LaRevista.ro Priveste lumea altfel
Foto: detaliu din pictura „Doamnă cu evantai”, de Gustav Klimt
Se scriu nenumărate cărți despre cum să trăiești sănătos și să arăți bine. Și zilnic sunt publicate online mii de articole care ne învață ce să (nu) mâncăm, ce fel de sport să facem, cum să simțim și cum să gândim ca să avem o existență mai frumoasă. În acest peisaj editorial atât de zgomotos și plin de contradicții, e din ce în ce mai dificil să pricepem ce ar trebui să facem ca să ne fie bine. Cred că informațiile sunt binevenite, dar, în final, noi înșine suntem singurii în stare să identificăm obiceiurile care ne priesc și să ne construim un stil de viață pe placul corpului, inimii și spiritului nostru. Eu vreau doar vă dezvălui niște trucuri valabile și abia aștept să le aud și pe ale voastre! Dintre cele de mai jos, poate că unele, sau toate, sunt banale și le știți și le aplicați deja, poate că altele sunt adevărate revelații pentru care-mi veți purta eternă recunoștință. 🙂 Eu le scriu aici, în ordinea în care-mi vin în minte, voi faceți cu ele ce doriți.
Un pahar cu apă înainte de mic-dejun
Știu că ați mai auzit asta, dar ați tot auzit-o pentru că lumea s-a prins (de mult) cât de bine face și încearcă să dea ideea mai departe celor care încă n-au descoperit-o. 🙂 E recomandată, pe stomacul gol, o cană cu apă fierbinte, în care stoarceți un pic de lămâie. Am încercat pentru o perioadă lungă de timp și m-am simțit foarte bine, dar între timp m-am lenevit și-n plus, mă trezesc cu sete dimineața și nu am răbdare să mai încălzesc apa… Așa că o beau așa, la temperatura camerei – un pahar mare (uneori, chiar unul și jumătate), cu lămâie. Un obicei revitalizant, cu multe efecte benefice: digestie mai bună, energie, piele mai curată, stare generală echilibrată. Normal, continuu să beau apă pe tot parcursul zilei – niciodată sucuri carbogazoase – dar mai ales dimineața mă adap serios.
Uleiul de măsline și cel de cocos, pe primul loc
În ultimii ani am folosit tot mai des uleiul de măsline și tot mai puțin pe cel de floarea soarelui. Fac ochiuri, salate, orez și legume trase la tigaie, toate în ulei de măsline, iar uneori adaug și câte o lingură de ulei de cocos – aroma e demențială! Aici, în America, e greu de găsit uleiul de floarea-soarelui, habar n-am de ce, și sunt în schimb pe toate drumurile uleiul vegetal, de porumb și de rapiță. Nu știu dacă sunt toate atât de rele pe cât se spune, dar prefer să mă limitez la uleiul de măsline și la cel de cocos, care în primul rând îmi plac foarte mult și știu sigur că-s sănătoase.
Marea îndopare cu fructe și legume
În afară de mișcare, cred că e cel mai bun lucru pe care-l putem face pentru corpul nostru. La mine n-a fost cazul să mă educ să mănânc fructe și legume zilnic, îmi plac dintotdeauna și nu pot să las nici o zi să treacă fără să mănânc măcar un măr sau o banană. La supermarket, când mă îndrept spre casă, mă uit în coș și îmi dau seama că, fără să fi plănuit, 80 % din cumpărături sunt legume și fructe (proaspete și uscate, plus nuci de toate felurile). Nu-mi pasă de teoria conform căreia fructele îngrașă, ci mai mult, mi se pare o tâmpenie când nutritioniștii ne recomandă să nu mâncăm prea multe, că au zahăr. Mai bine renunț la dulciuri și pâine, ca să nu mă îngraș, dar niciodată la fructe. Cât mai proaspete și cât mai multe! Iar acum, în sezonul rece, mă îndop mai ales cu citrice, zi de zi – e cea mai bună metodă de a ține răcelile departe!
Aș scoate din magazine mâncarea semi-preparată și congelată
În Germania, unde am locuit un an și jumătate, poți să mănânci extraordinar de bine sau uluitor de prost, în funcție de cât de mult ții la tine. Mă rog, cam ca peste tot, de fapt, dar în țările occidentale pericolul de a te hrăni prost e mai mare, din cauza ofertei copleșitoare de porcării din magazine. Pentru că veneam dintr-o țară care nu e încă 100 % cotropită de cultura semi-preparatelor, eram printre puținii „nebuni” care găteau mâncarea de la zero. O cunoștință mi-a zis într-o zi: „Ai făcut piure, super! Și ai folosit cartofi adevărați!”. M-am uitat cruciș în prima secundă, că nu înțelegeam ce altceva decât cartofi poți să folosești ca să faci piure de cartofi. Dar ea nu încercase niciodată piureul făcut din cartofi adevărați, crescuse mâncând piure de fulgi la cutie (și își hrănea mai departe și fiica tot cu piure artificial și pizza congelată…).
În America am avut aceeași experiență: am făcut într-o zi cartofi prăjiți cu ou, iar o amică mi-a zis: „Incredibil, tu chiar ai curățat cartofii și i-ai tăiat! Sunt foarte gustoși!”. Cred și eu că-s gustoși, că n-au fost conservați cu chimicale într-o pungă care a zăcut câteva luni într-un magazin! E trist; și-n Germania, și în America m-a speriat alimentația celor mai mulți dintre oamenii pe care i-am cunoscut. Cam 70 % din mâncarea lor e semi-preparată, o aruncă în cuptorul cu microunde – altă nenorocire – și se otrăvesc așa, zi de zi, de-mi vine să-i scutur să se trezească din transă și să-și curețe, naibii, cartofii.
Fața de pernă zboară după două-trei zile
Cât de des vă schimbați așternuturile? Eu pun altele o dată pe săptămână, dar fața de pernă o schimb după cel mult trei zile, cam la fel de des pe cât îmi spăl părul, pentru că altfel, e ca și cum ai face baie și te-ai îmbrăca tot cu hainele de dinainte. Când mă duc la culcare îmi place să știu că-mi pun capul și gândurile pe o pernă curată.
O cremă bună de corp. De fapt, două
Una de zi, adică o loțiune ușoară pe care o aplici după duș, când știi că trebuie să ieși imediat din casă și nu vrei să se lipească de tine toate hainele – mai ales dacă e iarnă și porți un pulover pufos! Și una mai bogată, după dușul de seară, bună și vara, și iarna, pentru că la temperaturi extreme pielea are cel mai mult de suferit. Eu folosesc un unt de corp de la Body Shop sau de la Boots.
Altfel, fără prea multe cosmetice
Și mă refer mai ales la cremele de față. Vara trecută am ajuns la dermatolog cu o problemă enervantă rău – dermatită periorală – despre care doctorița mi-a spus că e cauzată, în primul rând, de o îngrijire excesivă a pielii, de utilizarea exagerată a cremelor, serumurilor, uleiurilor și altor chestii pe care femeile și le mai pun pe față. Mi-a recomandat să folosesc o cremă hidratantă ușoară și să mențin o rutină de îngrijire cât mai simplă. Am făcut tratamentul, timp de trei săptămâni, am scăpat de dermatită, iar de atunci n-am mai folosit decât crema sugerată de ea – Asche Basis Creme – și un strop de ulei de cocos în jurul ochilor, în fiecare seară. Nu toată lumea are un ten problematic, dar când vă apar pe față diverse neplăceri, ele pot fi și din cauză că folosiți prea multe cosmetice. Sau că nu vă schimbați fața de pernă la timp și e plină de chestii adunate în păr pe parcursul zilei și nocive pentru ten.
Am renunțat la deodorant!
Nu de tot, nu vă speriați, deși am un corp norocos, care n-are nevoie de antiperspirant sau de miresme ajutătoare, nici măcar când fac sport sau vara, pe căldurile cele mai mari. N-am renunțat însă de tot la ideea de a mă da cu ceva la subraț, doar că nu mai folosesc deodorantele clasice. Majoritatea sunt pline de aluminiu și alte chimicale de care pur și simplu m-am săturat și care îmi irită pielea. Mai ales pielea axilei e agresată mereu de epilator, ceară sau aparat de ras, așa că am început să folosesc unt de cacao.
E un stick foarte practic de la Body Shop, recomandat mai ales femeilor gravide, ca să nu facă vergeturi pe timpul sarcinii. Eu l-am luat prima oară vara asta, pentru zone uscate, pe care le hidratează instantaneu, dar apoi am început să-l folosesc ca deodorant și n-am mai renunțat la el. E grozav: foarte hrănitor și prietenos cu pielea, miroase discret și plăcut și, surprinzător, nu lasă nicio urmă pe haine.
De ce să-ți vopsești părul la 30 de ani?
Nu critic nicio femeie care-și vopsește părul, e al ei și îl tratează cum vrea. Înțeleg pe deplin obiceiul dacă e vorba de efectele înaintării în vârstă – mama, la 60 și ceva de ani, se vopsește ca să-și acopere firele albe și, într-adevăr, arată mai bine. Dar, altfel, jur că nu pricep de ce avem nevoie de asta la 20, la 30, la 40 de ani.
Eu m-am vopsit o singură dată, după ce-mi făcusem niște șuvițe sinistre și n-am avut altă modalitate de a scăpa de ele. Pentru părul meu a fost cea mai traumatizantă prostie pe care o puteam face. Arăta ca o cârpă, așa că de atunci nu m-am mai vopsit niciodată. În primul rând, nu suport mirosul toxic al vopselei, fug văzând cu ochii când simt amoniacul. Ăsta ar trebui, de fapt, să ne fie primul semnal – dacă o substanță pute în halul ăla, vă dați seama cât de agresivă poate fi? Am văzut pe părul meu… Și-n al treilea rând, și cel mai important, chiar nu cred că există vopsea pe lumea asta care să aibă o nuanță mai frumoasă decât cea cu care m-am născut! Iar asta e valabil la toate fetele și femeile pe care le cunosc.
Părul meu nevopsit
Am învățat să port căciulă
Apropo de îngrijirea părului – eu îl protejez cât pot iarna, port o căciulă simpatică sau măcar glugă, sau îl ascund sub un fular gros. E groaznic frigul pentru sănătate, în general, și pentru păr, mai ales când e proaspăt spălat. Până acum vreo cinci ani, ieșeam iarna afară, în cel mai cumplit ger, fără să port nimic pe cap. Eram trendy rău! Nu doar că îmi înghețau urechile de nu le mai simțeam, dar căpătam niște dureri de cap care nu-mi treceau cu orele. M-am lecuit. 🙂
Ommm…
Am mai scris despre asta și probabil că nu o să obosesc să mai scriu: oricine poate găsi măcar zece minute pe zi pentru meditație, chiar și când e în metrou, în drum spre casă, sau când curăță cartofi pentru piure. 🙂 Rostiți în gând o mantră – v-am recomandat-o deja pe cea de inițiere: Om Mani Padme Hum – sau pur și simplu liniștiți-vă mintea. Vă garantez că o să vă schimbe viața în bine.
Să lăsăm cuticulele în pace!
Nu le mai tai de peste zece ani, de când mi-a sugerat o manichiuristă să le las în pace, eventual să le împing puțin spre marginea unghiei cu un bețișor din lemn și să le hidratez constant. E dificil doar timp de câteva săptămâni, după care ele se micșorează în mod natural, până când ajung să nu se mai vadă deloc. Nu doar că îmi ia mai puțin timp să-mi fac manichiura, dar arătă mai bine de când nu mai ciopârțesc pielea din jurul unghiilor și, în general, aspectul degetelor și al mâinilor e mai frumos.
Când simt că m-am îngrășat…
Nu pot ține dietă. Și nici nu vreau, de fapt. Adică dietă din aia ca la armată: „Mic dejun – răbdări prăjite și o cafea amară. Prânz – două frunze de salată și o feliuță de morcov”. Am ținut o singură dată, la 18 ani, și m-au luat cu Salvarea din curtea liceului…
De atunci, când vreau să dau jos câteva kilograme, mi-am conceput singură propria „armată”: renunț complet la zahăr procesat (nu la fructe) și la orice produs care conține făină – deci fără pâine, paste și, spre durerea mea, fără bunătăți de la patiserie! Și-apoi, nu combin carnea cu cartofi sau orez, ci doar cu salate sau legume sotate/trase la tigaie. În schimb, mănânc mai des ou fiert (nu tare, ci două minute și jumătate). Un ou fiert (sau două, dacă vreți) și câteva felii de avocado stropite cu suc de lămâie sunt gustoase, sănătoase, nu au milioane de calorii și țin de foame vreme îndelungată.
Apoi, fac ceva mai mult sport ca de obicei și, mai ales, îmi înnoiesc antrenamentul. E un lucru demonstrat, și chiar Tracy Anderson, care le antrenează pe Jennifer Lopez, Gwyneth Paltrow sau Madonna, ne-a vândut pontul ăsta: același tip de exerciții nu vor mai da randament dacă vor fi practicate la nesfârșit. Mușchiul se obișnuiește repetând aceeași mișcare și se lenevește. Ea spunea că schimbă antrenamentele pentru clientele ei chiar o dată la zece zile, pentru cel mai bun efect.
Ce v-aș recomanda, dacă-mi permiteți? O combinație:
- pentru arderi sănătoase și stimularea metabolismului: aerobic, mai ales cardio dance aerobic. Excelent! În sezoanele calde: adăugați în program alergări ca făina-n prăjituri: cât cuprinde!
- pentru definirea și alungirea mușchilor și pentru o postură de admirat: nu există nimic mai eficient decât Pilates și yoga.
Atât de mult am scris despre sport, încât mă tem că în curând n-o să mai am nimic nou de spus pe tema asta. Sau, cel puțin, n-o să mai am niciun argument care să nu sune ca o moară stricată pe care oamenii o aud pretutindeni și la care nu mai reacționează. Pe scurt, și iertați-mi redundanța: nu putem avea sănătate și frumusețe, pe termen lung, fără mișcare. Nu merge, orice-am face. Pentru mine a devenit în scurt timp un drog de care sunt bucuroasă că nu mai pot scăpa. Nu doar că mi-a modelat corpul, dar mi-a schimbat complet felul de a fi și de a mă raporta la mine, la restul lumii, la viața de zi cu zi.
Altfel, urmez regulile de aur, pe care le știți și voi și pe care le tot citiți în toate revistele (deștepte): somn pe săturate, apă și ceaiuri, amor, cărți bune și timp petrecut cu oameni dragi și animale, plimbări lungi (mai ales în locuri verzi) și o lejeritate (pe care nu mi-am însușit-o pe deplin) vizavi de întâmplările neplăcute.
***
Unul dintre cei mai inteligenți și bine instruiți oameni pe care-i cunosc mi-a spus, mai demult, că dacă până la 40 de ani nu devii propriul tău doctor, înseamnă că ți-ai petrecut viața în adormire. Așa că m-am străduit să mă trezesc devreme – nu mi-a prea ieșit, îmi place să dorm până spre prânz… 😀 Dar, odată ce m-am trezit, am început să fiu atentă la tot ce (mi) se întâmplă și să nu las nici o zi să treacă fără s-o pot savura până la capăt, în cea mai bună formă în care pot fi. La fel vă doresc și vouă!
Semnat de Corina Stoica
