sâmbătă , 18 august 2018

Sănătate din natură: Trei rețete cu urzici, ideale în Postul Paștelui

nettle

E Post, ne vedem la piață. Azi, gătim cu urzici.

Între 18 martie şi 5 mai, creştinii ortodocşi se află în Postul Paştelui, cel mai lung din an, motiv pentru care e numit şi Postul Mare. E momentul când e bine, şi doar pentru simplul fapt că suntem constrânşi de normele religioase, să încercăm să fim mai buni cu noi şi cu cei de lângă noi, să fim cumpătați, milostivi şi să renunțăm la vicii.

În perioada Postului este interzis consumul produselor de origine animală: carne, lactate şi ouă. Pentru cei pentru care „a posti” înseamnă să mănânce doar covrigi, cartofi prajiți, fasole, pilaf, conserve cu pateu şi varză murată, această perioadă se transformă într-un adevărat chin. Cei care înțeleg că acesta este cel mai potrivit moment din an pentru a începe o cură de detoxifiere, hrănindu-se cu sucuri verzi, salate din legume proaspete, supe şi ciorbe, Postul devine o adevărată oportunitate. Cu atât mai mult, anul acesta o cură de produse vegetale este recomandată, pentru a înlătura incertitudinile legate de alfatoxina din laptele de la micul dejun, carnea de cal din mici ori friptura de curcan injectat cu antibiotic.

Aşadar, cea mai bună alegere e să mergem în piețe şi să ne facem provizii serioase de urzici, grâuşor, lobodă, leurdă, usturoi şi ceapă verde, spanac, salată, din care să pregătim mâncăruri rapide, cât mai puțin preparate termic (sucuri la blender sau să le fierbem în aburi) pentru a profita din plin de virtuțile lor terapeutice. Astfel, ne fortifiem organismul prin hrană.

După cum am spus, urzicile nu trebuie să lipsească primăvara din alimentația noastră, ele având o influență benefică asupra organismului. Elimină starea de anemie, curăță sângele, combat tusea, prin fluidificarea secrețiilor bronşice, stimulează metabolismul, secreția bilei, acționează împotriva viermilor intestinali şi lista ar putea continua. Dar cel mai important rol îl au în ameliorarea afecțiunilor renale şi circulatorii. Să nu uităm nici de leacul bunicilor pentru un păr frumos, strălucitor şi des: clătitul părului cu ceai de urzici.

Urzicile se pot consuma ca atare, în stare crudă, în combinație cu diverse sucuri de legume şi fructe. De exemplu, putem prepara un suc dintr-un măr, morcov şi o mână de urzici, clătite bine înainte. Sau din morcov, țelină, sfeclă roşie, frunze de pătrunjel şi de urzici. Putem încerca diverse variante, în funcție de preferințe, toate la fel de sănătoase.

Alte rețete simple şi la îndemână din urzici sunt: piure de urzici, supă cremă de urzici, ciorbă cu urzici, ciorbă de fasole şi urzici, pilaf cu orez şi urzici, mâncărică de urzici sau pateu din urzici.

Iată câteva rețete:

Supă cremă de urzici

Ingrediente: urzici (10 grămăjoare sau mai multe, în funcție de cât de intens preferați să fie gustul supei), legume (un morcov, o țelină mică, o rădăcină de pătrunjel, păstârnac, o ceapă şi o legătură de ceapă verde, 3 căței de usturoi, 2 cartofi), patrunjel verde, sare, piper, ulei presat la rece, o cană lapte de soia (opțional) şi crutoane de pâine când servim.

Înmuiem urzicile într-un vas, le clătim, apoi le lăsăm să mai stea 10 minute în apă cu 2 linguri de oțet. Se spală în mai multe ape, pentru înlăturarea impurităților.

Spălăm, curățăm legumele şi le punem la fiert într-o oală cu 2 litri de apă, sare şi piper. Când apa a început să fiarbă, adăugăm urzicile şi mai lăsăm pe foc aproximativ 5 minute. Cu o paletă punem legumele fierte şi urzicile în blender, adăugăm treptat din apa în care au fiert, uleiul, pătrunjelul, şi mixăm. Dacă dorim supa mai cremoasă,jumătate din supă o vom înlocui cu lapte de soia. Se serveşte în boluri, cu crutoane de pâine.

Piure de urzici

E o rețetă uşor de preparat. Avem nevoie de 1 kg de urzici. Urzicile se aleg cu grijă de eventualele frunze şi paie. Le punem apoi la înmuiat într-un vas cu apă, le scurgem, ridicându-le cu o paletă. Apa cu impuritățile rămase o aruncăm. Umplem vasul din nou cu apă şi le înmuiem din nou, cu 2 linguri de oțet. După 15 minute scurgem apa, în acelaşi mod şi le clătim din nou.

Urzicile scurse le opărim 10 minute în apă fiartă cu sare sau le punem într-un aparat cu aburi. Le lăsăm să se răcească puțin, le tocăm sau le blenduim cu puțină zeamă în care au fiert, adăugăm sare, 1 – 2 linguri ulei presat la rece, usturoi pisat, opțional ceapă verde tocată mărunt şi pătrunjel, le amestecăm, şi rețeta e gata. Servim cu mămăliguță, rece sau cald. Pentru cei care nu țin post, e foarte bun alături de un ochi în apă, brânză de vaci sau urdă.

Pilaful de urzici

Este, probabil, una din cele mai cunoscute rețete din Postul Paştelui.

Pentru o cantitate îndestulătoare, pentru patru persoane, avem nevoie de:

1 kg de urzici, o cană de orez, 2 legături de ceapă verde şi una de usturoi, un morcov, o lingură de bulion sau suc de roşii, 3 – 4 linguri de ulei, sare, piper, coriandru şi verdeață.

După preludiul spălării şi clătirii bine de tot al urzicilor, le opărim în apă cu sare sau le pregătim la aburi. Le scurgem şi le tocăm. Într-o oală călim în ulei ceapa şi usturoiul tocate mărunt, apoi morcovul ras, adăugăm urzicile, cât să se pătrundă, apoi orezul (înmuiat în apă 10 minute şi clătit). Amestecăm bine, iar apoi turnăm sucul de roşii şi cele 3 căni din apa în care au fiert urzicile. Lăsăm pe foc, acoperit, 20 minute şi asezonăm cu sare şi pier. Dacă mai e nevoie, mai adăugăm apă. La final, presărăm mărar proaspăt, tocat. O altă variantă e să introducem oala în cuptor, după ce am adăugat apa. Astfel, pilaful va căpăta mai multă savoare.

Sfat

Sfat

Apa în care au fiert urzicile se consumă pe parcursul zilei, fiind foarte bună pentru detoxifierea organismului.
Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus