marți , 21 noiembrie 2017

„Sculptură în câmp deschis. Anii nouăzeci. Trasee subiective”, la Mogoșoaia

Expo Sculptura

Expoziție de sculptură la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia, între 6 și 30 iunie 2015.

Artiști: Angela Bontaș, Alina Buga, Dumitru Cojocaru, Reka Csapo-Dup, Elena Dumitrescu, Adrian Ilfoveanu, Marius Leonte, Adrian Pîrvu, Elena Scutaru, Marcel Scutaru, Patricia Teodorescu, Lucian Țăran.

Curatoare: Simona Vilău

Expoziția propune întâlnirea a doisprezece artiști, absolvenți ai Departamentului de Sculptură de la Universitatea de Arte București în anii nouăzeci. Se pune în discuție o posibilă poziționare generațională a acestora, o idee pornită din discuțiile purtate cu artista Elena Scutaru, inițiatoare a proiectului, care se întreba „unde/cine suntem noi ?”, cei aflați între trei tipuri de generații în artele vizuale – Generația 80 (studiată și revelată de Adrian Guță), Generația 96 (pusă în scenă de Aurelia Mocanu) și Generația 2000 (un fel de Neue Wilde autohton), din care s-au creat scena și piața de artă  de azi.

După îndelungi reflecții, am ajuns la concluzia că, în cazul lor, nu este vorba despre o generație, ci despre o suită de personalități care s-au dezvoltat neîngrădit, după propriul ritm interior, într-o tranziție ca un „câmp deschis”, plină de speranțe și incertitudini, în care „vechiul” comunist era treptat înlocuit de „noul” de toate felurile – capitalist, libertarian, ortodoxist, transgresiv, scandalos, vocal, protestatar, nihilist, experimental, globalist.

Expoziția conține lucrări recente și lucrări mai vechi, din perioada de început, precum și câteva propuneri autobiografice (amintiri și imagini reprezentative din perioada respectivă sau rezumate ale evoluției personale), toate reunite într-o expunere ghidată de trecerea timpului și așezarea în pagină a unui fenomen important pentru situația sculpturii azi, văzută atât din perspectivă masculină, cât și din perspectivă feminină, într-un raport egal, de șase la șase.

Cum s-a situat sculptura, cea mai terestră dintre artele cu tradiție, în acest context incert și schimbător? Cine au fost și cum au evoluat acești artiști stabiliți la București de atunci și până acum? Cât ne lasă ei să privim prin gaura cheii atelierului și a propriilor destine? Răspunsurile la aceste întrebări le vom afla cu ocazia expoziției deschise la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia, în luna iunie a anului 2015.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus