Musicalul „COANA CHIRIŢA” cu STELA POPESCU în rolul principal este unul dintre cele mai de succes spectacole ale OPEREI COMICE PENTRU COPII.
Realizat după „Chiriţa în provincie” de Vasile Alecsandri şi regizat de CRISTIAN MIHĂILESCU, pe muzica lui Al.Flechtenmacher, musicalul „COANA CHIRIŢA” îi mai are în distribuţie pe soliştii Vicenţiu Ţăranu, Valentin Racoveanu, Daniel Filipescu, Oana Şerban, Valentino Tiron, Raluca Oprea, Andrei Lazăr şi Levente Ambrus.
Scenografia este semnată de Directorul Artistic VIORICA PETROVICI (nominalizată la Premiile Cesar 2012 pentru costumele semnate pentru filmul artistic ”Insula Femeilor” de Radu Mihăileanu), iar asistent de regie este SORINA TIRON.
Indiferent de vârstă, toţi cei prezenţi vor asista la un spectacol inedit, în care moravrile, veselia şi educaţia acelor vremuri se împletesc cu muzica şi umorul savuros, dar şi cu unicitatea personajului interpretat admirabil de STELA POPESCU. Remarcabil este şi faptul că tot la OPERA COMICĂ PENTRU COPII, marea actriţă a debutat anul trecut ca regizor, semnând două musicaluri de mare succes: “SCUFIŢA ROŞIE” (de Roman Vlad, adaptare după Fraţii Grimm) şi “DIAMANTUL şi GÂSCA” (de Roman Vlad, după povestirea lui Sir Arthur Conan Doyle).
Reprezentaţiile cu musicalul “COANA CHIRIŢA” sunt programate în toate zilele de vineri ale lunii martie – 1, 8, 15, 22 şi 29, de la ora 17.00.
“COANA CHIRIŢA”
Musical dupa “CHIRITA IN PROVINCIE” de V. Alecsandri
Muzica: Al. Flechtenmacher
Regia: CRISTIAN MIHĂILESCU
Scenografia: VIORICA PETROVICI
Asistent regie: SORINA TIRON
În noiembrie, anul trecut, musicalul „COANA CHIRIŢA” a deschis cea de-a III-a editie a SĂPTĂMÂNII ARTELOR SPECTACOLULUI MUZICAL 2012 eveniment desfăşurat sub patronajul Ministerului Culturii şi al Patrimoniului Naţional şi organizat de Revista VIP şi Fundaţia “Amfiteatru”. Şi tot OPERA COMICĂ PENTRU COPII a găzduit şi organizat prima ediţe a Galei Premiilor VIP pentru SUPERLATIVELE ARTELOR SPECTACOLULUI MUZICAL pentru COPII, dedicată tinerilor artişti ce evoluează pe marile scene lirice din România şi nu numai.
La sfârşitul lui ianuarie s-au împlinit 10 ani de la instituţionalizarea OPEREI COMICE PENTRU COPII.
Semnat de LaRevista.ro