sâmbătă , 18 august 2018

Rosa, mascota campaniei „O chestiune de etichetă”, vine în România

Rosa1

Rosa, mascota campaniei „O chestiune de etichetă”, va sosi mâine în România. Proprietara unei ferme de creștere a puilor în aer liber străbate Europa pentru a cere etichetarea corectă a alimentelor.

Rosa va sosi mâine, 22 august, în România,  în cadrul turneului său european de 39 de zile.  Prin campania sa, Rosa cere o etichetare clară și obligatorie pentru carnea de pasăre în Uniunea Europeană. Ea vrea să le ofere consumatorilor posibilitatea de găsi răspuns la o întrebare simplă: „În ce condiții a fost crescut puiul”? Timp de două zile, Rosa și susținătorii ei vor strânge semnături de susţinere a campaniei și vor împărți broșuri informative vizitatorilor din Centrul Istoric al Bucureștiului.

Cele 39 de zile reprezintă durata de viaţă medie a unui pui de carne crescut în sistem intensiv. Acest tip de creștere poate provoca puilor de găină afecţiuni cardiace grave, probleme locomotorii şi o rată de creştere anormală, probleme pe care lumea nu le asociază de regulă cu creşterea puilor.

Rosa și-a început turneul pe 1 august, când a părăsit Londra, câștigându-și între timp numeroși susținători pe reţelele de socializare. Ea îşi va încheia turneul de 39 de zile la Bruxelles, pe 8 septembrie. În acest interval, Rosa va vizita 20 de state membre UE, cerând etichetarea clară a cărnii de pasăre de orice tip, în funcţie de metoda de creștere și producţie.

Opt din zece consumatori europeni susţin varianta etichetării obligatorii

Comisia Europeană analizează posibilitatea etichetării obligatorii a cărnii de pasăre în această vară, iar Rosa vrea ca instituţia să le asigure consumatorilor europeni o etichetare corectă, impusă de lege. Potrivit studiilor, opt din zece consumatori europeni susţin varianta etichetării obligatorii, în funcție de metoda de producţie a cărnii.

Costumul Rosei va fi purtat de o echipă de trei voluntari din Marea Britanie: Tamsin French – o proprietara unei ferme de creșetere a puilor în aer liber din Devon, Johanna Olsson – o studentă la Zootehnie din Berkshire, şi Sam White – un militant pentru bunăstarea animalelor din Essex.

„Etichetarea metodei de producţie există deja în cazul ouălor vândute în magazine. Astfel, consumatorii pot să-şi dea seama ce fel de sistem a fost utilizat la producerea ouălor cumpărate, iar producătorii au fost stimulați să renunțe la sistemele de creștere a găinilor în cuști”, spune Tamsin French. „Mai mult, etichetarea obligatorie le-a oferit producătorilor ca mine posibilitatea de a stabili un preț corect pentru ouăle produse după anumite standarde. Aș vrea ca acest gen de etichetare să fie aplicat şi la carnea de pui, deoarece informaţiile clare şi comparabile de la punctul de desfacere sunt esențiale pentru dezvoltarea unor piețe care respectă condițiile de bunăstare a animalelor”, continuă French.

În 2012, Comisia Europeană le-a promis consumatorilor o mai bună informare asupra bunăstării animalelor de fermă. Etichetarea obligatorie a cărnii de pui ar concretiza acest deziderat şi ar fi suficientă o simplă schimbare a unui regulament.

„Aproximativ 90% din puii de carne crescuţi în UE provin din sisteme intensive de creştere în interior. Aceşti pui nu au posibilitatea de a adopta un comportament firesc. Ratele de creştere anormale pot cauza probleme cardiace şi locomotorii grave”, spune și Johanna Olson, studentă la Zootehnie. „Prea multe etichete pentru carne şi lactate folosesc imagini şi limbaj înșelătoare, sugerând că animalele sunt ţinute în medii extinse, spaţioase şi naturale, chiar şi în cazul în care animalele sunt de fapt crescute în sisteme intensive standard. Etichetarea ouălor a arătat cum consumatorii pot stimula îmbunătăţirea modului de creştere a animalelor de fermă. Însă nu vor putea reuși până la capăt, decât dacă pe produsele cumpărate există informaţii corecte şi comparabile”, spune la rândul său Sam White, militant pentru bunăstarea animalelor.

Cele 39 de zile din turneul european al Rosei pot fi urmărite pe Twitter și Facebook. Turneul este susţinut şi de consumatori şi de grupuri de protecție a animalelor din Europa.

În România, Rosa va fi susținută de reprezentanții organizației pentru protecția animalelor VIER PFOTEN.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus