duminică , 17 decembrie 2017

Pink: Dacă nu aș mai fi celebră, aș mânca multă plăcintă cu brânză și le-aș arăta oamenilor degetul mijlociu

pink

Este una dintre cele mai iubite artiste ale momentului, dar declară că, dacă ar fi să renunțe la cariera sa, nu ar regreta nicio secundă. În cunoscutul său stil nonconformist, Pink spune că, dacă nu ar mai fi celebră, i-ar plăcea să aibă mai mulți copii, să mănânce multă prăjitură cu brânză și să le arate oamenilor degetul mijlociu.

Într-un interviu pentru GQ Australia, Pink a vorbit despre succesul ei, pe care îl explică prin faptul că „oamenii trec prin aceleași probleme sau pot empatiza. De când eram mică am fost atrasă de minorități, și bănuiesc că asta este parte din conexiunea care se creează cu ei”. Cântăreața a mai spus că, în prezent, este foarte fericită de viața pe care o trăiește, dar că se simte deseori „epuizată”. „Câteodată sunt foarte tristă. Mă uit la știri, am un tată bolnav din cauza Agent Orange (n.r. armă chimică folosită în războiul din Vietnam), o bunică ce tocmai a murit și prietene care sunt mame singure”.

Echilibrul artistei, după cum mărturisește, îl aduce fiica sa, Willow, în vârstă de doi ani. „Este cel mai grozav lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Nu voiam copii. Eram înspăimântată. Relația pe care am avut-o cu mama a fost cam tensionată pe alocuri”, spune Pink. În ciuda traumelor din copilărie, cântăreața și-a găsit rostul în ipostaza de mamă și declară că aceasta i-ar fi de ajuns, în cazul în care nu ar mai avea o carieră. „Dacă nu mi s-ar mai întâmpla nimic în calitate de Pink, aș fi cu adevărat mândră de ce am realizat. Willow m-a făcut să-mi dau seama că mi-ar fi bine dacă aș renunța la tot. Aș fi complet împăcată cu asta, aș face mai mulți copii, aș mânca multă prăjitură cu brânză, m-aș plimba cu bicicleta și le-aș arăta oamenilor degetul mijlociu”, afirmă Pink, cu umorul său inedit, mereu original.

Timp de câțiva ani, Pink – pe numele său real Alecia Beth Moore – a avut o relație năbădăioasă cu motociclistul Carey Hart. Cei doi s-au căsătorit în 2006, în Costa Rica, la propunerea artistei, iar doi ani mai târziu s-au despărțit, pentru ca în 2010 să anunțe că s-au împăcat. În 2011, Pink a dat naștere primului său copil, o fetiță pe care ea și soțul său au numit-o Willow Sage.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus