luni , 26 iunie 2017

Sia la Bucureşti: pitch perfect şi dezamăgirea fanului nemângâiat pe creştet

siafoto

Bună seara, Romania, bună seara, Bucarest. Che fakeți? Manutzele sus! But what a beautiful bow ai, darling. Exact ca a mea! Da, tu de acolo, aia din rândul 200, de la Normal Circle, unde pentru 150 de roni mă vezi doar pe ecrane, ca pe YouTube. Te-ai emoţionat – ia, uite că beau şi puţină apă, să-mi arăt latura umană, să vezi că sunt ca tine, din carne şi oase, chiar dacă am un glas de pe altă planetă, şi să-ţi dau impresia că n-am aflat abia acum o oră, în avion, în ce oraş din care țară prestez în seara asta. Hi hi. Şi eu te iubesc. Bucarest, ar iu redy for ză next song?

Acest dialog s-a petrecut aseară, la concertul Sia, doar în mintea mea creață, of course. Asta pentru că artista australiană, una dintre preferatele mele la ora actuală, interacţionează minim cu publicul ei. Și, deşi ştiam de la bun început cum vor sta lucrurile, că doar posed Google, frustrarea mea de spectator plătitor de bilet care vrea să se simtă băgat în seamă şi să vadă live şi altceva decât la televizor şi-a arătat un pic colţii.

Înţeleg perfect dorinţa Siei de-a-şi proteja psihicul fragil şi de a rămâne, vizual, în umbră, lăsându-şi vocea și dansatorii să evolueze în prim plan. Înţeleg, că nu sunt tută, şi conceptul turneului „This Is Acting” din 2016, care, după cum îi spune şi numele, e un veritabil spectactacol de dans şi pantomimă, e teatru pe muzică, nu concert rock. E poveste cu cap și coadă, e emoție artistică neîntreruptă, și aşa cum nu am pretenţia ca Oana Pellea să facă bezele între replicile de pe scena de la Bulandra, n-ar trebui să pun la suflet nici faptul că Sia evoluează complet neinteractiv în show-ul ăsta cu o alcătuire diferită de a unui concert pop obişnuit.

Şi totuşi… o iubesc de mor şi tare aş fi vrut să mă simt iubită la loc și în felul ăla superficial și frivol în care un artist își iubește publicul la concerte. Spre ruşinea mea, am simţit că nu mă mulţumește pe deplin un show impecabil realizat din punct de vedere tehnic, vocal, actoricesc şi din toate punctele de vedere pe care le mai vreţi, dar pretabil mai degrabă unui spectacol în sală decât unuia în aer liber. O iubesc şi am tânjit ca proasta după ce aş fi vrut să se întâmple nu în melodii, că acolo totul e desăvârșit, e bijuterie, ci în pauzele dintre ele. Aș fi vrut să aud râsul ei de copil mare şi bun și glumiţele pe care obişnuia să le facă în concertele ei vechi, cele de dinaintea perucilor şi butaforiei, când bea apă (sau altceva?) şi astupa cu mâna eticheta sticlei, zâmbind cu subînţeles şi chicotind uralelor din sală.

siafoto: Dumitru Anghelescu/Libertatea

Asta nu înseamnă că, fie şi aşa, cu toată dezamăgirea că n-am fost gâdilată destul în orgoliul meu tâmpit de admiratoare înrăită, o iubesc mai puţin sau că nu pot aprecia că, indubitabil, Sia este una dintre cele mai mari vocaliste ale zilelor noastre. Am ascultat aseară un „Titanium” de zile mari, cel mai emoțional pe care mi-a fost dat să-l aud vreodată, tremur și acum când văd imaginile. Şi sper să nu greşesc spunând asta, pentru că am stat prea departe ca să pot corela ce se întâmplă pe scenă cu ce era pe ecrane, dar Sia a adus la noi artileria grea în materie de echipă de actori/dansatori. I-am recunoscut pe actorul Paul Dano şi pe Stephanie Mincone, care seamănă foarte bine cu Maddie Ziegler, puştoaica devenită superstar odată cu fabuloasa prestaţie din videoclipul piesei „Chandelier”. Piesă-cult care a încheiat şi showul de la Bucureşti. Cu deja faimoasele plecăciuni de etichetă şi cu un „Thank you” timid din partea Siei, care a părăsit scena fără bis şi s-a întors la viaţa ei ce o aşteaptă cu încă vreo duzină de reprezentații în SUA.

M-am întors şi eu a viaţa mea, la „iutubul” meu şi la sentimentele mele amestecate. Alea în care vorbesc cu Sia şi îi spun că-i ok să fie cum vrea ea şi cum îi e bine, chiar și așa, distantă și sofisticată, că nu vreau s-o ia pe arătură ca Amy Winehouse (deşi nu cred că mai e în pericolul ăsta). Dar o rog, totuși, să nu uite nici de noi, muritorii de rând, cei pentru care face, până la urmă, muzica asta absolut grozavă.

Va las cu „Titaniumul” de aseara. O minune.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus