joi , 20 septembrie 2018

Recital-dialog din compoziţia creatoarei Carmen Petra-Basacopol, la Opera Naţională

opera

După recitalul de succes al sopranei Irina Iordăchescu, călatoria în lumea muzicii continuă la  Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” din cadrul Operei Naţionale Bucureşti (ONB) cu un recital-dialog din compoziţia creatoarei Carmen Petra-Basacopol, dascăl marcant al vieţii muzicale româneşti.

Aşadar, miercuri, 29 mai, de la ora 19.00, în Sala Studio a teatrului liric bucureştean, spectatorii au ocazia să asculte lucrări din creaţia lui Carmen Petra-Basacopol, compozitoarea operelor „Inimă de copil” (după Edmondo de Amicis) şi „Apostol Bologa” (după „Pădurea spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu), dar şi a poemului coregrafic pentru copii intitulat „Fata mării”, cea mai recentă creaţie a compozitoarei, prezentată în premieră absolută la ONB în stagiunea 2009 – 2010.

„Acest recital are un larg repertoriu, de la muzica religioasă („Rugăciunile Regelui David”) la muzica sensibilă a descrierii naturii sau a răscolitoarelor sentimente de dragoste sau nostalgie, până la comicul grotesc al greierului lui Arghezi. Nu este un recital exclusiv vocal deoarece s-a găsit posibilitatea de a prezenta şi un moment coregrafic şi, de asemenea, câteva piese instrumentale. O bună parte din creaţia mea reflectă dorinţa de a pătrunde în universul spiritual atât de complex al muzicii vocale”, a declarat Carmen Petra-Basacopol.

 Compozitoarea a semnat şi creaţii de balet

Între cele peste 80 de opusuri semnate de Carmen Petra-Basacopol, muzica de cameră ocupă un loc privilegiat. Compozitoarea a semnat pe lângă partituri de operă şi muzică vocal-simfonică, („Crengile” – viziune pentru cor în mişcare şi orchestră, versuri de Mariana Dumitrescu, „Moartea Căprioarei” – baladă pentru bariton şi orchestră, versuri de Nicolae Labiş), muzică simfonică, muzică vocală, dar şi creaţii de balet.

Născută la Sibiu, Carmen Petra-Basacopol a absolvit mai întâi cursurile Facultăţii de Filosofie din Bucureşti, apoi pe cele ale Academiei Naţionale de Muzică din Bucureşti, secţia compoziţie, la clasa lui Mihail Jora. A participat la „Cursurile Internaţionale pentru muzică nouă” de la Darmstadt  apoi şi-a completat studiile la Paris, obţinând doctoratul în muzicologie la Sorbona (cu Jacques Chailley). Este laureată a Premiului Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România timp de mai mulţi ani şi a Premiului Academiei Române (1980).  Din anul 1962 a predat armonie, contrapunct şi forme muzicale la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus