LaRevista.ro Priveste lumea altfel
În Georgia ninge foarte rar, de regulă în februarie. Acum vreo două zile a nins pentru prima oară iarna asta, dar – cum să vă spun – n-a fost tocmai o ninsoare. Până și zăpada e diferită aici, oricât de ciudat ar suna! Ai impresia că e zăpadă artificială, ceva asemănător cu ce se folosește în filme; e ușoară și „aerisită”, nu se lipește și nu se depune, e ca un praf, se și aude căzând ca un praf gros presărat de cineva din cer printre copaci. Însă îi sperie pe sudici mai rău ca orice! Pentru mine, care nu doar că vin din România, dar am crescut la Brașov și am văzut zăpezi și ierni adevărate, e foarte amuzant! 🙂
Oamenii se panichează, merg la supermarket și își fac provizii, pentru că autoritățile nu sunt niciodată pregătite să facă față „furtunilor” de zăpadă (cea pe care am prins-o eu a durat juma’ de oră), având parte de ele atât de rar.
Acum „ninge” din nou, iar oamenii se gândesc să-și anuleze planurile de week-end, speriați că ar putea rămâne cu mașinile blocate pe undeva. I-am invitat în România, dar n-am reușit decât să-i bag cu totul în sperieți când le-am povestit despre zăpezile din Transilvania. 🙂
Urmăriți jurnalul meu american și pe Facebook, sub hashtag-ul #corinainamerica!
Semnat de Corina Stoica
Toate articolele sunt fascinante prin simplitatea scrierii (o simplitate nobila) si cursivitate, dar articolul asta m-a dat pe spate mai mult ca altul prin subicetul ei!! De ani de zile, ca o brasoveanca ce sunt si eu, sufar de frig ca o pisica fara blana! Ma plang intr-una de lunile interminabile de vat, ploi, ninsori, ger, caut caldura cu limba scoasa, ma gudur pe langa soba mea de lemne, calorifer, orice sursa de caldura pe care o adulmec cu narile dilatate, atunci cand afara e vremea deja de geaca si poulover. Si am impresia ca sunt singura napastuita de soarta : o mare amatoare de soare sa fie nascuta la munte :)))) Desi, oricine mi-ar propune varianta mutarii, se trezeste instantaneu cu contra-replici de genul : ” Da’ cum? Sa nu mai am eu padurea la 15 minute de mers pe jos? Sa nu ma maiplimb pe dealuri si prin paduri saptamanal?” sau „Sa nu mai vad eu pe geam oricand crestele Bucegilor si a Magurii??” ; „Sa nu mai simt eu aerul curat si sa nu mai percep umanitatea si divinitatea prin prisma peisajelor vazute de pe o stanca?”….Nuuuuu…n-as putea……:))) Tot ce pot sa fac este sa astept sa se rastoarne lumea cu sus-n-jos si sa fie vara la munte 9 luni pe an. Atat. Asadar, Corina, articolul tau m-a amuzat teribil si iti multumesc pentru ca duci o parte din „ochii sufletului” meu in America si vad astfel cu ei si alta lume!
Larisa, ti-ar placea aici – e deja octombrie, iar eu sunt afara, pe terasa, in pantaloni scurti. Azi a fost zdrobitor de cald dupa-amiaza, canicula de-a dreptul. Bine, dupa vreo cinci zile de ploaie continua (dar calda, placuta).
Probabil ca ti-ar placea o vacanta de vreo trei saptamani, dar apoi cred ca ai vrea inapoi acasa, dupa cum te stiu! 🙂
Ma bucur ca iti plac articolele si multumesc ca mi-ai spus, inseamna ca nu scriu doar pentru mine. 🙂
Imbratisari de departe!