marți , 18 septembrie 2018

Premieră extraordinară în teatrul românesc: Maia Morgenstern şi Radu Beligan joacă împreună

Egoistul

Data de 28 octombrie marchează un moment extraordinar în lumea teatrului românesc: două nume emblematice, Radu Beligan şi Maia Morgenstern, se vor afla pentru prima oară împreună pe scenă, în premiera absolută a spectacolului „Leul deșertului”. Evenimentul, de o copleşitoare încărcătură emoţională, atât pentru protagonişti cât şi pentru cei ce se vor afla în sală, va avea loc pe scena Palatul Național al Copiilor.

Cariera prodigioasă a actriţei Maia Morgenstern include nemunărate personaje memorabile, apariţii în aproape 20 de filme şi roluri în seriale TV. Radu Beligan are o activitate impresionantă în teatru, film, televiziune şi radio, este membru de onoare al Academiei Române din 2004, iar din decembrie 2013 figurează în Cartea Recordurilor drept cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru.

Piesa „Leul deșertului”, o comedie a cărei acţiune alertă este poziţionată în lumea plină de intrigi a unui cartel mafiot internaţional, a fost scrisă de Mona Radu special pentru cele două legende ale scenei, care se întâlnesc pentru prima oară în acelaşi spectacol.

Alături de Maia Morgenstern şi Radu Beligan, distribuţia acestei premiere eveniment îi mai include pe Mircea Rusu, Lamia Beligan (foto, alături de tatăl său), George Remeș și Tania Popa. Punerea în scenă se desfăşoară sub bagheta regizorală a maestrului Radu Beligan.

Biletele s-au pus deja în vânzare, la casa de bilete a Palatului Naţional al Copiilor,  în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi online pe bilete.ro, blt.ro. myticket.ro, biletoo.ro

Tot la Palatul Naţional Al Copiilor sunt programate şi următoarele reprezentaţii:

Maitreyi – (Maia Morgenstern, Aylin Cadîr, Vlad Zamfirescu, Doru Ana) – 23 septembrie

Dineu cu proşti –  (Horaţiu Mălăele, Ion Caramitru)  – 30 septembrie

Lecţie de Violoncel – (Radu Beligan, Lamia Beligan) – 2 octombrie

Take, Ianke şi Cadîr – (Ioan Gury Pascu, Doru Ana, Niculae Urs) – 4 octombrie

Mă mut la tata (Adriana Trandafir, Adrian Păduraru, Gabriel Fătu) – 6 octombrie

Fă-mi loc! (Medeea Marinescu, Marius Manole)  – 8 octombrie

Nebuniile dragostei (Marius Bodochi, Adriana Trandafir, Monica Davidescu, Anca Sigartău) – 13 octombrie

Leul deşertului – premieră (Radu Beligan, Maia Morgenstern) – 28 octombrie

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus