Ce face omul toamna, când plouă afară și a terminat de citit toate cărțile și de văzut toate filmele bune, vorba vine? Mai aruncă un ochi pe Instagram, mai citește un blog bun și mai face puțin shopping virtual, pentru o reîmprospătare a spiritului (consumerist). Nu se lasă mereu cu aruncare la coș, că uneori e plăcut doar să-ți clătești ochii privind lucruri frumoase, nu-i necesar să le și ai, cel puțin în cazul meu. Dar, iată, sunt câteva chestii-trestii după care mă dau în vânt, mai ales în perioada asta.
Carnet de reporter Moleskine. Negru, masculin, clasic, nemuritor! Pe site-ul lor am aflat că se pot personaliza, pentru 5 dolari. Orice om egocentric, ca mine, ar plăti suma asta ca să-și vadă numele inscripționat pe copertă.
Un șal negru și mare cât o jumătate de pătură! L-am probat, e pufos, frumos… și mult prea scump. De la Urban Outfitters.
Tot de la Urban Outfitters: din piele întoarsă, un accesoriu între poșetă și rucsac. Și are un buzunar separat, după cum vedeți, unde ar încăpea de minune agenda Moleskine de mai sus!
Eu așa ceva n-am mai folosit până acum! Miraculos de-a dreptul! Am primit un tester de la Sephora și l-am pus pe lista de dorințe: fondul de ten Chanel Vitalumiere Aqua.
O haină de la Madewell. Aproape ideală.
Topul ăsta de la Irina Marinescu. L-aș vrea, indiferent de anotimp.
Cred că nu există om pe lumea asta care să fi intrat într-un magazin Anthropologie și să nu se fi îndrăgostit fatal!
Tot de la Anthropologie e și frumusețea asta!
Haideți, că nu sunt totalmente frivolă… 🙂 Și îl iubesc pe Javier Marías. Aici puteți găsi trei dintre cărțile lui.
***
Citește și:
Javier Marías: o definiție a dragostei
Magie literară: „Inimă atât de albă”, de Javier Marías
Fragmentarium: „Bărbatul sentimental”, de Javier Marías
Semnat de Corina Stoica