sâmbătă , 25 noiembrie 2017

Special LaRevista.ro: ce-și doresc femeile de la bărbați

womenfoto

Ați spune că e o întrebare la care e imposibil de răspuns, pentru că femeile nu știu ce vor. Ei, bine, am venit să vă contrazic: știu prea bine și mi-au și spus, foarte clar – mă rog, atât cât au vrut ele de clar, în rest va trebui să ghiciți. Vor așa: bărbați care să fie și puternici, și vulnerabili, și gentlemen, și nerușinați, și nebunatici, și sobri, să fie protectori, dar să nu le sufoce, să aibă succes în carieră și facă bani, dar să-și petreacă și destul timp acasă, cu ele. Să fie, practic, și așa, și pe dincolo, ce n-ați înțeles? 🙂

În fine, am adunat o mulțime de răspunsuri la întrebarea din titlu și poate că am dus puțin cam departe gluma de mai sus. Femeile, de fapt, știu destul de bine ce vor sau cel puțin mie, ca femeie, mi-e destul de ușor să le înțeleg. N-am să trag eu însă nici o concluzie, aici, în introducere, ci vă invit să citiți textul de mai jos. Fiecare răspuns are farmecul lui și conține o posibilă revelație. Restul, serios, chiar trebuie ghicit…

***

M.I., 25 de ani, într-o relaţie: După mulţi ani, multe relaţii şi tot atâtea dezamăgiri, am realizat că sunt singura în măsură să îmi construiesc fericirea, fără să mai aştept bărbatul ideal care să mi-o ofere pe tavă. Totuşi, nu mă pot abţine în a-mi dori alături o persoană deschisă la minte şi la suflet, sigură pe sine, cu viziune. Să aibă tact şi calm şi diplomaţie, să ştie să mă tempereze şi să mă liniştească, să nu mă lase să cad. Să evolueze lângă mine şi să îmi dea spaţiu să cresc. Să construim împreună, să fim prieteni, să împărtăşim experienţe care să fie numai ale noastre… Şi îmi mai doresc să fiu suficient de bună pentru acest om.

A.G., 42 de ani, single: Să nu aibă burtă și nici păr pe piept. Să aibă bani, inițiativă şi să mă iubească de să nu mai poată.

S. M. E. 40 de ani, căsătorită de 20 de ani: Eu sunt o norocoasă din acest punct de vedere, pentru că soțul meu îmi oferă mai mult decât îmi doresc. El este și cel mai bun prieten al meu. Ne-am căsătorit foarte tineri, în ultimii ani de facultate, și am crescut oarecum împreună, împărțind aceleași pasiuni și țeluri în viață. Suntem două firi diametral opuse și, dacă eu sunt copilăroasă și cu capul în nori, el este cerebral și calculat. O ecuație perfectă pentru fericirea mea, a noastră.
Ce mi-aș dori de la un bărbat? Exact ceea ce el îmi oferă: înțelegere, simțul umorului, admirație, tandrețe, încredere, iubire, stabilitate, totală susținere și listă ar putea continua.

L.M., 48 de ani, căsătorită: Femeile îşi doresc de la bărbaţi să înţeleagă jocul de-a puterea. Dacă femeia doreşte să arate că ea conduce o situaţie, bărbatul să îi permită. Oricum, el ştie că în anumite cazuri, în care femeile vor să fie bărbate, în final ei vor salva situaţia.
Să nu-i critice prietena cea mai bună. Să se prefacă a nu vedea trei perechi de pantofi noi în loc de una, anunțată prin telefon. Să nu le streseze cu „întârziem”, dacă ele sunt de două ore în baie ca să fie „chic”. Să asculte, să înţeleagă şi eventual să plângă împreună la filme de dragoste, dar în acelaşi timp să fie şi un bărbat adevărat, care ştie să se impună, să apere, să domine. 🙂 Să fie om de succes, de carieră, dar să petreacă mult timp cu familia, copiii, căţelul, bunica şi celelate rudenii.
Să aibă prieteni, dar să nu meargă des cu ei la pescuit, bere, fotbal.

M. W., 33 de ani, într-o relație: Să nu privească partenera ca pe un înlocuitor al mamei. În societatea de azi femeia şi bărbatul lucrează. De ce el se așteaptă de la ea să facă curățenie şi mâncare, etc. în timp ce el stă pe canapea şi se holbează la TV? Nu mai suntem în Evul Mediu. E OK dacă ea e casnică, dar altfel nu văd de ce femeia trebuie să le ducă pe toate în spate. Am văzut atitudinea asta la bărbați români şi inclusiv la bărbați din Europa de Vest (care spre deosebire de bărbații romani sunt cam speriați de femei). Nu e corect ca unul din parteneri să ducă greul.

A.B., 37 de ani, căsătorită: Ce îmi doresc de la bărbatul de lângă mine? Să mă iubească şi să mă lase să-l iubesc, iar toate celelalte vor veni de la sine.

V.U., 36 de ani, single: Ce vreau eu de la un bărbat?! La naiba, vreau ca el să fie pregătit să îmi ofere ce vreau eu! Asta este! Aşa de simplu! Pentru că it’s all about timing! Să aibă simţul umorului! OK, şi acum să fiu realistă: să fie în stare şi să ştie că în orice circumstanţă suntem implicați amândoi şi putem trece peste absolut tot împreună! Simplu, nu? Dar atât de greu de găsit…

C.D., 38 de ani, într-o relație: Cred că ne gândim prea mult la ceea ce vrem de la ceilalți. Noi ce oferim? 🙂 Dar, dacă tot suntem la exprimarea dorințelor… Doresc un partener, nu un posesor. Iar restul, să fie magie…

L.L., 29 de ani, necăsătorita: Îmi vine acum în minte fraza de introducere a unei nuvele scrisă de E.E. Schmitt, și anume „…acele buchete de flori care pornesc în căutarea unei inimi și nu găsesc decât o vază.” – o frumoasă personificare a multor relații neîmplinite. Îmi doresc un bărbat în profunzimile căruia să se îmbine armonios candoarea și puterea, echilibrul și zbuciumul, zâmbetul și lacrima, ambiția și descurajarea, implicarea și detașarea, nebunia și seriozitatea, bunătatea și egoismul. Un bărbat lângă care mă pot odihni de oamenii care mă necăjesc și care știe mai degrabă să mângâie, decât să dea sfaturi. Un bărbat care, chiar dacă nu mă privește mereu, are orizontul comun cu al meu, iar asta îi dă senzația că e cel mai norocos de pe pământ. Experiența m-a învățat că până și cel mai dorit lucru, dacă îl primim continuu, nu ne face fericiți. De-aceea, aș înlocui oricând perfecțiunea unui om cu o iubire autentică, simplă și generoasă, care să îmi ofere șansa de a construi pentru mine, și pentru cei din jur, o realitate frumoasă și durabilă.

C.A., 34 ani, căsătorită: Mi-am dorit și am deja: devotament, respect, dorinţa de evoluţie spirituală, inteligență, demnitate, forţă masculină, perseverenţă, căldură, încredere de sine.

O.J, 33 de ani, căsătorită: De la un bărbat mi-am dorit exact ce am găsit la bărbatul meu: să fie bărbat. Să îşi asume faptele şi vorbele, să fie şarmant şi politicos, atent la nevoile celor din jur, să se descurce singur. Să poată să bată un cui, să repare un robinet şi aibă grijă de copii atunci când e cazul, să nu leşine dacă vede sânge şi să nu ne fie frică lângă el. Să ştim că, orice s-ar întâmpla, el ne salvează. Pe scurt, bărbatul trebuie să fie un supererou!

D.R., 40, divorțată: Bărbatul de lângă mine trebuie să aibă un suflet bun. Pare o condiție banală, dar nu e deloc așa. Din ea izvorăsc o mie și una de alte calități pe care le caut la un partener. Trebuie să-mi iubească copilul (dintr-o căsnicie anterioară). Să mă susțină și să mă încurajeze, să nu se simtă amenințat de faptul că pot să le fac pe toate. Oricât aș fi de puternică, simt nevoia unui umăr pe care să-mi așez tâmpla și să oftez. Sau să mă ascund ca într-un cocon în îmbrățișarea lui. Să fie o personă spirituală, care să vadă viața dincolo de grijile și preocupările zilnice. Să fie activ, să iubească sportul și să aibă un stil de viață sănătos. Să râdă mult. Să fie optimist. Să fie romantic și loial. Cam astea ar fi calitățile bărbatului care m-ar face fericită și totodată explicația faptului că sunt încă singură. Nu l-am întâlnit… Dacă-l vedeți, să-i spuneți că eu încă mai cred în el și am putea fi foarte fericiți.

S.T., 33 de ani, logodită: Cel mai mult îmi doresc să fie bărbat, pentru că în ziua de azi bărbatul e rar, pe cale de dispariţie, la fel ca şi femeia pură şi asumată, găseşti multe surogate jalnice pentru fiecare specie, asta se numeşte handicapat). Deci doresc şi admir curajul, curajul de a mă vrea, a mă avea şi a mă pastra/suporta. Mai visez să aibă bunăvoinţa să înţeleagă că sunt o entitate de sine stătătoare cu „n” însuşiri, nu un accesoriu avatar.

C.T., 33 de ani, într-o relaţie: În primul rând pentru mine contează atracţia fizică. În nici un caz nu dau importanţă faptului că este blond, brunet, şaten, înalt, sau mai scund, etc. Ochii!!!!!! Mă cuceresc ochii şi contactul vizual intens! Vreau să mă topesc când se uita la mine! Bineînţeles, bărbatul de lângă mine trebuie să mă facă râd, ÎN HOHOTE! Cât de des posibil… O altă calitate ce nu cred că trebuie să lipsească partenerului meu de viaţă este abilitatea de comunicare, fără de care, pentru mine, o relaţie pe termen lung va eşua. Acestea fiind spuse, mă bucur nespus că mi-am găsit jumătatea!

V.S., 40 ani, într-o relație: Am învățat, de-a lungul anilor, din experiența mea și a celor din jur, că lucrurile simple, despre care vorbește toată lumea, sunt și cel mai greu de obținut: înțelegere, respect, empatie, toleranță și peste toate un strop de tandrețe. Iubirea în cuplu are multe fațete și etape, construindu-se în timp, ca orice lucru căruia îi crește valoarea odată cu trecerea anilor.
Dacă am încredere în el, râdem împreună, suntem atenți unul la rimul celuilalt și ne îmbrățișăm ca și cum doar noi am fi pe lume, atunci iubesc și sunt iubită. În plus, tandrețea, despre care vorbeam anterior, e ingredientul secret care mă hrănește. O iau din zâmbetul lui, din felul în care ne atingem, din formularea unor idei care mă încântă, din emoțiile pe care i le simt în diverse contexte.

L.T., 35 de ani, căsătorită: Ce vrem noi de la bărbaţi ca să ne înţelegem cu ei? 🙂 Să le pese! De noi şi de cei din jur, de ceea ce se întâmplă, de ceea ce se poate întâmpla. Să fie cu picioarele pe pământ, dar cu capul în nori, serioşi, dar amuzanţi, maturi, dar şi copilăroşi, sensibili, dar puternici. Să fie echilibraţi, inteligenţi… şi tot cee ce ce trebuie nouă, dar nu putem fi. Şi să nu fie perfect! Micile defecte scot în evidenţă calităţile.

want 2

S.Ș., 37 de ani, căsătorită: În urmă cu 20 ani, mi-am unit destinul cu primul bărbat din viața mea. Pentru multe femei par o ciudată, dar pot spune cu mândrie că a rămas singurul și sunt convinsă că așa o să fie până la adânci bătrâneți. La 17 ani nu știam să caut și să văd ce calități are, știam doar că el cel pe care-l iubesc și alături de care vreau să-mi trăiesc viața. Acum, dacă stau să mă gândesc, am avut norocul să întâlnesc un bărbat familist, romantic și sensibil și nu în ultimul rând foarte calm. Eu sunt o fire vulcanică, mă aprind într-o secundă, dar el știe să mă facă să văd că viața e roz, numai să vreau să o văd și eu tot roz. Însă cel mai important lucru este că încă mai simt fluturi în stomac când mă gădesc la el. Acum, o bună prietenă ar spune… Aduceți-mi un tir plin cu lămâi!!! 🙂 Nu-mi pasă de ce spune. Știu că am o căsnicie cu adevărat minunată.

L.P., 24 de ani, într-o relaţie: Referitor la tema asta, întotdeauna mi-a venit în minte aceeași idee – că îmi doresc de la un bărbat să fie pentru mine un univers întreg: să descopăr lumi, emoții, lucruri noi alături de el, să putem povesti despre orice fără sfârșit, să avem mereu activități interesante și diversificate împreună, să râdem mult, să îmi potolească setea imensă de iubire și tandrețe, să mă susțină și să mă înțeleagă… și să putem popula acest univers cu vreo trei-patru copii. 🙂

C.V., 39 de ani, divorţată: Bărbatul ideal, dincolo de chimia fizică (există sau nu), e, în opinia mea, cu un suflet bun, citit, politicos, comunicativ, capabil să aducă zâmbet şi râs, cu sentimentul din sine pornit de a împărţi bunele şi relele deopotrivă. Cum nu ar trebui să fie: lipsit de încredere în partenera lui, opac sufleteşte, ateu.

A.R., 35 de ani, căsătorită: Cred că un bărbat trebuie să îţi ofere siguranţă (nu numai financiară), stabilitate, respect şi nu în ultimul rând iubire.

Z.I.A, 46 ani, căsătorită: În primul rând să nu mai aud ca femeile doresc bărbaţi cu simţul umorului. Chestia asta mă face să urlu. Adică să aibă simţul umorului în orice situaţie – dacă îl cerţi că-şi arunca ciorapii, dacă bea peste măsură şi spune aceleaşi bancuri tâmpite sau dacă îi loveşti maşina într-un stâlp… Mă îndoiesc că bărbaţii au simţul umorului când trebuie. Aşadar, îmi doresc să aibă onoare, în primul rând. Apoi, să te poţi baza pe el, să poţi comunica, sta la poveşti şi să nu fi avut anterior o mare dragoste cu care să te compare veşnic. Să te poată proteja din toate punctele de vedere, să simţi că eşti mândră la braţul lui chiar şi la piaţă. Din experienţa mea, indiferent de ce mi-am dorit, chimia a fost definitorie, aşa că toate exigenţele mele au căzut…

R.B., 32 de ani, căsătorită: Chiar m-ai pus pe gânduri cu întrebarea aceasta. 🙂 Pentru că la bărbaţi m-a atras mereu acel „je ne sais quoi”, atât de greu – chiar imposibil de definit, am ajuns la concluzia că nu ştiu exact ce calităţi ar trebui să aibă, dar ştiu exact ce nu aş suporta la un bărbat. În primul rând nu îmi plac bărbaţii zgârciţi, asta pentru că nici eu nu sunt aşa, şi nu cred că aş putea să îmi împart viaţa cu un om cu care să port constant discuţii legate de cheltuirea banilor. În al doilea rând, nu îmi plac cei care practică vânătoarea, iubirea faţă de animale este un criteriu sine qua non. Şi ştiu sigur că nu m-aş înţelege deloc cu un bărbat plin de el, care se crede centrul universului şi care se ia prea mult în serios. În concluzie, trecând peste clişeele „frumos, bogat şi cu simţul umorului”, ceea ce eu apreciez cel mai mult la un bărbat este empatia, şi, în general, un carcater frumos.

C.P., 25 de ani, într-o relaţie: M-am tot gândit la întrebarea ta și concluzia e că nu ştiu ce-mi doresc. Nu-mi doresc nimic de la el decât să simt. Acum nu ştiu exact ce simt, dar simt că el e. Ori suntem suflete-pereche (puţin probabil), ori l-am făcut eu în mintea mea să fie sufletul meu pereche. Acum, că-l am, poate că mi-aş dori să schimb câte ceva la el. Dar dacă l-aş schimba, n-ar mai fi el. Calităţile pe care le apreciez la el sunt fidelitatea, răbdarea, respectul. Cam aşa…

we want

J.P., 43 ani (nu îi port pe toţi deodată şi îi recunosc cu greu), singură (iubesc pe cineva): Acum nu cred că îmi mai doresc ceva de la (vre)un bărbat, dar când îmi doream, trebuia să fie…în multe feluri, să îl admir, să privesc spre el cu stele-n ochi, vorba talentatei Anda Docea.
Am să enumăr lucrurile acelea, aşa cum îmi vin în minte, într-un amalgam care ar fi făcut o poveste fericită.
Să fie educat, îngrijit (în sensul de curat, să îmi doresc şi să nu am reţineri să îl pup şi să îl ating/mângâi peste tot).
Să mă pot baza pe el. Să nu mintă – mai devreme sau mai târziu oamenii se încurcă în minciunile lor şi sunt penibili. Să mă susţină şi să mă încurajeze în planurile mele (atât profesionale cât şi personale).
Să nu fie crud. Să nu îmi spună că e dezamăgit de mine sau de vreuna din acţiunile/faptele mele – dacă am greşit/ratat ceva, se poţi găsi formulări mai calde decât verdictul „sunt dezamăgit”.
Să înţeleagă pasiunile mele. Nu sunt multe şi nici grave – sportul, fotografia, cărţile – ultimul domeniu e cel mai costisitor.
Să nu facă o pricină din faptul că nu ştiu şi că nu îmi place să gătesc (se pot găsi soluţii la această speţă).
Să accepte prietenii mei şi să îi îndrăgească şi el – pe principiul că atunci când iubeşti pe cineva, îl iubeşti cu toate ale lui – asta implică faptul că ar trebui să mă iubească… mult şi necondiţionat.
Aşa ar fi trebuit să fie un bărbat ca să pot trăi fericită alături de el.

C.B., 52 de ani, single: Uite cum văd eu bărbatul de lângă mine: n-ar putea fi decât acela fără de care n-aş putra trăi şi nu cel cu care aş putea să trăiesc… Ar trebui să mă iubească pe mine mai mult decât se iubeşte pe el, dar care Îl iubeşte pe Dumnezeu mai presus de oricine. Deci, presupun că nici nu există sau, dacă exista, sigur e lângă altă femeie!

V.R., 31 de ani, căsătorită: Cel mai mult îmi doresc să rămână acelaşi de care m-am îndrăgostit, să nu-mi permită să-l corupt. 🙂 Îmi doresc să rămână aceeaşi persoană loială, activă, amuzantă, calmă, înţelegătoare, comunicativă şi ambiţioasă.

M.I., 43 de ani, single: Ce-mi doresc de la un bărbat? Mi-aş dori ca văzându-l să mă ţină atentă şi să-mi placă trei zile la rând, cu sau fără motive precise. Am o privire care vede mereu ce nu trebuie şi care pune bărbaţii pe gânduri, uneori, şi pe fugă, alteori. Mi-ar plăcea să mă inspire, atât cât să devin, sau să mă simt cum îi place unui bărbat să fie o femeie, de multe ori – prostuţă şi vulnerabilă. Mi-ar plăcea să fie destul de spontan, cât să mă facă să râd. Să radem mult. În acelaşi timp. Ca-n sex, când e bun, ca-n dragoste, când e povestea care merită, sau ca-n filme, când e regia potrivită.
Mi-ar plăcea să se priceapă la timp, calendar şi anotimpuri. Să nu-mi pese cât e ora, fiindcă sunt cu el şi n-ar conta nici dacă e frig, nici că întârzii (alt)undeva, pentru că tocmai am ajuns şi mă aflu unde trebuie.
Şi mi-ar plăcea să mă facă să rămân. Oriunde e, oriunde sunt(em).

A. N., 40 de ani, îndrăgostită: Iubitul meu e un ritm fierbinte, o promisiune care îmi locuieşte mintea, o lungime de undă care o răscoleşte provocator pe a mea. Nu i-aş fi ştiut definiţia înainte să-l întâlnesc. Când se aşază la masa mea aduce în pasul lui relaxat vântul şi marea, desfrâul zaharului ars de prea mult soare, sărbătoarea ochilor şi galopul sângelui. Vreau mai mult, combin aşteptarea calmă cu nerăbdări sălbatice, ascult alunecarea impresiilor în certitudini şi risc aruncarea din Eden cu întrebarea de ce apropierea lui îmi face aşa mult bine. De ce îmi şterge cu mâna neliniştile, de ce repune firescul speranţei şi al umorului în încrengătura de absurdităţi a lumii, de ce mă atrage atât de irezistibil. Vreau să facem dragoste chinuitor de încet şi violent de repede, oricare  se întâmplă prima. Sfârcul care se zvârcoleşte cerând îndurare să primească în schimb încă un sărut. Dragostea asta e o complicitate sfântă şi păcătoasă, o înţelegere reciprocă ţesută din tăceri comfortabile şi mărturisiri care nu suportă amânare, o poftă reciprocă pentru care am despicat lumea cu avioane şi îndrăzneli care lasa urme de stea. Iubitul meu e cel mai impecabil gentleman şi cel mai neruşinat amant, e paradoxul după care tânjesc toate dimineţile şi serile, altarul la care nu se mai  termină ofrandele, viaţa mea şi moartea mea şi reînvierea… Inventăm amândoi ceva proaspăt, nespus în poveşti, neîngrămădit în clişee, liber, fluid, neimaginabil înainte ca zarurile să cadă alături şi să rămână aşa.
…. La o masă verde pal, în pauza de prânz, am împărțit amândoi o salată și o conversație şi am înţeles că deja, undeva, am fost pronunţaţi pe bună dreptate complici la frumuseţea altfel insuportabilă a lumii.

A.C., 32 de ani, single: Trebuie să mă facă să simt că sunt importantă, cea mai importantă din viața lui. Să își facă timp să mă sune, să-mi facă surprize, oricât de mici, să aibă încredere în mine, în noi. Să nu mă mintă. Să înțeleagă cât de mult înseamnă pentru mine și să însemn suficient de mult pentru el încât să nu riște pentru nimic și pentru nimeni să mă piardă. Să fie acolo, să-mi spună bună dimineața, noapte bună, să mă țină în brațe strâns, ca și cum ar fi prima sau ultima dată, chiar și fără vreun motiv.

L.B., 47 de ani, single: Înainte de orice, ar trebui să-mi înțeleagă şi să-mi împărtășească dragostea pentru animale. Ar trebui să mă respecte și să mă sprijine în tot ce vreau să fac. Și încă ceva foarte, foarte important: să nu îmi ceară să calc cămăşi şi pantaloni!!!!!!

want 3

O.C. – 43 ani, divorţată. Dar recuperată. Într-o relaţie ( deja old, totuşi new ) 🙂
În momentul de faţă nu cred că îmi mai doresc ceva de la bărbaţi, numai de la al meu am dorinţe, cerinţe şi preferinţe ;).
Să fie clar, nu vreau Luna de pe cer şi, dacă până acum nu a plecat, să nu se mai întoarcă (după ea, Luna), se pare că mă evaluez corect. 🙂
Ce vreau? Multe. Iar ordinea e pur aleatoare.
Să fie de încredere, să ştiu că mă pot baza pe el, să fie protectorul meu. Totuşi, să nu mă sufoce, să ştim să ne lăsăm distanţe, să avem de unde să ni se facă dor unul de celălalt.
Să fie funny şi inteligent. Să îi placă să muncească şi, dacă e şi cu spor, să fie primit!
Să fie atent – cu mine, mai ales 😉 – şi să aibă chef, măcar din când în când, de un masaj la picioare. O, da! E cevaaa… la care cred că nici o femeie n-ar rezista!
Să fie activ, să îi placă mersul pe munte, plimbările, mişcarea, în general (şi tenisul de masă, în particular).
Şi, cum vorba lunga-i sărăcia omului, să mai lăsăm dorinţe şi pentru altele!

G.I., 34 de ani, căsătorită: Vaaai, dacă m-aş fi ghidat în viaţă pe răspunsul meu la întrebarea asta, nu numai c-aş fi rămas nemăritată pân-acum, dar şi virgină sigur. Că, teoretic, vreau să fie arătos şi inteligent, amuzant şi potent, generos şi competent, tolerant şi independent… Dar, după câteva (nişte) relaţii de cuplu importante şi o căsnicie de trei ani, zic atât: să fie proactiv, răbdător şi să-i placă ciorba. Mult.

C.M.C.,46 ani, necăsătorită: Îmi doresc să mă iubească aşa cum sunt, să mă respecte şi să fie sincer. Să am ce să vorbesc cu el, nu numai despre meciuri şi pescuit, să fie inteligent, tandru, drăgăstos, elegant. Să-mi ofere libertate, să nu mă îngrădească. Să-mi ofere atenţie. Să fie un soţ şi tată bun. Să fie vesel, glumeţ. Să fie OM. Dar probabil cer prea mult, pentru că am fost singură toată viaţa.

M.L.G., 26 de ani, single: Bărbatul care m-ar face fericită pe mine este acela care are la baza manifestărilor sale calităţile pure şi virtuoase ale unui samurai sau cavaler. Pare idealist, însă este important să fie respectat cuvântul dat, oricât de tare pare că vrea să se răzgândească. Acel gen de bărbat care are aceste calităţi la baza fiinţei lui este incapabil să fie dependent de mine, să mă posede, să mă domine, să fie manipulabil, să-şi ascundă sentimentele sau să părăsească corabia când lucrurile devin grele. Virtuțile construiesc cu adevărat un bărbat independent, corect, puternic, înţelept, atent şi afectuos în acelaşi timp. Nu pot funcţiona alături de un bărbat care este subjugat de vicii, emoţii şi mai ales, de orgoliu. Ca să simplific, nu caut un bărbat perfect, însă aş funcţiona foarte bine alături de un bărbat perfect hotărât să se desăvârşească până la infinit prin calităţile nobile ale realităţii, care întotdeauna va valorifica mai mult unitatea cu semenii, virtutea şi renunţarea la egoism, decât propriile sale capricii temporare. Integritate în puritate. Ce ar însemna asta în manifestare? Un bărbat care meditează, studiază despre realitatea fundamentală, înţelege mintea, are grijă de trupul său, contribuie pozitiv la comunitate şi îşi asigură existenţa materială.

M.B., 47 de ani, căsătorită: După aproape 25 de ani de căsnicie – vai, da’ ce mulți sunt! 🙂 – ştiu că nu mai vreau admirație zilnică ce se transformă în rutină seacă. Aş vrea noutate zilnică, provocare continuă, aş vrea să văd în fiecare dimineață un alt bărbat care mă trezeşte într-un alt mod şi care să mă facă să simt alte impulsuri către noi tărâmuri de cunoaştere şi experiment. E mult, e puţin, nu ştiu, dar asta e bărbatul de care aş vrea să „mă impiedic” cândva…

R.V., 40 de ani, single: Ce mă seduce la un bărbat:

– autenticitatea
– manierele în orice context, chiar şi în cel domestic
– o profundă cunoaștere de sine, care aduce cu ea curajul de a se asuma aşa cum e
– bunătate, pe care o traduc prin generozitate sufletească
– credință în Dumnezeu, fără de care nu cred că doi oameni pot fi împreună
– responsabilitate în fața vieții şi a acțiunilor lui
– loialitate/onestitate
– prefer de departe un bărbat care să spună „asta nu pot” decât unul căruia îi e teamă să-şi exprime limitele
– expresivitate/charisma
– autonomie emoţională şi financiară
– umor (extrem de important ingredient)
– pozitiv/vibrant
– creativ în situații delicate (să știe să livreze un mesaj fără panică)
– creativ în general
– empatic cu spațiul de care celălalt are nevoie (adică să nu invadeze spațiul celuilalt)
– activ în viața intimă/sex
– protector
– smart/inspirant
– curajos în decizii

Cam astea ar fi, ordinea este aleatorie după Credință şi cred că aceasta le determină mult pe celelalte!
Un bărbat asumat/ autentic şi onest cu el, în primul rând, e de o mie de ori mai atrăgător decât orice străduință. Convingător cred că este doar sufletul unui om în stare raw, şi asta vine din curiozitatea de a se afla pe sine şi de a aduce negreșit găsirea celuilalt „pereche”.

L.I., 57 ani, single: Pentru mine, aspectul fizic nu contează prea mult, dar e musai să aibă farmec şi o inteligenţă peste medie. Cred că asta rezolvă multe aspecte, pentru că va şti când şi cum să empatizeze cu mine. Este de preferat să nu fie foarte diferit de mine şi, cel mai important, să aibă sentimente reale, pe care să ştie să le arate. Să aibă încredere în mine şi să-mi respecte libertatea.

M.G., 45 de ani, căsătorită: Cred că cel mai important e… largul. Să nu mă simt strâmtorată, sufocată, îngrădită. Să nu mă iubească doar pe mine, ci și tot ceea ce iubesc eu. Să avem același gust la oameni. Să aibă simțul umorului și pe cel al dreptății. Să-mi fie iubit, dar și prieten, partener. Să mă pot sfătui cu el, să mă pot baza pe judecata lui. Inteligența e importantă. Normal, şi sexul. Dacă atunci când îți deschide ușa simți că ai ajuns acasă, atunci este omul potrivit să-ți petreci tot restul vieții cu el.

L.L., 32 de ani, căsătorită: Îmi este chiar uşor să îţi răspund la această întrebare, deoarece am lângă mine un exemplu de ceea ce ar trebui să fie persoanele de gen masculin, un „specimen” rar de gentileţe, de MULT BUN SIMŢ, de dăruire până la jertfelnicie, de inteligență nesfidătoare, de multă voinţa şi luptă în a înţelege femeia de lângă el şi femeia în general. Sunt caracteristici care cu greu se mai întâlnesc în ziua de astăzi, considerate de mulţi ca depăşite pentru modernitatea zilelor noastre, dar care fac sufletul unei femei să vibreze cu adevărat, până în cele mai adânci resorturi, şi să lupte cu ea însăşi să dăruiască unui astfel de om dragostea pe care o merită. Nu consider de neglijat nici masculinitatea frumos arătată, prin acea protecţie şi siguranţă oferite familiei, nici perseverența în a obţine ceea ce doreşte, nici spiritul organizaţional. Iar dragostea le încunună pe toate!

L.M., 58 de ani, căsătorită: Încerc un răspuns: întâi de toate această întrebare mi-o pui acum, când sunt căsătorită de mai bine de trei decenii, aşa încât, opţiunile iniţiale, pe care le aveam la douăzeci şi puţin de ani, le-am filtrat prin propria-mi existență şi le-am modelat după ce am la casa mea şi după ce am înţeles mai bine ce înseamnă viaţa în doi. În tinereţe sigur că aspectul fizic a avut o relevanță covârşitoare şi că îmi era greu, spre imposibil, să apreciez un băiat doar prin prisma ideilor debitate, cu bun simţ, dacă nu avea şi un fizic armonios corespunzător preferinţelor mele. Întotdeauna, însă, am apreciat sinceritatea în relaţia cu mine. Ca atare pot declara că prefer un bărbat cu bun simţ evident, sincer în iubirea pentru mine şi sincer, în general, nepriceput în minciuni frumos împachetate, care, ştim cu toatele, ce nenorociri ascund de fapt. Şi asta pentru că şi eu dăruiesc toată sinceritatea şi iubirea mea. Pornind de la iubirea sinceră, restul este negociabil şi adaptabil funcţie de conjuncturile ce pot apare în viaţă. Este greu să decizi din start tot ce preferi la un bărbat, atât timp, cât doar convieţuind cu el poţi să-i afli calităţile şi defectele. Şi nici măcar atunci în totalitatea lor. Apreciez bărbaţii romantici, sensibili şi dispuşi la sacrificii din iubire pentru mine. La rândul meu, pot să fac orice pentru iubirea noastră. Atât doar, să fie adevărată, ca să merite!

C.V.R., 51 de ani, căsătorită: EL ar trebui să fie jumătatea mea. Dar aceea disimetrică, pentru că nu cred că proporționalitatea este un atribut al perfecțiunii. Îmi plac lucrurile inegale între bărbați și femei, precum corespondența inexactă între părțile opuse ale unui TOT.
EL e cald, eu poate sunt un pic mai rece, EL e vulcanic, eu calmă ca înserarea.
EL e dur, eu, maleabilă.
EL calculat, eu, cu capul în nori.
Sau invers.
Îmi doresc proprietatea aceea rar de înțeles a două figuri geometrice care nu se suprapun exact. Dar, privind în ansamblu, din acest melanj să rezulte armonie. Și un întreg. Vreau ca EL să fie tot ce nu sunt eu. Ca să mă completeze, ca să pot avea, astfel, tot ceea ce-mi lipsește. Să aducă în viața mea tot ce n-aș ști eu să fiu vreodată.
Nu mă vreau pe mine. Vreau un alt fel de EU. Poate mai bun, poate mai puțin bun. Să fim împreună așa cum mi-e chipul – poate cu o sprânceană mai jos, poate cu un rid mai accentuat în partea dinspre inimă. Dar EU tot.
Cred că l-am descris bine. Să fie, poate, the other side of the moon.

T.R.C., 24 de ani, într-o relaţie: Ideal ar fi să nu uite că şi eu sunt om. Îmi doresc atenţie (în aceeaşi măsură în care îşi doreşte şi el). Să nu uite de micile gesturi care fac zilele „mari” – sărutări de bună dimineaţa, pa, sărut mâna pentru masă, noapte bună. Să nu-i fie frică de ziua de mâine (pentru că tuturor ne este, într-o oarecare măsură), să aibă încredere în propriile forţe, să glumească, să râdă, să se „joace”, să demonstreze iubirea… nu numai să o vorbească.

A.P., 35 de ani, într-o relaţie: Bărbatul ideal este conform cu visul pe care îl am în inimă de ani de zile şi pe care nu mă mai gândeam că îl voi întâlni exact în forma în care s-a întâmplat. De un an, în curând, desfac zilnic cadoul pe care Dumnezeu mi l-a dăruit, mă bucur alături de el de fiecare dimineaţă în care ne trezim împreună, mă minunez în fiecare clipă că e varianta mea masculină. Un suflet-pereche nu trebuie să aibă nici cea mai mică tendinţă de a te controla, te iubeşte pentru ce eşti, nu pentru cum ar vrea să fii, te înţelege dincolo de cuvinte, are o filosofie de viaţă similară cu a ta, nu începi bine o frază ca el o termină în locul tău, îşi doreşte să fie în locurile în care eşti tu, nu te judecă, te face în fiecare zi să râzi şi să te simţi cea mai iubită, e vulnerabil şi eşti vulnerabilă cu el, ai liberul arbitru la fel ca atunci când erai singură, iubește atingerea, sărutul şi îmbrăţişarea, toate vindecătoare, la fel de tare ca tine. Sunt fericită că îmi trăiesc idealul!

D.V., 32 de ani, căsătorită: Bărbatul ideal nu există, aşa cum nici femeia ideală nu există. Însă, presupunând că cineva s-ar apropia de ideal, acel bărbat ar trebui să fie în primul rând atent, să te observe, să aibă simţurile ciulite la ceea ce vorbeşti, ceea ce gândeşti, cine eşti. Să dorească în mod real să te descifreze şi să te cunoască. Să facă o echipă bună cu tine și totul să meargă lin în cuplu, fără obstacole, fără frâne bruşte, fără complicaţii. Să fie dispus să lucreze cot la cot cu tine atunci când lucrurile încep să scârţâie şi să nu fugă. În rest, nu mai conteaza nimic. Pentru că, dacă e chimie, dacă e EQ şi IQ, restul sunt detalii neesenţiale.

G.M.G., 28 de ani, logodită: Un bărbat trebuie să fie el însuși. Să fie sincer, să nu existe minciuni în acea relaţie. Să fie înțelegător, calculat, să ia (rezolve) problemele cu calm. Să fie îngăduitor și să te sprijine în și din toate punctele de vedere. Să te înțeleagă chiar și fără a te întreba ce ai. Să te iubească și să simți și tu cum te iubește din cap până-n picioare, cu toată fiinţa lui. Să fie la fel sau puțin mai inteligent decât tine. Loial spun eu că este un bărbat dacă știi să-l ții lângă tine, și dacă te iubește cu adevărat, garantat va fi. Nu cred că avem nevoie de o tipologie, schiță sau altele, eu zic că cei care sunt meniți unul pentru celălalt așa vor fi. Degeaba vreau un tip wow dacă el nu mă va iubi la fel cum îl iubesc eu pe el. Într-o relație trebuie să te compensezi, completezi unul pe celălalt. Este vorba de a iubi și de a fi iubit. De a respecta și a fi respectat. Nu aspectul contează, ci interiorul. Fizicul este doar un înveliș pe care-l îmbrăcăm sau dezbrăcăm cum ne convine nouă. Într-un final toți fugim după dragoste și afecţiune și cred – nu, sunt chiar convinsă – că asta ne-ar face pe toate cu adevărat fericite și mulțumite alături de ei.

J.G. 45 de ani, single: Eu nu am avut în viață un anume tip de bărbat pe care l-am căutat (înalt, frumos, cu mușchi etc…). Dar mi-aș dori un tip inteligent, plin de umor, egoismul să-i lipsească cu desăvârșire, pentru că eu văd o relație aproape perfectă atunci când cei doi dăruiesc în mod egal sentimente. Bărbatul care m-ar face pe mine fericită este acela care ar scoate din mine tot ce este mai bun, nu ce este mai rău, pentru că toți avem calități și defecte…

O.V. , 40 de ani, căsătorită: Cum eu nu cred în ideal şi perfecţiune, tot aşa nu cred să existe un bărbat care să îndeplinească toate cerinţele pe care şi le formulează o femeie în minte atunci când se gândeşte la viitorul ei partener de viaţă. Dar cred că există câteva criterii după care ne ghidăm fiecare din noi atunci când decidem să avem lângă noi un partener în cursa asta numită convieţuire. Nu sunt foarte pretenţioasă şi poate sunt şi o fire mai independentă, de aceea bărbatul ar trebui în primul rând să ştie să respecte la o femeie acest lucru: pe ea ca persoana de sine stătătoare, independentă, nu să o considere un accesoriu sau, şi mai rău, un bun al lui. Poate ca o consecinţă a celor de mai sus: să nu fie gelos. Ceea ce înseamnă că trebuie să fie sigur pe el şi pe calităţile lui. Să privească femeia ca pe un partener, atât în faptă, cât şi în discuţie. Să o consulte atunci când ia o decizie ce îi priveşte pe amândoi, ceea ce înseamnă să fie deschis comunicării. Iar comunicarea înseamnă şi ascultare. Să înţeleagă că suntem diferiţi, ca femeile au toane pe care ei nu le au, să nu îşi pună întrebări de ce suntem noi aşa şi nu putem fi ca ei. Să respecte căminul în care locuiesc şi pe care femeia se străduieşte să îl menţină ca pe un cămin şi nu doar ca pe o casă de locuit. Asta însemnând să nu considere că îi cad epoleţii dacă spală vasele sau dă cu aspiratorul ori altele. În rest, dacă acordă măcar minimul de atenţie şi ascultare zilnic femeii, dacă nu uită să îi facă un compliment chiar şi atunci când nu e tocmai regina balului, dacă o ţine de mână pe stradă sau îi strecoară un sărut când se aşteaptă mai puţin, cred că lucrurile pot merge foarte bine. Din fericire soţul meu îndeplineşte cele de mai sus, iar minusurile pe care le are am învăţat să le discutăm, să i le înţeleg, să le tolerez, atâta vreme cât sunt cu măsură. Până la urma despre asta este vorba: a putea să trăieşti cu defectele celuilalt şi a căuta calea de mijloc pe care să mergi mana în mână cu cel de lângă tine.

C.I., 47 de ani, căsătorită: Mereu mi-am dorit ca bărbatul de lângă mine să fie matur, curajos, puternic, fidel… Să comunice, să aibă simţul umorului, să fie responsabil, harnic şi creativ. Nu s-a întâmplat întotdeauna să fie cum am vrut. Câteodată simţeam că m-am căsătorit cu un adolescent… Altădată am simţit că ocoleşte adevărul, şi în multe situaţii l-am văzut blazat şi fără tragere de inimă. Am putut mereu presupune motivele, dar nu le-am ştiut niciodată cu adevărat, întrucât comunicarea nu este punctul lui forte. Suntem împreună de 26 de ani; anul trecut ar fi trebuit să facem nunta de argint şi am aşteptat să fie el cel care propune ceva. În naivitatea mea aşteptam să organizeze o petrecere surpriză, o ieşire în doi la un restaurant. A fost o zi ca toate celelalte. Numai ca de atunci s-a schimbat ceva în mine; am devenit indiferentă. Ne complacem într-o căsnicie „de conveniență”. Greşeala proabil este a mea – nu mă pricep la bărbaţi!
Probabil nu se va schimba nimic…. Voi rămâne aşa cum am fost mereu – femeia unui singur bărbat!

R.T., 36 ani, într-o relaţie: Wow! Asta da întrebare! Probabil că, de-a lungul vieţii, fiecare aparţinătoare a sexului frumos şi-a pus cel puţin o dată această întrebare. Şi, din propria-mi experienţă, ştiu foarte bine ca tiparele se mai ajustează. Iar când vine vorba de dragoste, lucrurile prind contur, câteodată, dintr-un simplu zâmbet sau doar din câteva cuvinte. Sunt milioane de fire invizibile care leagă, într-o iubire, un bărbat de o femeie şi invers. Dar să revenim la subiect. Bărbatul care-mi fură inima trebuie să deţină arta conversaţiei (îmi trebuie un partener pe măsură la acest capitol) şi să aibă un distins simţ al umorului. Îmi doresc să împărtăşim pasiuni comune şi să ne simţim în largul nostru atunci când suntem împreună. Respectul şi aprecierea reciprocă sunt plusurile întăritoare. Bărbatul de care m-am îndrăgostit trebuie să fie responsabil, să îmi ofere căldură şi sprijin în momentele de nesiguranţă, să mă ţină în „priză” şi să fie dornic de noi aventuri alături de mine. Ce frumos e să visăm împreună şi să transformăm visele în realitate! Şi, cel mai important, să îi redescopăr mereu personalitatea fermecătoare şi să realizez cât de fericită sunt că l-am găsit, că ne-am găsit. Să simt că îi aparţin şi că îmi aparţine!

C.S., 43 de ani, căsătorită: N-aş putea trăi lângă un om fără simţul umorului. Cred că asta m-a atras la soţul meu în prima fază. Că făcea şi face în continuare glume demenţiale. Apoi, desigur, nu le putea face dacă nu ar fi fost inteligent. Sunt două condiţii extrem de importante pentru mine. Un alt criteriu ar fi să ai cu partenerul cam aceleaşi preocupări în viaţă: dacă unuia dintre soţi îi place să călătorească, indiferent de condiţiile de cazare, de mijlocul de transport etc, iar celălalt îşi găseşte liniştea şi fericirea acasă, cu un laptop sau o carte în poală, în timp această diferenţă de opinii devine o problemă. E important să fie civilizat şi să aibă un nivel de educaţie care să corespundă cu al meu (dacă ar fi să pun aceste criterii într-o ordine, n-aş putea, sunt toate esenţiale). Mă simt bine cu soţul meu oriunde m-aş duce pentru că ştie să converseze, să se poarte în orice situaţie, este un om de lume şi-un tip corect. Apreciez mult că-l interesează de mine, de noi, că pune umărul atunci când simte că am nevoie, fără ca măcar să i-o cer. Un indiciu că o căsnicie funcţionează este că oamenii încă mai râd împreună, chiar şi după mulţi ani petrecuţi alături. Iar eu râd cu gura la urechi când sunt cu el. În luna aceasta – sigur o să uit în ziua respectivă să-i zic „La mulţi ani”, mereu mi se întâmplă – împlinim 12 ani de căsnicie şi 15 de când suntem împreună. Şi dacă m-ai întreba ce-aş schimba la el, n-aş şti ce să spun.

laugh

Dana Capraroiu Waldy, 46 de ani, single: Aşa cum femeia trebuie să se comporte ca o doamnă în societate, acasă să fie o mamă bună pentru copii, iar în pat să fie „cât mai experimentată” (mă feresc să spun altfel, deoarece nu este politicos), aşa şi noi, femeile, avem cerinţele noastre. Bărbatul cu care să pot trăi fericită şi mulţumită este acela care este un domn (exemplu: spune sărut mana nu numai când îi calci, găteşti sau numai după o noapte de amor… iar în rest zice „mulţumesc” sau „mersi””. Bărbatul cu care să pot trăi fericită şi mulţumită poate fi cel care se comportă în familie ca un tată, are răbdare cu fiii/fiicele sale, nu doar le dă bani, crezând că aceasta este menirea unui părinte. Ar fi cel care îmi oferă umărul său când sunt supărată, ca şi cum ar fi cel mai bun prieten, acela care mă iubeşte necondiţionat, şi când sunt frumoasă, dar şi când mă trezesc dimineaţa, fără machiaj şi cu părul ciufulit. Este şi cel care, după clipele în care m-a ţinut în braţe şi m-a iubit, nu îmi întoarce spatele şi pleacă în lumea viselor, fără mine! 🙂 Ar fi acela care este şi „prinț”, şi „cerşetor”. Prinţ, pentru că mă face să mă simt prinţesa lui, iar cerşetor, pentru că atunci când greşeşte, ştie să spună „iartă-mă”! Orgoliul masculin este incomensurabil, puţini mai au curajul sau onestitatea de a spune acest cuvânt. Bărbatul cu care să pot trăi fericită şi mulţumită este şi va fi, întotdeauna, cel care vede că eu îi ofer cu sinceritate toate cele de mai sus, alături de un „te iubesc”, chiar dacă el mi-l spune mai rar, mi-ar fi deajuns să mă facă să simt, aş înţelege chiar şi ce nu rosteşte. Dacă am să întâlnesc bărbatul care să poată spună şi să creadă în: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.” (Sfântul Apostol Pavel, Epistola I către Corinteni, cap. 13), atunci chiar mă mărit cu el! 🙂

B.A., 29 de ani, single: De la un bărbat îmi doresc în primul rând să fie pentru mine. Să mi se potrivească, pentru că nu prea cred în opusurile care se atrag. Se atrag ele, dar nu funcţionează. Mi-aș dori să fie fundamental bun, clasic, un om care să ştie că a fi într-un cuplu poate şi ar trebui să fie frumos, distractiv, nu o povară. Cred că nu am în minte un bărbat ideal, dar pot să spun că nu îmi place încotro se îndreaptă relaţiile inter-umane, aşa că orice aş căuta la un bărbat, îmi va fi foarte greu să găsesc. Ca o concluzie, îmi doresc la un bărbat să am eu „feeling-ul”, când îl întâlnesc, ca ăsta e „al meu”!

S.D., 41 de ani, căsătorită: De la un bărbat îmi doresc respect, mi-ar plăcea să avem valori şi pasiuni comune, să avem o bună comunicare. Am nevoie de spaţiu personal, nu îmi place să fiu coordonată, controlată etc.

L.M.B., 37 de ani, căsătorită: Adorm şi mă trezesc cuprinsă de braţe puternice şi ocrotitoare. Pasiune în privire ce-mi dă fiori de plăcere şi dorinţă. Cu el râd din toată inima, pe săturate. Îl privesc uneori de la distanţă şi-mi spun: „Ce bărbat bun şi frumos am!”.
Aşa-i soţul meu. 🙂

L.B., 45 de ani, căsătorită: Am 45 de ani, sunt căsătorită de 20 de ani şi am un băiat care va împlini curând 18 ani. În momentul acesta al vieţii pot spune că doar comunicarea aceea în care nu e nevoie de prea multe cuvinte poate face ca doi oameni să rămână împreună. Restul e o poleială de care nici nu ne dăm seama uneori. Cum ar trebui să fie bărbatul alături de care să fiu fericită? Să-l simt lângă mine tot timpul mie mi-e de ajuns.

V.R., 48 de ani, single: Eu tocmai ce am divorţat. Am un nou început în viaţă, mă simt bine. Nu prea ştiu la ora actuală cum ar fi partenerul meu ideal, dar din ce m-am gândit până acum ar fi aşa: inteligent, afectuos (cald, empatic), cu simţul umorului şi să mă ţină în braţe când dorm. 🙂 Să facem lucruri trăznite, în sensul bun şi copilăresc al aventurii pure. Cam atât până acum. Aaa, şi să fie relaxat. Şi să facă sex! 🙂

S.B., 39 de ani, divorțată: Ceea ce îmi doresc de la un bărbat este să fie lângă mine atunci când am nevoie de el, să nu fie egoist, să comunice cu mine, să fie sensibil la dorințele mele și mai ales să fie grijuliu și să știe să reacționeze cu atenție și compasiune. Să fie stabil din punct de vedere emoțional, să știe mereu ce este important în viață. Să fie onest, să poarte cu mândrie femeia de lângă el și să o facă să se simtă unică, să nu mintă și mai presus de toate, să aibă curaj să se despartă de o femeie. Atunci când o femeie se simte iubită va oferi de zece ori mai mult bărbatului drag și totul se rezumă la dorință, dragoste sinceră și câteva gesturi.

G.C., 37 de ani, căsătorită: Îmi doresc să am mereu strălucire în ochi… Să zâmbesc pentru că ,,știu eu de ce”, să fiu susținută în tot ceea ce îmi propun, fără a fi judecată aspru dacă greșesc, să nu îmi spună direct: ești grasă… Bărbatul meu ar trebui să știe cum să facă din sex o plăcere și nu o îndatorire, să nu se sperie de independența mea, dar să îl știu acolo când am nevoie, să îl simt că evoluează și nu e mai copil decât copilul nostru. El trebuie să îmi dea mereu senzația că sunt cea mai cea, și, dacă nu sunt, cu siguranță datorită încrederii lui mă voi strădui să devin. Lângă el vreau să mă simt femeie, vreau să vibrez, să râd, să mă joc fără să îmi dea senzația că ,,nu se cade”. Pe scurt: să fim ,,doi în unu”, dar să știm să ne acordăm spațiul de care avem nevoie fiecare. În mare parte am reușit și încercăm să învățăm din greșelile noastre.

F.N., 47 de ani, divorțată: Aş începe cu un citat: „Poate ca toţi bărbaţii sunt ca un drog. Uneori te doboară şi alteori, te ridica atât de sus.” – Carrie Bradshaw din „Sex and the City”.
Îmi doresc linişte şi stabilitate în cuplu. De asemenea, a mă simți în siguranță este un factor cheie. Şi ce consider cel mai important este comunicarea. Comunicarea în cuplu nu e despre cine duce gunoiul, ci despre ceea ce simţi şi despre ceea ce trăieşti în cuplu. Restul poate fi despre prietenie, compatibilitate, un magnetism al extremelor, o nevoie socio-familială, o ceva, orice. Comunicarea este o formă de iubire. N-o poţi confunda. Iar când ea există, nu mai contează cine duce gunoiul. Iubire şi comunicare!

M.Ș., 36 de ani, într-o relaţie: Vreau să înţeleagă că o seară cu fetele în oraş nu înseamnă o seară în care eu uit că sunt într-o relaţie. De multe am senzaţia că se gândeşte la o seară într-un club de striptease masculin. 🙂 Vorbim şi despre bărbaţi, nu neg asta. 🙂 Să îmi accepte independența şi să înveţe să calce. Cam atât. După 17 ani lângă un om, nu prea pot să răspund obiectiv.

R. H., 34 ani, căsătorită: Jucam adesea împreună cu prietenele mele un joc al fanteziei, la vârsta la care nimic nu era sigur şi totul (încă) posibil, unde întrebarea, singura de altfel, era aceeaşi. Şi toate ne străduiam să încropim portretul iubitului ideal, creionat după reguli aproape ştiinţifice: calităţi esenţiale, care formau scheletul personajului, şi caracteristici mai puţin importante, în viziunea noastră, care îi dădeau culoare şi originalitate şi care ocupau spaţiile cele mai vaste din imaginaţia noastră. Acelaşi demers mental l-am aplicat, aproape fără voie, ajunsă la rându-mi în epoca „marilor întâlniri”, cum îmi place să denumesc etapa de început a maturităţii. Şi, cum „reţeta” nu reprezintă un algoritm ştiinţific menit să te conducă invariabil la rezultatul corect, am avut destule rezultate negative sau, ca să folosesc un termen sec şi ştiinţific, „fals pozitive”. Însă „metoda” a funcţionat mereu. Şi da, rezultatul „cercetărilor” ar fi că, pe lângă compatibilitatea fizică şi intelectuală, împărtăşirea aceloraşi valori şi păreri despre lume şi viaţă, elementul cel mai important ar trebui să fie compasiunea reciprocă. Căci da, oricât de banal ar suna, adevărurile fundamentale rămân aceleaşi veacuri la rând: „unde dragoste nu e, nimic nu e”. Şi, oricât de ameţitoare şi tentantă ar părea iluzia iubirii fizice, ea nu poate exista decât în prezenţa elementului de verticalitate dintre oameni. Căci asta e poziţia specifică speciei noastre.

S.P., 33 de ani, căsătorită: Eu nu pot răspunde la întrebarea ce îmi doresc de la bărbaţi deoarece am de 12 ani un soţ care se încadrează destul de bine la tot ce mi-am dorit. Dacă ar trebui să mai adaug ceva în plus la el ar fi puţin mai multă răbdare în ceea ce-l priveşte pe fiul nostru. În rest, l-aş descrie ca pe un om responsabil, descurcăreţ, plin de umor, iubăreţ, sportiv, îngrijit, harnic şi lista poate continua.

men women

M.F., 32 de ani, divorţată: Îmi doresc un bărbat puternic şi sensibil în acelaşi timp, cu un intelect dezvoltat, care să mă facă să râd, care să vorbească ce trebuie, când trebuie. Îmi doresc un bărbat care să aibă preocupări frumoase şi care să nu îmi strice starea de bine, care să nu fie preocupat de material, dar să câştige bine.

A.S., 47 de ani, căsătorită: Eu sunt măritată a treia oară, așa a fost să fie… Întodeauna vom tânji după un ideal, dar care nu există şi nici eu nu l-am găsit, dar cumva l-am modelat. Vreau să-mi citească gândurile şi să îmi îndeplinească dorințele, să fie comunicativ, să aibă bani mulți, să fie romantic şi să nu am grij niciodată. Până atunci… îl mai modelez! 🙂

O.C, 33 ani, căsătorită: Bărbatul ideal pentru mine trebuie să fie amuzant, inteligent, poate chiar mai inteligent decât mine, potent din punct financiar, dar mai ales fizic. 🙂 Trebuie să fie înţelegător, să nu fie deloc gelos, protector cu mine şi cu familia noastră. Trebuie să-mi insufle încredere şi curaj şi să fie un om pe care să mă pot baza oricând. Să fie atât iubitul meu, cât şi prietenul meu cel mai bun.

M.S., 39 de ani, single: Obligatoriu: să aibă simţul umorului, ador să mă joc din şi cu vorbe, îmi place tachinarea aceea plină de tandreţe. Să fie inteligent şi curajos, atât de curajos, încât mie să-mi încredinţeze vulnerabilitățiile lui; să nu fie infantil, dar, uneori, să fie puţin copilăros, să nu i se pară o stupizenie să facă, de pildă, împreună cu mine, un om de zăpadă; să fie responsabil, să aibă o gândire flexibilă şi curioasă, să nu mă copleşească cu declaraţii siropoase, să fie oarecum atipic – să ştie să se integreze în turmă, dar să n-o urmeze orbeşte; să mă facă curioasă să-l descopăr, să mă provoace să gândesc, să fie un om loial, corect, onest. Să fie jucăuş, inclusiv în ce priveşte sexul, să fie capabil să dăruiască, dar să şi primească, să nu folosească sexul ca modalitate de împăcare în situaţii conflictuale, în cazul meu nu funcţionează. Să-şi gestioneze resursele, iar în caz de urgenţă, să ştie să se descurce, să nu considere că e sub demnitatea lui să facă x chestie. A, ar fi grozav dacă i-ar plăcea copiii şi maimuţele, animalele în general.

C.C.C., 46 de ani, căsătorită: De la un bărbat îmi doresc să mă lase să fiu eu. Să-i fie de ajuns ceea ce sunt și să nu vrea să mă schimbe. Să nu-mi spună la început că mă place, că mă iubește, ca după aceea să tot vrea să adauge sau să scoată din mine lucrurile care mă definesc. Să pot fi EU în preajma lui, mi se pare lucrul cel mai de preț. Să nu trebuiască să par nici mai deșteaptă, nici mai frumoasă, nici mai puternică decât sunt. Îmi doresc să nu mă mai certe și el atunci când știu deja că am greșit și vede că îmi pare rău. Îmi doresc să mă iubească și mai mult atunci când mă simte nesigură, descurajată, nemulțumită. Să încerce să repare el ceea ce alții au spart în mine. Îmi doresc de la el să nu uite că gesturile cele mai mici sunt cele pe care le prețuiesc cel mai mult. Să nu uite să mă mângîie pe cap, să mă ia de bărbie și să-mi vorbească cu voce mieroasă și ochi buni. Să mă încurajeze, să mă susțină și să înțeleagă că, fără sprijinului lui, eu nu sunt nimic din ceea ce pot fi cu adevărat. Să facă toate astea cu încredere, pentru că și eu voi încerca mereu să fac același lucru pentru el.

D.C., 32 de ani, căsătorită: Cred că mai important decât să ştim cum sunt bărbaţii pe care îi vrem lângă noi este să ştim ce vrem noi însene de la viaţă. Degeaba avem lângă noi bărbaţi minunaţi, care sunt fix ce ne-ar trebui nouă, dacă nu ştim ce ne dorim. Când l-am văzut prima dată pe soţul meu, am ştiut că este bărbatul cu care îmi voi petrece tot restul vieţii. Evident, tre’ să te atragă, pentru că nu vei descoperi decât după ce vă cunoaşteţi mai bine ce geniu înnăscut este el, dar apoi trebuie să fie bărbat şi să ştie că ai nevoie de protecţie, dar să ştie şi că poţi face multe lucruri singură, adică să îţi lase suficientă libertate să faci lucruri singură, independență la care mie îmi este foarte greu să renunţ. Ar trebui să fie echilibrul în viaţa mea, să ştie când să mă certe şi când să nu îmi ceară explicaţii şi să mă ţină în braţe pur şi simplu, dar şi să ţină aprinsă flacăra dintre noi – asta se face doar cu „acordul părţilor”. Dar, din nou, dacă noi nu ştim ce vrem, pot fi bărbaţii din viaţa noastră minunaţi şi nemaipomeniţi, că sunt degeaba. Ce vreau să zic e că, până nu te iubeşti tu suficient şi nu te accepţi aşa cum trebuie, nu te va iubi şi nu te va accepta nimeni aşa cum meriţi.

C.I.A., 31 de ani, logodită: Să îmi fie fidel, să mă iubească aşa cum sunt, să își asume tot ce fac, ce spun, ce simt, să își exprime sentimentele, să învețe să comunice eficient și sănătos cu mine, să se poată întreține singur, să mă ajute la curățenia în casă, la cumpărături, să repare chestii în casă, să gătească și să mă ajute la gătit, să fie curajos, să își respecte cuvântul, să mă respecte și pe mine, să fie romantic, să fie atent și cu nevoile mele, să fie mai atent la detalii, să se gândească și la viitor, nu numai la plăcerile de moment, să îmi demonstreze că mă pot baza pe el atunci când am nevoie etc. Să aibă simţul umorului și să mă facă să râd, să aibă bune maniere, să mă țină de mâna pe stradă, să fie îngrijit și curat.

C.G., 33 ani, într-o relaţie: După multe experienţe mai mult sau mai puţin plăcute, care mi-au dărâmat toate tiparele şi preferinţele subiective (construite pe baza modelelor familiale, educaţiei etc), am realizat că ce e important la un partener sunt următoarele trăsături: luciditate în ce priveşte propria persoană, compasiune şi toleranţă pentru ceilalţi şi voinţă. Toate trăsăturile astea sunt esenţiale într-un parteneriat în care vrei să creşti împreună cu celălalt şi să realizezi obiective comune. Restul, aspectul fizic, starea materială, sunt detalii de care nu mă mai agăţ şi care în prezenţa trăsăturilor enumerate mai sus se pot îmbunătăţi (dacă eşti conştient de probleme şi dispus să progresezi, sigur găseşti o cale să ai un corp mai sănătos, o sursă de bani mai productivă, o viaţă socială relaxantă).

R.P. , 34 ani, single: Oricât de superficial ar suna, îmi doresc un bărbat care, înainte de toate, să fie bărbat. Asta înseamnă să fie responsabil, să fie independent, să fie fermecător când trebuie, serios când o cere situaţia, amuzant în restul timpului. Bunul gust, bunul simţ, educaţia sunt criterii foarte importante. Aş vrea să avem lucruri în comun, să împărtăşim pasiuni şi să îmi înţeleagă nevoia de spaţiu personal. Să fim buni prieteni, să mă pot baza pe el, să facem echipă bună în general. Ar trebui să mai iubească şi animalele. Dacă ştiţi pe cineva care corespunde descrierii, aştept detalii via Corina.

***
Acest sondaj s-a născut la cererea publicului, care a citit cu nesaț CE-ȘI DORESC BĂRBAȚII DE LA FEMEI și a dorit să afle și viceversa. Sper că v-am luminat! 🙂

fotografii: Pinterest

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus