duminică , 25 octombrie 2020

Ramona Voicu: „Azi îmi permit luxul să fiu tot ce-mi dau voie să fiu”

Ramona2

Care crezi că a fost acel ceva al tău, ce te-a transformat într-o voce care contează în acest domeniu? 

Eu îmi traduc astfel pasiunea pentru modă: e ca un apetit pentru frumos, un fel de scenă pe care te simți confortabil să te miști, şi cât timp o faci effortless, ca şi în dans, mișcările îţi ies armonios. Când devine un statut, o etichetă cu care te plimbi ca-n zgardă, ceva se dezarmonizează, devine forțat. Poate că de aceea, „o voce în acest domeniu” îmi place mai mult cum sună. Din când în când, ai ceva de spus, şi când nu e nimic de spus, găsesc elegant să ştii să taci. Fără să faci topuri în care să validezi pe alții.
Un stilist bun e un observator bun. Nu face parti-pris-uri, nu-şi permite asta! Rolul lui este să compună din creațiile cuiva un amestec, într-un stil personal, şi să le adapteze, dacă lucrează în star system, pe personalitatea celui cu care lucrează! E vanitos şi inutil să te repeți. Am avut şi eu perioade în care m-am dozat in extremis, însă m-a salvat, cred, un simţ al ridicolului să nu devin jobul meu.

Se pot învăţa stilul şi bunul gust? Sau cei care nu-l au sunt definitiv pierduţi din acest punct de vedere? 

Bunul gust se educă. Şi mă declar extrem de suplă cu asta, mai ales în România. Nu ne-am născut înconjurați de o arhitectură care are măreţia trecutului, ca cea pe care fiul meu are șansa să-şi fi deschis ochii, în Paris. Cu puţine excepții, majoritatea oamenilor din România aveau cam aceeași mobilă de bucătărie sau de sufragerie, Bucureștiul interbelic a fost ciopârțit de intervenţiile comunismului. Să găseşti surse e un pelerinaj, nu o plimbare în parc! De aia toate faux pas-urile astea cu care ne întâlnim! O femeie care se machiază ca un păun şi-şi pune toate bijuteriile pe ea, un bărbat scrobit, prea tuns, prea ras, prea parfumat şi cu şosete albe, sunt doar nişte efecte ale unor cauze de natură sociologică! Gândeşte-te cât de târziu s-au deschis graniţele şi cât de rar era un outfit simplu – jeans și T-shirt alb! Să nu mai dăm atât în cap celor care nu ştiu!
Sigur că se educă bunul gust! Cu răbdare, mai ales, pentru tine însuți! Să fii deschis la „nu ştiu” este aluat pentru evoluție.
Pe mine m-a inspirat mult perioada Mariei Tănase, a Măriucăi Cantacuzino, şi mi-am antrenat şi auto-educat gustul. Nu se poate să obținem rafinament, aşa, peste noapte! Mă pufneşte râsul când văd ce bazaconii făceam cu mine, uneori! Less is more, dar până ajungi la asta e un parcurs.

Care crezi că sunt cele mai mari erori pe care o femeie le poate face atunci când îşi alege hainele, machiajul, coafura?

Refuz să fac remarci despre stilul cuiva. E adevărat că trăim timpuri în care forma se suprapune fondului, oamenii sunt repede etichetaţi, ca borcanele cu dulceață, funcție de imaginea lor, însă eu pledez pentru o privire îngăduitoare mai repede decât caustică. Venim şi plecăm, nimic nu poate fi atât de serios, cu atât mai puţin moda!

Deci nici vorbă să te determin să-mi spui care sunt erorile (sau ororile?) pe care le remarci, din punct de vedere stilistic, la celebrităţile autohtone…

Am un singur amendament pentru „erori” sau „orori”, cum le numești: să fie accidentale şi să te amuze! Şi nu doar în modă!

La polul opus, care sunt oamenii pe care-i consideri puncte de reper vestimentar?  

Admir şi mă inspiră oamenii care se poartă pe ei înşişi. Nu există un alt înveliș care să mă seducă, să mă facă să admir, mai mult decât acela al amprentei. O voce, ținuta, umerii drepți ai unei femei, un zâmbet pe chip, graţia cu care se poartă pe ea, felul în care se dozează şi livrează celor din jur, râsul – sunt ingredientele unei autenticităţi la care o femeie ajunge în timp. Şi nu mai cred în reţete de frumuseţe pe vârste. Cred în rasă, pe care o ai sau nu. Şi rasa asta nu e vreo clasă socială, în care „a fi” înseamnă „a avea”.

Cum vezi azi, mai ales de la distanţa experienţei pariziene, peisajul modei româneşti? Ce-ai schimba într-o clipită şi ce crezi că-i unic şi extraordinar?

N-aş schimba nimic, nicăieri, şi pe nimeni cu nimeni! În România, moda se află într-un mod foarte natural în stadiul de experiment. Parțial. Nu cred că există o industrie a modei în România, ca să ne aventurăm în comparări. Jodorovski spunea: „Degetul care arată luna nu e luna”. Doar pentru că vrei să faci modă şi ai apariţii de la un sezon la altul, care ţin de alți factori, cum ar fi notorietatea sau nevoia de un statut, nu înseamnă că faci design. Am mai spus-o, moda e un domeniu de bussines ca oricare altul, unde materia primă este creativitatea şi marketing-ul inteligent şi constant. Există o pepinieră de talente în România, îmi susțin de mult părerea, însă sunt doar câţiva care au înțeles exact ce înseamnă acest bussines.
Şi, pentru că mă întrebi cum se vede de aici, îţi spun că, după șase ani de când sunt la o distanță sănătoasă, eu cred că e admirabil entuziasmul cu care oamenii se aventurează în zona asta! Nocivă este doar împăunarea asta, „cine mi-s eu”. Fatală, dacă ţine prea mult. Şi economic, şi uman. Există o presă de modă care încă stă în picioare, deși avariată de o criză economică, şi asta e o chestie faină.
Eu aş fi mai alertă la o criză de creativitate; se lucrează cam în același fel, cu aceleași nume. Observ un soi de teamă să experimentăm firescul. Pe mine mă frapează să văd în România machiajul impecabil, părul impecabil, unghiile impecabile ale aparițiilor media. Star Treck! Până şi machiajul „natural” e o pictură pe față, şi ferească Dumnezeu să-ţi legi părul cu un elastic! Nonsens. Din fericire, trăiesc într-o lume  cât de cât normală, taman la vârsta la care mă păștea pericolul Photoshop-ului cu botox!

Dacă tot ai amintit de Photoshop și botox, cum faci să nu ai nevoie de ele? Faci sport? Ții dietă? Cum te menții frumoasă, pe dinafară și pe dinăuntru?

Fac mult sport. Aproape zilnic, şi dacă nu reușesc zilnic, recuperez. O dietă anume nu ţin, dar sunt atentă să nu fac excese. Sunt gurmandă şi ador şi să mănânc, şi să gătesc. Şi gătesc foarte bine românește! Fiul meu îmi confirmă asta când îmi comandă ardei umpluţi sau ostropel, uneori.
De aproape un an am încercat şi am reușit să meditez. Pentru mine a devenit aproape o igienă prin care îmi videz mintea. De câţiva ani căutam o practică, ceva care să mă aducă în mine. Şi să mă centreze. Meditația este locul meu de liniște, unde sunt cu Tot ce Este. Necondiționat. Şi liniștea asta mi-a modificat toată dinamica. Nu mă mai grăbesc nicăieri. Nu există ziduri, cad toate straturile pe care le construiește mintea. Ca într-un domino.
Mărturisesc că am avut mereu căutări  şi chestionări cu ceea ce numim Divinitate sau Dumnezeu. În rugăciune simt că pot sta de vorbă cu Dumnezeu; în meditație simt că Îl las pe El să vorbească.
Deci, cam asta ar fi, o grijă pentru corpul fizic şi una pentru cel astral sau spiritual. Şi sunt pozitivă! Asta e crema mea preferată (râde). Nu mă mai iau aşa în serios, râd mult şi încerc mereu să mă bucur, până şi de momentele dificile. Cred că prospeţimea la exterior se obține ca-n jardinage! Tai ce e inutil, pliveşti gândurile de buruieni. Ce bine poate să-ţi facă să cari în spate replica tăioasă a cuiva, sau un gând negativ?
Nu am rețete de creme, dimpotrivă, am o rutină  de beauty mult simplificată față de cea de acum câţiva ani. Crema mea de corp e la fel de bună şi pentru față (râde), cât timp mă amuză şi nu mă chinuie chestia asta! Cum spuneam, am simplificat mult.

Și în ce privește vestimentația, la fel? Cum se îmbracă un stilist?

Mă îmbrac foarte mult în funcție de starea mea de spirit. În ultimul timp port foarte des rochie sau fustă şi baskeți. Bizar şi pentru mine este că în garderoba mea e din ce în ce mai mult negru şi bleu, alb, bej ivoire şi croieli din ce în ce mai simple. Deci, înclin să cred că, simplificând în interior, asta se reflectă în exterior! Nu simt nevoia să mai port bijuterii, ca altădată, însă am o permanentă atenție ca ceea ce port să se mişte odată cu mine. N-o să mă vezi strangulată în vreo pereche de pantaloni prea strâmţi sau cocoțată pe tocuri de 10! Îmi plac mult tăieturile simple şi oarecum clasice. Recent mi-am cumpărat o pereche de sandale foarte retro, special pentru un jeans uzat la care ţin foarte mult.
Mă îmbrac zilnic pentru mine, să-mi facă plăcere, şi chiar îmi face plăcere să-mi port stilul. Remarc eu însămi că toate modificările care s-au produs în garderoba mea au legătură cu ce simt. Nu am ezitări când îmi cumpăr, nu mă întreb cu ce mă îmbrac, nu mă compar şi nu simt niciodată că aş modifica. Am căpătat această precizie şi e foarte reconfortant.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus