duminică , 24 septembrie 2023

Special LaRevista.ro: 25 de idei de amenajare a bibliotecii

Carti

Am scotocit pe internet după câteva idei inspirate de amenajare a bibliotecii – unele cu adevărat inedite, altele clasice, dar la fel de fermecătoare.

Pentru noi, e cel mai frumos loc din casă, o oază de liniște și o sursă de bogăție spirituală de care nu ne putem sătura. E drept, ne place să avem cărți pretutindeni înșirate prin locuință – un tom în sufragerie, altul în dormitor, pe noptieră, și chiar și unul în hol, să ne întâmpine la intrare.

1

Dar majoritatea dintre noi avem un loc în care ne-am adunat averea literară și din care ne înfruptăm atunci când avem poftă de o lectură nouă, sau în care așezăm, ca să fie descoperite de altcineva, cărțile de care tocmai ne-am despărțit. Cum arată acest loc – asta depinde de creativitatea noastră, mai mult decât de spațiul în care ne putem juca și de materialele pe care le avem la dispoziție.

Am scotocit pe internet după câteva idei inspirate de amenajare a bibliotecii – unele cu adevărat inedite, altele clasice, dar la fel de fermecătoare. Iată ce am găsit!

Idei de amenajare a bibliotecii

Marvelous Ideas Creative Bookshelves Design
Marvelous Ideas Creative Bookshelves Design

Foto: femour.com, minuevohogar.cl, homeintradition.com, defogitall.com, gmilesband.com

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *