duminică , 17 decembrie 2017

„Politică şi delicateţuri”: Dorotheea Petre gătește cu Mircea Dinescu

Dorothy

Actriţa premiată la Cannes Dorotheea Petre este invitata lui Mircea Dinescu în ediţia din 27 aprilie a emisiunii de la TVR 1, TVR HD, TVRi şi TVR+, la ora 14.30.

În prima duminică de după Paşte, actriţa Dorotheea Petre răspunde invitaţiei lui Mircea Dinescu de a găti şi, mai apoi, a savura împreună un prânz gustos şi plin de mireasmă. Politică şi delicateţuri poate fi urmărită în fiecare duminică, la 14.30, la TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional, precum şi online, pe TVR+.

Poetul prepară sarmale de gâscă, viţel şi jambon de ţară, fiind secondat în bucătărie de tânăra sa invitată, care nu numai că îl urmăreşte cu interes, dar nu se sfieşte să dea şi o mână de ajutor, împăturind compoziţia de sarmale în frunze de ştevie. Tot împreună, cei doi pregătesc şi un desert mai puţin întâlnit, prune uscate umplute cu brânză de vacă, amestecată cu miere, nuci, coajă parfumată de lime şi stropită cu coniac şi vin alb.

Atmosfera din timpul prânzului, asigurată de cea pe care Dinescu o numeşte „Evora din Vărbilău”, acompaniată de taraf, dezleagă limbile gazdei şi oaspetelui său, discuţia fiind captivantă şi plină de căldură.

Dorotheea Petre s-a născut pe 9 ianuarie 1981 la Eforie Nord. La varsta de 22 de ani este admisă la UNATC, secţia actorie şi, un an mai târziu, primeşte Premiul de debut la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, pentru rolul din lungmetrajul „Ryna”. În 2005 interpretează rolul principal în  producţia „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” şi câştigă Premiul pentru cel mai bun rol feminin la secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, premiu creat special pentru ea. Aceasta este, de altfel, şi cea mai mare distincţie primită de un actor român.

Este declarată Cea mai bună actriţă a anului 2007 de către Asociaţia Criticilor de Film şi a Jurnaliştilor de specialitate, primeşte Premiul Gopo pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal şi premiul UCIN pentru cea mai bună actriţă. În 2009 câştigă Premiul special al juriului pentru cea mai bună actriţă, la Magna Graecia Film Festival, pentru rolul „Angela” din pelicula „Mar Nero”.

Primăvara lui 2014 este, pentru telespectatorii TVR, prilej de întâlnire cu emisiunile pline de savoare marca Mircea Dinescu. Săptămânal, poetul, pamfletarul şi masterchef-ul Dinescu realizează şi moderează Politică şi delicateţuri la TVR 1, TVR HD, TVRi şi online, pe TVR+. Pasionat de arta culinară şi la curent cu dedesubturile jocurilor politice, Mircea Dinescu încearcă să scoată din banalitate ideea de bucătărie românească, asortînd-o cu un vin bun şi cu muzică lăutărească veche. Alături de el se află, de fiecare dată, o personalitate din actualitatea românească, un politician, un artist, un filosof sau un medic celebru.

Emisiunea poate fi urmărită şi pe TVR+, pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus