sâmbătă , 25 noiembrie 2017

Principesa Irina, fiica regelui Mihai, a fost arestată în SUA

irina

Principesa Irina, fiica regelui Mihai, alături de soțul ei, John Wesley Walker, au fost arestați joi în Statele Unite, pentru organizarea ilegală de lupte de cocoși. Luptele aveau loc la ferma celor doi din apropiere de Irrigon (statul Oregon).

În perioada 1 aprilie 2012 – 19 mai 2013, principesa Irina și soțul ei au organizat cel puțin zece lupte de cocoși, în prezent interzise în 50 de state americane, informează OregonLive.com, citat de mediafax.ro. Potrivit acuzării, un arbitru supraveghea luptele, iar cei care administrau acţiunea luau 10 procente din sumele pariate.

John şi Irina Walker – împreună cu alte două cupluri – au fost acuzaţi de operarea unor jocuri de noroc ilegale şi de sacrificarea unor animale prin luptă la ferma soţilor Walker din Morrow County. Ei riscă o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari. De asemenea, soţii Walker şi-ar putea pierde ferma, deoarece aceasta a fost folosită în scopuri infracţionale.

Regele Mihai speră ca prezumția de nevinovăție să funcționeze

Într-un comunicat redactat de Biroul de Presă al Majestății Sale Regele Mihai I, întreaga Familie Regală declară că speră că justiția americană va soluționa acest caz în cel mai just și rapid mod cu putință. „Majestatea Sa Regele Mihai I a luat cunoştinţă cu profundă tristeţe despre evenimentele legate de Principesa Irina a României, fiica sa. Majestatea Sa şi întreaga Familie Regală speră că justiţia americană şi instanţele Statului Oregon vor soluţiona în cel mai just şi mai rapid mod cu putinţă acest caz”, se arată în comunicat. Totodată, Regele Mihai speră ca prezumția de nevinovăție să funcționeze, „aşa cum este legal şi moral, de la început şi până la sfârşitul acestui nefericit eveniment”.

Irina Kreuger, fiica regelui Mihai, are 60 de ani și trăiește în Oregon, Sua, din 1983. Ea s-a căsătorit cu John Walker, în vârstă de 67 de ani, în anul 2007.

Foto: www.realitatea.net

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus