marți , 25 septembrie 2018

Propolisul, medicament natural: ce afecțiuni calmează

propolis

Numit şi „penicilină românească” sau „clei de albine”, propolisul este cel mai preţios produs apicol, apreciat pentru diversitatea sa de acţiuni terapeutice. Minunea prelucrată de albine are efect bactericid, antiinflamator, antiseptic, antiparazitar, cicatrizant şi regenerator. De aceea, este considerat unul dintre cele mai eficiente medicamente naturale.

Propolisul constă într-un melanj interesant de substanţe răşinoase, prelucrat de albine după colectarea unor elemente biologice din mugurii copacilor, din tulpini şi ramuri tinere, din frunzele şi scoarţa lor. Albinele mai adaugă secreţii ale glandelor salivare, care sunt bogate în enzime, ceară şi alţi compuşi biochimici. Astfel apare propolisul, ale cărui efecte tămăduitoare sunt cunoscute încă din perioada Egiptului antic, când era folosit la ameliorarea multor maladii şi chiar şi la îmbălsămarea morţilor. Nu e de mirare, dacă ne gândim la compoziţia chimică a propolisului: derivaţi flavonici, ceruri, enzime, vitamine, acizi organici, fermenţi, hormoni naturali, balsamuri, substanţe antibiotice, răşini şi o mulţime de microelemente. Iată o listă de afecţiuni asupra cărora propolisul are efecte remarcabile!

Afecţiuni genitale. În leucoree, metrite, vaginite sau plăgi postoperatorii, propolisul îşi dovedeşte calităţile antiseptice şi cicatrizante prin tamponări zilnice, cu tinctură, timp de două săptămâni.

Astm. Tinctura de propolis poate face minuni în cazul bronşitei acute, a abcesului pulmonar şi mai ales, a astmului infecţios. Între 15-25 de picături, de trei ori pe zi, înainte de mese, diluate într-un pahar cu lapte vor da rezultate în scurt timp, dar cura se va continua până la vindecare. De asemenea, în astmul bronşic sunt recomandate şedinţele de aerosoli cu tinctură de propolis.

Diabet zaharat. Tinctura are efect în diabetul insulino-dependent de tip I, dar şi la cel de tip II, unde poate duce la scăderea glicemiei. Se administrează intern câte 20-30 de picături pe zi, înainte de mese.

Emfizem pulmonar. Este contracarat cu succes tot de tinctura de propolis: câte 30 de picături de trei ori pe zi şi inhalaţii de două ori pe zi. Amestecul acţionează şi împotriva altor afecţiuni din aceeaşi tagmă, cum ar fi pneumonia, silicoza, tuberculoza pulmonară şi extrapulmonară.

Gripă şi răceală. Tinctura de propolis se poate dovedi un prieten de nădejde în astfel de cazuri: 20 de picături, diluate într-un pahar cu apă sau cu lapte. Foarte benefică împotriva laringitei este gargara cu tinctură diluată, care apoi se înghite.

Infecţii cu germeni şi bacterii. Unul dintre compuşii propolisului, acidul ferulic, este un puternic bactericid, reuşind să distrugă germenii Gram-pozitiv şi Gram-negativ. Pus să acţioneze local asupra unor culturi cu mai multe bacterii, „penicilina” s-a arătat eficientă în cazul infecţiilor cu streptococi, stafilococi, Klebsiella, Salmonella, Shigella, Trichomonas, Helicobacter pilori, Candida Albicans. Se administrează intern, câte 15-20 de picături zilnic.

Probleme dermatologice. Este o zonă în care propolisul acţionează cel mai puternic. Reface ţesuturile de piele afectată de arsuri, abcese, eczeme, afte, degerături, înţepături de insecte sau operaţii chirurgicale. Foarte bine au reacţionat la tamponările cu propolis pacienţii bolnavi de acnee sau dermatită seboreică, care au urmat cure îndelungate. În acelaşi timp, propolisul are acţiune pozitivă în cazurile de herpes, furuncule, bătături, negi, fisuri anale şi hemoroizi. Ideale, în afecţiunile dermatologice, sunt compresele, tamponările şi aplicarea de unguent.

Prostată cu probleme. Se suge propolis brut, câte cinci grame pe zi, într-o cură de 30 de zile. Efecte extraordinare se vor obţine, astfel, şi în bolile renale. În cazul uretritei cronice, se înghite tinctură de propolis, de două ori pe zi, câte 40 de picături. Preparatul se mai foloseşte şi în tumori vezicale şi infecţii urinare, câte 10 picături pe nemâncate, într-o cură de durată.

Reumatism. Propolisul are efecte benefice în reumatismul acut, artroze, spondilite anchilozante sau poliartrite reumatoide.
Stomatologie şi ORL. Şi aici propolisul este un aliat: în gingivite, stomatite, abcese, dureri de dinţi sau post-extracţii şi chiar în paradontoze incipiente. De asemenea, el acţionează şi în caz de laringită, sinuzită, amigdalită, otită sau rinită. Este ideală mestecarea propolisului brut – până la 20 de grame pe zi -, dar şi sub formă de unguent, spray-uri, aerosoli şi gargare, în funcţie de caz.

Ulcer. Nu doar că simptomele se ameliorează, dar există şi cazuri de ulcere tratate cu ajutorul propolisului. Se pun 30 de picături de propolis pe o felie de pâine uscată, iar aceasta se mestecă bine şi se înghite pe stomacul gol. Procedura se repetă de patru ori pe zi, pentru efectele sale cicatrizante şi de reglare a sucurilor acide. Propolisul poate fi folosit – câte 30 de picături pe stomacul gol – şi în alte afecţiuni stomacale şi nu numai: enterite, colite, colecistite, boli virotice ale stomacului, ciroze sau hepatite. Contra durerilor de stomac se recomandă administrarea a 30 de picături de propolis diluat în lapte cald, pe nemâncate.

Viermi intestinali. Propolisul este şi un bun antiparazitar, astfel că va curăţa aparatul digestiv de paraziţi intestinali. Se consumă de patru ori pe zi, câte 30 de picături, pe o felie de pâine, vreme de 20 de zile.

Știați că...?

Știați că...?

Propolisul conţine circa 55% răşini şi balsamuri, 30% ceruri şi 10% uleuri eterice. Studii recente au demonstrat că propolisul este capabil să distrugă aproximativ 21 de specii de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite şi 30 de tipuri de virusuri. În plus, circa 80 de microorganisme sunt sensibile la propolis, ceea ce-l transformă într-un adjuvant excelent.
Semnat de

4 comentarii

  1. Eu cred din toata inima ca toate produsele apicole sunt extraordinare pentru sănătatea omului.În acest scop a creeat Dumnezeu albinele.

  2. Aveam gura plina de afte nu puteam sa mai mănânc nimic de usturime.Limba mea era alba plina de candida.Cu toată sinceritatea vă spun că am citit despre propolis și am văzut cât de valoros este.Mulțumesc lui Dumnezeu ca am mestecat de doua ori pe zi, doua zile propolis brut, cât o maslina mica,iar aftele și candida au disparut ca prin minune.Alta data în aceeași situație, mergeam la medic, dar cu tratamentele prescrise abia daca îmi trecea în trei săptămâni. Y

  3. Da, stiu! Si eu iubesc propolisul de ani de zile, m-a ajutat intotdeauna. Iar recent am vazut cu ochii mei cum a vindecat, in timp, leziuni provocate de cancerul de piele. Nu spun ca poate sa vindece cancerul, dar leziunile s-au inchis si s-au cicatrizat total. Propolisul e sacru pentru mine.

  4. Am obtinut reduceri ale valorilor glicemice si ameliorari ale efectelor adenomului de prostata cu bobite modelate cu mana de propolis brut.
    Am racit propolisul brut apoi l am macinat cu rasnita de cafea iar din pulbere am modelat pastile rotunjite.

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus