Să credem în basme: „Copila de zăpadă”, de Eowyn Ivey

Foto: twitchfilm.com

Motto: „Nu trebuie să înțelegi miracolele ca să crezi în ele.”

Nici dacă aș fi plănuit să citesc „Copila de zăpadă” în plină iarnă, ca să-i pătrund mai bine atmosfera de gheață, nu cred că aș fi reușit. A fost o întâmplare să-mi iasă în cale în aeroport, și mi s-a lipit de mâini, așa că am plecat cu ea la drum și mi-a fost cea mai plăcută companie. Deși mă aflu la poalele Alpilor înzăpeziți, mi-am petrecut o parte din luna decembrie în Alaska anilor ’20, un ținut dur și fascinant, descris de scriitoarea Eowyn Ivey în „Copila de zăpadă”.

Mi-au ținut companie Mabel și Jack, un cuplu de oameni în vârstă, „care se iubeau foarte mult și erau tare mulțumiți de ce le hărăzise soarta, în afară de un mare necaz – nu aveau nici un copil.” Într-o noapte, în mijlocul unei peisaj de basm, cu fulgi de nea legănându-se ușor prin aer, cei doi soți fac un om de zăpadă în curtea casei lor. Mai exact, o fetiță de zăpadă. Îi pun fular și mănuși, o admiră și se bucură de ea, iar apoi se retrag în coliba lor.

A doua zi, descoperă că fetița de zăpadă a prins viață, întocmai ca-n povestea rusească a micuței Snegurocika pe care Mabel o iubea în copilărie. Deși nu întotdeauna prezentă, Faina (un nume cu o semnificație splendidă, veți afla în carte) devine parte din viața lui Mabel și a lui Jack și le-o schimbă definitiv. O creatură ce aparține pădurilor, sălbatică și dură, dar atât de fragilă și de generoasă, un personaj misterios și alunecos, care niciodată nu se lasă complet cunoscut, Faina e o apariție literară pe care o veți ține minte.

Unii critici spun că romanul de debut al lui Eowyn Ivey se aseamănă, ca stil literar, cu cele ale multor autori sud-americani, care îmbină realitatea cu elemente fantastice și țes astfel povești la granița cu imaginarul. Eu n-am resimțit nici o clipă, în timpul lecturii, influența realismului magic în scrierea lui Eowyn Ivey. Pentru mine, „Copila de zăpadă” e o carte frumoasă și inocentă, un basm reinterpretat cu inspirație, și cred că tocmai tema neobișnuită și atât de candidă i-a adus scriitoarei succesul și premiile literare. Cu alte cuvinte, cartea merită citită de dragul poveștii, și nu cu pretenția de a descoperi un nou Márquez în autoarea americană. Probabil că toată lumea ar fi mai mulțumită – și noi, cititorii, și scriitorii tineri – dacă am încerca să le vedem cu adevărat unicitatea, atunci când ea există, în loc să continuăm să facem comparații inutile.

„Copila de zăpadă” a apărut la editura Polirom, în traducerea Veronicăi D. Niculescu, și o puteți găsi și la librăria online Libris.