy de vară, m-am uitat la genți – unele cu franjuri, cum găsiți și AICI, am văzut alte sandale frumoase și niște jeanși mai potriviți cu noua mea siluetă, care înoată acum în pantalonii vechi. M-am oprit apoi la o cafea, la librăria Barnes and Noble, am citit un pic din „Inimă atât de albă”, a lui Javier Marías – o găsiți, în română sau engleză, și pe elefant.ro. Și am așteptat să se facă ora să vină Paul să mă ia. Când i-am spus, a zâmbit și mi-a întins mâna, să mă felicite. „I’m glad, baby. I’m glad you did it.”

S-a umplut paharul și s-a încheiat, deci, scurta, dar glorioasa mea carieră de hostesă! 😜 Sunt liniștită și, după toate săptămânile astea de stres, deja mănânc normal, adorm fără să mă bruieze gândurile, mă trezesc fără să-mi spun că toată ziua mi-e ratată, fiindcă trebuie să mă duc la restaurant, stau mult afară, la soare, seara mă uit la licurici, scriu, fac din nou sport și nu mă gândesc prea mult la viitor. Teoretic, sunt pierdută, n-am job și nu mai fac nici banii ăia puțini pe care-i făceam. Practic, m-am rătăcit, ca în poza de mai sus, în direcția potrivită, care o să mi se arate curând, știu. Știu, știu, știu.

I’m glad I did it. 😊

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus