vineri , 15 decembrie 2017

Secretul de frumusețe al actriței Cate Blanchett: uleiul de emu

CateB

 

Este una dintre cele mai admirate femei din lume, iar tenul ei reprezintă un model de prospețime și pentru femeile foarte tinere. Cu toate astea, chiar și Cate Blanchet mărturisește că nu se simte confortabil atunci când camera de filmare se apropie de fața ei. Actrița, în vârstă de 43 de ani, a vorbit cu editorii revistei Allure despre recenta sa apariție în filmul „The Hobbit”, unde a intrat din nou în pielea minunatei „Lady Galadriel”.

„Trebuie să vă amintiți că am filmat Lord of the Rings acum 10 ani. Iar acțiunea din The Hobbit se petrece înainte de asta, așa că a fost nevoie să arăt cu cel puțin 10 ani mai tânără. Dar m-am întors în timp și am urmărit câteva dintre filmele mele dinainte de The Hobbit. Pielea mea arată mai bine acum decât arăta atunci! Nu are izbucnirile de pete și instabilitatea pe care o avea atunci”, a declarat Cate Blanchett.

Vedeta, care este imaginea produselor cosmetice SK-II, spune că fardurile profesionale pot ataca un ten sensibil ca al său. „Vremea poate fi aspră uneori, dar atunci filmăm în interior. De fapt, cel mai iritantă este cantitatea de machiaj folosită. Împotriva uscării tenului folosesc SK-II Ultimate Revival Essence, iar apoi aplic o cremă hidratantă, SK-II Revival Cream”, spune actrița. Pentru evenimentele importante, Cate Blanchett spune că folosește aceeași Ultimate Revival Essence, pe care o pulverizează peste machiaj, pentru fixare și hidratare. „Apelez la trucul acesta mai ales înainte de ceremonia Oscarurilor. Iar un iluminator în locurile potrivite face întotdeauna minuni. Cred că aș arăta ca un urs panda fără el”, mărturisește artista australiană.

Uleiul de emu, secretul cel mai prețios

Unul dintre cele mai importante secrete de frumusețe ale actriței este însă uleiul de emu, un leac vechi, folosit astăzi atât ca produs cosmetic, cât și ca paliativ în unele afecțiuni cutanate. „Folosesc uleiuri esențiale, cum ar fi cel de emu. În cultura australiană tradițională, este primul ulei cu care mamele își ung bebelușii, pentru că este foarte hidratant. În plus, dacă ai arsuri solare sau o cicatrice nevindecată, are efecte uimitoare. Și pe copiii mei îi ung cu acest ulei, pe care îl folosesc și în zonele mai uscate ale corpului, cum ar fi coatele sau călcâiele”.

Întrebată care este cel mai plăcut ritual de frumusețe pentru ea, Cate Blanchett a răspuns: „Sunt o fată care adoră masajul. Îmi place masajul thailandez, care este aproape brutal – merg de câte ori am timp. Apoi, de curând, am fost cu o prietenă la un spa cu practici koreene, unde ești sucit și masat pe toate părțile, ca o bucată de carne. Nu sunt însă o mare amatoare de masaje faciale. Nu am nevoie de ele. Prefer o mască bună, seara. Ucide romantismul în cuplu, dar are efecte extraordinare”.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus