sâmbătă , 12 august 2017

Simona Catrina: „Am ajuns să fiu model de judecată pentru multe femei, fără să sper așa ceva“

Simona Catrina

Prima dată când m-am întâlnit face to face cu Simona Catrina, pe care o consider cel mai bun condei al presei de lifestyle de la noi, a fost la un eveniment la care ea trebuia să vorbească pe scenă, iar eu, printr-un concurs minunat de împrejurări, am ajuns să-i țin geanta. N-am fost niciodată mai fericită să car o geantă, o țineam strâns de toarte și nu-mi venea să cred cu ce ditamai onoarea fusesem învestită. Pentru mine, Simona nu era un simplu jurnalist pe care îl admiram, ci un superstar. Adoram scriitura ei de un umor nebun și de o sinceritate scrijelitoare, mă regăseam în cinismul ei amar, pe textele nimănui nu râdeam sau nu plângeam mai cu poftă decât pe ale ei. Apoi viața și jobul ne-au apropiat, ne-au împrietenit, și am cunoscut omul cald și bun din spatele acelui scris desăvârșit. Am invitat-o acum pe Simona, prin câteva întrebări despre de toate ale vieții, să-și contureze un portret pentru Larevista.ro. Iar pe voi vă invit, cu tot entuziasmul de care sunt în stare, să-i savurați răspunsurile formulate într-un stil inconfundabil.

Care sunt primele lucruri pe care le faci dimineaţa?

Ma întreb ce zi e, fiindcă am și eu o etate, iar detaliile astea nu mai pompează în minte atât de ușor. Glumesc, în general nu mă interesează ce zi e. Cu ochii cârpiți de somn, mă uit dacă mai e soțul meu în casă. De obicei, nu mai e, a plecat la serviciu. Apoi, iau cățelul din capul meu, îl pun jos, el se urcă la loc, eu îl dau jos… Operațiunea continuă până îl scot la plimbare. Așa se face că, atunci când ies cu câinele dimineața, arăt ca scăpată din ospiciu, îmbracată în grabă, cu cana de cafea în mana, cu o figură buimacă.

Cum arată pentru tine o zi perfectă?

Nu mai știu, n-am mai trăit de mult așa ceva. Nu știu dacă îmi va mai fi dat să o trăiesc. Spun asta cu luciditate, nu cu scepticism. Pentru mine, o zi perfectă e cea în care aș putea decide numai eu ce fac, de la o oră la alta, fără să fiu zorită de sarcinile de serviciu, de probleme administrative ale casei, de telefoane inoportune, de angoase (ale mele sau ale altora) și așa mai departe. De unde zi perfectă?

Ce înseamnă luxul pentru tine?

Să nu fie nevoie să mă împrumut până la leafă, să pot ajunge vara un pic la mare și iarna un pic la munte, să pot mânca sănătos (am două boli cronice și fiecare e cu regimul ei, deci e un vis!). Să nu-mi fie groază că se apropie ziua de naștere a cuiva apropiat și nu am bani să-i iau cadou. Să nu disper fiindcă se mărită prietena mea cea mai bună și nu am bani de oferit la nuntă. Să-mi pot asigura măcar banii de buzunar, dacă mă invită cineva în Anglia, de exemplu, cu drumul, cazarea și masa asigurate.

Dar sărăcia?

Când nu ai ce mânca, ești literalmente sărac. Am trăit și asta, la începutul carierei mele în presă. Cu o săptămână înainte de salariu, drămuiam fiecare leu. Au fost cazuri în care vânzătoarea de la mezelărie m-a privit cu aer superior, fiindcă i-am cerut 50 de grame de parizer feliat (am vrut feliat ca să nu risc să taie o bucățică mai mare și să depășească gramajul). Ești săracă atunci când te invită un bărbat în oraș, la cârciumă, și nu ai curaj să te duci, gândindu-te că poate e genul care crede în plata nemțească, fifty-fifty. Ești săracă atunci când nu te poți duce la o întâlnire cu un bărbat pe care îl placi enorm, pentru că nu ai cu ce să te îmbraci și nu ai părul vopsit și, normal, nu ai bani de vopsea.

Care crezi că e cea mai bună idee pe care ai avut-o vreodată?

Să emigrez în Canada și să stau acolo până când am obținut cetățenia acestei țări minunate.

Dar cea mai proastă?

Aș zice „Să mă întorc în România, după șapte ani de Canada“, deși sunt convinsă că multă lume va lua asta la modul dramatic, mă refer la cei care s-au bucurat că m-am întors în țară. Mi-e din ce în ce mai greu să explic că, dacă plec, nu e pentru că mă rup de cei dragi, ci pentru că vreau, cu disperare, să-mi găsesc un loc al meu, un echilibru – pe care în Toronto l-am avut, dar nu am știut să-l prețuiesc.

Care crezi că e cel mai important talent al tău?

Dacă vorbim de talent la modul propriu, atunci scrisul, desigur. Nu știu să excelez în altceva. A, și iubesc frumos.

Care crezi că este cel mai mare mit despre jurnalişti?

Că au o viață excepțională, invidiabilă. Asta se întâmplă, însă, foarte rar. Sunt mulți jurnaliști buni care mor de foame, în timp ce o groază de oportuniști cu oarece abilități de comunicare ajung în posturi nemeritate. Asta e lumea în care trăim.

Când ţi-a fost ultima oară ruşine şi de ce?

De câte ori mint, mi-e rușine. Și mint, ca orice om. O fac din motive benigne, ca să mă apăr sau să par politicoasă, dar mint. Ieri am mințit, cred că și azi am mințit. Mă mint și pe mine, de fapt.

Care e cea mai mare nebunie pe care ai făcut-o din dragoste?

M-am întors în România, după șapte ani de Canada. Sigur că m-am întors și de dorul familiei, dar iubirea aceea a fost aspectul care m-a ajutat să mă hotărăsc. De iubire s-a ales praful. Eu îmi lichidasem tot felul de lucruri utile în Canada (apartamentul pe care îl închiriasem, jobul pe care îl aveam), iar așa-zisa iubire a fost un fiasco monumental.

Care crezi că e cel mai bun lucru pe care l-ai făcut în viaţă?

Am scris niște cărți și am ajuns să fiu model de judecată pentru multe femei, fără să sper așa ceva.

Care e cel mai groaznic lucru pe care l-ai face pentru bani?

Am făcut lucruri groaznice pentru bani, deja. De exemplu, am fost plătită (oficial, deci nu șpagă) de cei de la Festivalul Mamaia, într-un an, ca să fac un fel de PR pentru ei și, desigur, să nu-i pocnesc în ziar, așa cum făcusem în anii precedenți. Banii erau frumoși. M-am conformat. Cine spune că nu are preț minte. Toată lumea are un preț.

Dacă ar fi să dai timpul înapoi, în ce moment al vieţii tale ai vrea să te opreşti pentru o vreme?

La primul meu an în Canada, atunci când mi-am decis soarta, iubirea, totul. Aș vrea să nu mai repet anumite greșeli.

Care este forma de artă care te emoţionează cel mai mult?

Muzica, fără îndoială.

Trei obiecte fără de care viaţa ţi-ar fi mai grea:

Laptopul, fondul de ten, puiul de pernă.

Ce sunet deteşti cel mai mult?

Tunetul. Categoric, tunetul.

Care e mirosul tău preferat?

Mirosul de cărniță gătită bine. Sunt mâncăcioasă.

Ce roman îți place atât de tare, încât ai fi vrut să-l scrii tu?

„Pânza de păianjen”, de Cella Serghi.

Ce capricii nu-ţi refuzi niciodată?

Filmele de pe Internet, înghețata, să pierd vremea în mod plăcut.

Care e cel mai mare viciu al tău?

Libertatea și băuturile alcoolice fine. La astea din urmă, am renunțat, din motive de sănătate.

Care crezi că e cel mai frumos loc din lume?

Locul unde ești fericit și liber.

Care e scena de film la care plângi întotdeauna?

Scena finală din „Podurile din Maddison County“. Mă sufoc de plâns.

Ce regreţi cel mai mult în ce priveşte viaţa ta sentimentală?

Că am întârziat prea mult în relații care m-au chinuit sufletește. Am fost o campioană a acestor povești.

Care e calitatea pe care o admiri cel mai mult la un bărbat?

Demnitatea.

Cum îţi bei cafeaua?

Neagră, niciodată cafea solubilă. Cafea clasică, amară, aromată natural.

Care sunt cele mai mari extravaganțe ale tale?

Nu caut locurile mai ieftine, caut locurile mai la îndemână. Uneori, cumpăr lucruri pe care, de fapt, nu mi le permit. Și suport consecințele.

Dacă ai fi putut să te măriți cu o vedetă masculină, care ar fi fost aceea?

Cu André Rieu.

Când închizi ochii şi te gândeşti la viitor, ce vezi?

Mă văd îmbătrânind în Canada, la Toronto.

Dacă ai putea locui într-o carte, care ar fi aceea?

„Anna Karenina”.

Descrie Paradisul.

Libertatea mea de om, de suflet. Libertatea deciziilor mici și a deciziilor mari.

Ce te enervează cel mai mult la oameni?

Tendința a de vedea paiul din ochii altora și niciodată bârna din ochiul lor. Urăsc moraliștii plini de găunoșenii personale.

Care este cel mai mare vis al tău?

Să trăiesc într-o lume liberă, senină, să nu mai existe presiuni asupra mea, din partea nimănui, niciodată. Să fac ceea ce vreau.

Dacă ai putea fura ceva fără să fii prinsă, ce ai fura?

Ceva bun de mâncare, ceva bun de băut, ceva bun de îmbrăcat. Cu toții avem vocația hoției, doar că ne-o reprimăm.

Privind la viaţa ta din afară, acum, ce sfat ţi-ai da?

Aș fi vrut să nu-mi mai pese atât de mult ce cred unii despre mine și despre viața mea, mă refer la cazurile când opiniile lor îmi strică cheful. Cine îmi dă stările bune înapoi?

Ce faci în fiecare seară, înainte să adormi?

Moțăi uitându-mă la seriale de comedie, pe Internet, pentru că numai așa reușesc să mă smulg din gândurile aride.

***

Pe Simona Catrina o puteți citi pe blogul ei și aici și o puteți urmări și pe pagina ei de Facebook

Semnat de

2 comentarii

  1. Cata tristete, cate regrete… Foarte trist interviul! Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

  2. Fericiti vor fi cei de Sus.😪🖤

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus