luni , 20 noiembrie 2017

Shortbread, cel mai bun aluat de biscuiți

Cookies1Foto: Daily Mail

Am încercat nenumărate rețete de biscuiți, dar shortbread este cel mai bun aluat pe care l-am descoperit până acum. Am dat peste el într-o carte germană cu rețete dulci și vă garantez că ceva mai gustos nu veți găsi nicăieri!

Am citit că acest tip de aluat cu unt provine din Scoția și e foarte popular pe întreg teritoriul Regatului Unit, deci nu-i de mirare că biscuiții au acel gust de English butter cookies adevărați. Dar să nu vă fierb prea mult, mai bine să vă poftesc la copt!

Ce vă trebuie:

300 + grame de făină (începeți cu 300 de grame, deși probabil va trebui să mai adăugați puțin pe parcurs)

200 de grame de unt

130 de grame de zahăr

două fiole de esență de vanilie (preferata mea e de la Dr.Oetker)

trei gălbenușuri

În ce constă ingineria

Asigurați-vă că untul e moale, deci scoateți-l din frigider cu câteva ore înainte și amestecați-l cu făina. Nu veți reuși să-l încorporați total, dar nu vă faceți griji, se va lega totul frumos când toate ingredientele vor fi la locul lor.

Separat, într-un bol mare, puneți zahărul, aruncați peste el trei gălbenușuri și două fiole de esență de vanilie (sau măsurați două linguri). Amestecați bine, bine (nu e nevoie de mixer), iar apoi turnați făina deja împrietenită cu untul. Mai jucați-vă puțin cu lingura de lemn în tot acest amestec, până când o să vă dați seama că e timpul să renunțați la ea și să frământați aluatul cu mâinile goale. Frământați-l până devine fin, în timp ce vă gândiți la ceva frumos, ca să-l impregnați cu energie pozitivă (glumesc, dar puteți încerca!). Dacă aluatul încă vi se lipește de mâini, mai adăugați puțină făină, dar nu exagerați, altfel, biscuiții vor ieși prea tari! Apoi, dacă aveți răbdare, dați aluatul un pic la frigider, măcar o jumătate de oră. Mie partea asta nu prea-mi iese, că am multe „termite” pe lângă mine care urlă că vor biscuiții mai repede! 🙂

Tăiați aluatul în forme sau faceți biluțe pe care le presați între palme. Coaceți pe hârtie de copt, la 170 de grade, până devin aurii.

Ponturi delicioase

Din aluatul shortbread puteți fie să faceți biscuiți simpli, fie să-l folosiți ca bază pentru alte tipuri de biscuiți. Puteți, de exemplu:

  • să adăugați în aluat vreo 100 de grame de migdale măcinate. Însă, în cazul acesta, mai puneți puțin unt, altfel nu se va lega. Puteți adăuga și chocolate chips, fără altceva. Și puteți să-i pudrați cu zahăr la final.
  • să ungeți dulceață între doi biscuiți (preferatele mele sunt de zmeură sau afine), iar apoi să-i mai puneți trei minute la cuptor. Sau să-i împachetați așa de la început:

Cookie

  • să ungeți biscuiții cu un strat de marțipan, apoi să turnați deasupra puțină glazură de ciocolată (merge și o ciocolată topită la foc mic) și să-i puneți un miez de nucă deasupra.
  • să-i înmuiați, total sau parțial, în ciocolată (couverture pentru prajituri sau ciocolată topită).

În felul ăsta, cu o singură rețetă, îi veți păcăli pe toți că știți de fapt cinci-șase rețete diferite! 😛

***

V-a plăcut acest articol? Abonați-vă LaRevista.ro și la pagina noastră de Facebook!

Semnat de

Un comentariu

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus