luni , 24 iulie 2017

Primul job în America

corina

Dacă tot v-am ținut la curent cu toate aventurile mele de prin America, n-aveam cum să nu vă spun despre marele eveniment: am (deja) un job! Lucrez la CNN! Când mi-au văzut CV-ul, m-au angajat imediat ca reporter special, ceea ce înseamnă că am propriul meu birou, îmi fac singură programul, nu mă deranjează nimeni, beau cafele cât e ziua de lungă și pregătesc câte un articol pe lună. 😀

Altfel, pe Pământ, sunt hostessă! 😀 (Doar până mă sună ăștia de la CNN). Lucrez la un restaurant de sushi din apropiere de Atlanta, unde vin să mănânce câteva sute de oameni pe zi. Dacă nu știați, aflați că în Statele Unite, 90 % din restaurante, chiar și cele fără pretenții prea mari, au la intrare o tipă care salută clienții, îi așază la masă și le oferă meniurile și, dacă e cazul, ia comenzi telefonice. Teoretic, asta ar fi descrierea jobului. Practic, faci o mie de alte lucruri, nu apuci să stai jos vreo secundă, nu mănânci, nu fumezi, poți doar să te bucuri dacă reușești să faci repede un pipi, mai ales când ești singură pe tură și clienții așteaptă la ușă. Cu ce mă laud?

1. încă nu m-au dat afară, după patru zile
2. am slăbit deja două kilograme și preconizez că mai slăbesc încă două azi, că sunt de serviciu 10 ore.

Ce să vă spun, e departe de a fi situația ideală. Ca să fiu și mai sinceră, nu am avut în viața mea un job atât de greu, și am făcut câteva joburi dificile în ultimii 10 ani. Să conduc două departamente de ziar național și să fac, cu colegii mei, și câte patru pagini pe zi cu subiecte proaspete mi se pare acum aproape floare la ureche. Dar, imediat ce am primit permisul de muncă, am vrut foarte mult să lucrez, așa că am aplicat peste tot unde am crezut că aș putea face față și unde aș putea ajunge, fizic. Cum nu am încă mașină, degeaba vreau eu să lucrez în oraș (la CNN, sa zicem), dacă nu mă pot deplasa zilnic până acolo. Așa că m-am orientat, pentru moment, către locuri accesibile.

Oamenii sunt foarte drăguți, au multă răbdare cu mine – când au timp, că de regulă aleargă, săracii, cu platourile de sushi în mână, de la o masă la alta. Așa că multe lucruri le prind din zbor, și mai departe… I do my best.

Oboseala e dincolo de ce vă puteți imagina. Pot să vă spun doar atât: data viitoare când sunteți într-un restaurant, fiți buni cu cei care vă servesc și fiți darnici la bacșiș. Unii dintre ei n-au mai stat jos de cinci-șase ore, nu-și aduc aminte când au mâncat ultima oară și nici nu le e foame, și tot ce-i interesează e să vă fie vouă bine. Ah, și toate astea, pentru 2-3 dolari pe oră pe care-i primesc de la angajator (și care se duc pe taxe), restul provin exclusiv din bacșișuri.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus