miercuri , 19 septembrie 2018

Quickmobile – sau cum să iei țeapă, ca la alba-neagra, încercând să cumperi un telefon mobil

A venit momentul să expun mai pe larg situația de care am amintit razant pe pagina mea de Facebook.

Pe data de 4 ianuarie am avut proasta inspirație de a comada la eMAG un telefon mobil marca Huawei Mate 10 Lite ce urma a fi livrat prin intermediul partenerului Quickmobile. Telefonul era la ofertă, la prețul de 1.499 de lei.

Bucurie mare, am extras cu dibăcie cardul de credit din portofel (sunt expertă la manevra asta), am marcat banu’ online și m-am pus pe așteptat relativ cumințică telefonul ce urma, conform comunicării lor, să ajungă la mine în 7 (șapte) zile lucrătoare. Deadline-ul de livrare mi s-a părut exagerat de la început, că doar nu se apucau chiar atunci să meșterească gadgetul pe genunchi, special pentru mine, dar am zis ok, își cunosc ei businessul, stocurile, logistica, Alina, ai în puii mei și tu răbdare o dată în viața ta, că nu totul se rezolvă de pe o zi pe alta. (Ba da, când situația e profi și onestă, se rezolvă.)

Luni, în ultima zi din cele șapte, perioadă în care statusul comenzii pe site-ul lor nu s-a modificat deloc, ci a rămas ca-n prima zi, mort, la faza de „comandă preluată“, am zis hai să-i sun, să le aduc totuși aminte că au de livrat un telefon către o cetățeană nerăbdătoare, căreia i s-a aprins beculețul de alarmă și care presimte că obiectul nu-i va fi livrat la timp.

Țineți minte minte cum era când sunai la butelii pe vremea lu’ Ceașcă? Așa e și la Quickmobile, suni de-ți vine rău și nu răspunde nici naiba, doar te stresează o domnișoară-robot cu voce porno care îți toarnă pe repeat vrăjeală de marketing. Când am văzut că nu am succes cu apelurile telefonice, le-am scris un mesaj în câmpul de mesagerie de pe site, le-am trimis un mail, le-am scris mesaj privat pe Facebook. Abia aici au catadicsit să-mi răspundă, cu indicația absolut inutilă de a mă adresa serviciului clienți, ceea ce făcusem deja, deci nimic concret și la obiect.

Apoi, văzând că insist, mi-au zis că, vezi Doamne, am fost contactată telefonic cu o zi înainte, dar telefonul meu era închis – nici vorbă. Apoi, au adăugat că vor face ei o „notificare“ către serviciul clienți. Notificări către serviciul clienți tocmai făcusem eu, fără număr. Cu spumele de rigoare, le-am răspuns că singurul lucru pe care îl au de făcut este să-mi livreze rapid produsul comandat și plătit. Atât.

Între timp, pentru că eu am comandat produsul prin eMAG și plata s-a făcut prin intermediul lor, am încercat să-i contactez și pe aceștia. La telefon – butelii. Nicio șansă să treci de roboții ăia care îți explică chestii care nu interesează pe nimeni. Un răspuns mi s-a oferit tot pe Facebook, cu emoticoane triste, oftaturi și expresii dulcege prin care mă asigurau că ei își dau tot interesul să remedieze această situație. Nu au făcut-o.

În cele din urmă, pentru că asta e de fapt poanta proastă a bancului, am fost sunată de o angajată Quickmobile care m-a anunțat cu voce deranjant și suspect de mieroasă că îi pare rău, dar PRODUSUL NU MAI ESTE PE STOC ȘI NU POATE FI LIVRAT.

What? WHAT THE ACTUAL FUCK?

Adică, după 14 zile în care nu am primit niciun update la statusul comenzii mele, sunt anunțată că produsul ce face obiectul unei comenzi preluate și plătite nu mai e pe stoc?!! Produs care, logic, era pe stoc în momentul în care am plasat comanda, că altfel nu aș fi putut să o plasez! Dacă ar fi fost o greșeală nevinovată, aș fi fost sunată chiar în ziua respectivă sau cel târziu a doua zi, nu după două săptămâni! Tot de porc ar fi fost și așa, dar să zic că aș fi putut înțelege că asta e, viața e grea și nu toată lumea își face meseria impecabil.

Partea care dă însă extrem de prost și relevă mârșăvia de tip mafiot și reaua intenție este că produsul comandat încă se află, bine-mersi, pe stoc, doar că la un preț mai mare decât cel plătit de mine! Când i-am semnalat acest lucru duduii de la telefon, subliniindu-i faptul că nu m-am născut ieri și pot gândi și eu la fel de pervers, fie doar și pentru a evalua o situație, mi-a servit cu nonșalanță de jucător de alba-neagra că nu, nu am văzut eu bine, produsul comandat de mine nu este chiar similar celui aflat acum pe stoc, că diferă codul de furnizor scris mic, acolo, jos, bla bla bla.

Mai jos o să vă invit, exact ca în joculețele pentru preșcolari, să „găsiți diferențele“, să-mi spuneți cu ce diferă produsul comandat de mine, și care nu mai e pe stoc, de produsul pe care îl acum la vânzare. Succes!

Produs indisponibil

Produs disponibil

SĂ FIE LIMPEDE – pe site-ul Quickmobile, acum, e disponibil la vânzare un telefon mobil cu exact denumirea și specificațiile tehnice ale celui pe care l-am comandat eu! Doar că, s-o spunem pe-aia dreaptă, pe care ei nu o vor recunoaște în veci, nu mai are nimeni niciun interes să-mi livreze produsul cumpărat cu 1499 de lei, când între timp or fi găsit destui fraieri care să-l comande la prețul de aproape 2000 de lei!

Mai mult, în nesimțirea lor sfidătoare, au încercat să mă „îmbuneze“ oferindu-mi un voucher de 50 de lei (!!!!) pentru achiziții viitoare. Cum să vă spun eu, dragilor, ca să fie pe înțelesul vostru evident limitat – nu aș mai comanda de la voi nici dacă ați rămâne ultimul magazin de gadgeturi de pe planetă! Aș cumpăra aceleași chinezării din piața Obor, măcar acolo aș beneficia, sunt absolut convinsă, de un serviciu-clienți ceva mai parolist și mai profesionist.

Și am resurse suficiente de dezamăgire și revoltă și pentru „prietenii“ de la eMAG, pe a căror reputație m-am bazat, ca pe un garant de seriozitate, când am făcut această comandă. Până în momentul de față, nu și-au încordat nici măcar un mușchi ca să rezolve această situație jenantă, în condițiile în care și pe site-ul eMAG e disponibil modelul de telefon comandat de mine, la prețul plătit de mine – vezi imaginea de mai jos.

Aștept de la eMAG să spele ei rușinea și să-mi trimită rapid produsul.

De la Quickmobile nu am așteptări, în afară de returnarea rapidă a banilor în cont. Și sper să nu mai pice nimeni în plasa lor, fiți cu ochii-n patru.

Semnat de

2 comentarii

  1. da, e de rahat ce ti s-a intamplat. eu am comandat in urma cu un an sau doi prin emag de la ihunt si cam aceeasi durere in spate. a facut un telefon 2 saptamani de la ploiesti pana la bacau. dar tot am scris pe facebook la emag, unde vede mai multa vreme si s-au miscat un pic in directia sa ajunga pachetul mai repede. dar tot a facut vreo 10 zile. Si de atunci nu mai comand nimic prin emag, merg la pcgarage, chiar daca e un pic mai scump sau la fel, are macar transport gratuit.

  2. In cat timp ti-au returnat banii?!
    Am aunlat o comanda si astept sa-mi returneze banii….
    Aceeasi greseala , am comandat mai de mult, ii stiam ca fiind ok… dupa vreo sapt jumate de astepta m-am uitat mai bine pe site (grantie oferita de terti, nu de service autorizat, forumu urla cu tzepe si telefoane facute in Asia…). In fine am anulat comanda cand era inca „pe drum” … probabil pe un vapor pe undeva….
    Acum astep banii ca sa-mi iau telefonu de la un magazin serios…
    Asta e… prostia se plateste!

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus