vineri , 22 septembrie 2017

Strugurii: detoxifiere, tinerețe și frumusețe, cu cele mai bune fructe ale toamnei

struguri

Toamna se numără beneficiile pentru sănătate: natura abundă de bunătăţi, unele mai colorate şi mai aromate decât altele, iar fructul-vedetă al acestui sezon este fără îndoială strugurele! Fie galbeni, verzi, vişinii, roz sau negri, cu bob mic sau mare, strugurii aduc o varietate de beneficii asupra organismului.

După portocale, strugurii sunt cele mai cultivate fructe de pe pământ, şi pe bună dreptate: aceştia ajuta la detoxifiere, datorită cantităţii importante de resveratrol (cel mai puternic antioxidant natural) şi au efecte pozitive asupra frumuseţii datorită conţinutului mare de săruri minerale, precum calciu, fier, fosfor, potasiu, magneziu, iod, fluor, cupru, cobalt, zinc; enzime, vitaminele A şi C, şi vitaminele din grupa B (B1, B2, PP), zaharuri (glucoza şi levuloza), taninuri, polifenoli, fibre.

O doză de energie naturală

„Strugurii fac parte din categoria celor mai energetice fructe, având un aport de 72 kcal/100g. Glucoza, fructoza şi conţinutul foarte mare de zaharuri (aproximativ 20%) din fiecare bob asigură o sursă deosebită de energie pentru organism. Sucul de struguri ajută la energizarea instantanee, datorită absorbţiei rapide în organism”, explica Dr. Tania Bejan, specialist Ropharma şi doctor imunolog.

O inimă mai sănătoasă, bob cu bob

Mulţumită polifenolilor prezenţi în special în strugurii negri, inima este protejată, iar antioxidanţii din compoziţie previn oxidarea colesterolului LDL care blochează vasele de sânge. Resveratrolul, cel mai puternic antioxidant natural care se regăseşte din plin în aceste fructe, ameliorează cu până la 30% circulaţia sangvină la nivelul creierului, reducând astfel riscul unui infarct. De asemenea, strugurii cresc nivelul de oxid nitric din sânge, care împiedică formarea de cheaguri în sânge, reducând şi probabilitatea declanşării atacurilor de cord.

Un aliat pentru o siluetă armonioasă

Cei care doresc să slăbească sau să-şi menţină silueta vor regăsi în struguri un aliat al oricărei diete! Aceştia ajută la detoxifierea organismului, eliminarea excesului ponderal, prelungirea senzaţiei de saţietate şi suprimarea apetitutului culinar, datorită conţinutului ridicat de fibre şi substanţe nutritive. Mai mult decât atât, conţin apă în proporţie de 73%, astfel că ajută la purificarea organismului şi filtrarea toxinelor din sânge.

Fructul tinereţii fără bătrâneţe

Când vine vorba de îngrijirea pielii, strugurii sunt cu adevărat o cremă antirid… delicioasă! Savuroasele fructe ale toamnei sunt o sursă importantă de flavonoide, antioxidanţi puternici ce încetinesc procesul natural de îmbătrânire şi reduc daunele cauzate de radicalii liberi. „În plus, seminţele de struguri conţin uleiuri hidratante cu proprietăţi anti-îmbătrânire, şi tocmai de aceea constituie ingrediente de bază şi pentru cosmeticele anti-aging. Putem menţine pielea frumoasă şi sănătoasă atât prin consumul de struguri, cât şi prin aplicarea diverselor măşti obţinute din acest fruct. Pentru a profita din plin de valoarea strugurilor şi de beneficiile pe care le oferă organismului nostru, ar fi bine să mâncăm atât coaja, cât şi sâmburii. Oricât ar părea de neplăcută la gust, amăruie, ori înecăcioasă, coaja strugurilor conţine cantitatea cea mai mare de resveratrol. În plus, sâmburii de struguri conţin uleiuri ce au un rol benefic pentru sănătatea vaselor de sânge, reduc colesterolul şi combat hipertensiunea arterială. Sâmburii şi coaja strugurilor (mai ales cei roşii) conţin resveratrol, quercitină şi antioxidanţi. Datorită acestei compoziţii complexe, strugurii menţin sănătatea ficatului, fiind un remediu împotriva litiazei biliare, benefic pentru sănătatea rinichiului, scăzând aciditatea urinei”, mai spune Dr. Tania Bejan.

Adio, probleme digestive!

Datorită conţinutului ridicat de fibre şi minerale, strugurii sunt un veritabil digestiv natural. Cura cu struguri este recomandată persoanelor care suferă de constipaţie şi balonare sau celor care vor să înceapă o cură de detoxifiere, date fiind proprietăţile puternic purificatoare, diuretice şi depurative ale acestor fructe.

În unele cazuri însă, consumul de struguri nu poate reface dezechilibrul din organism şi acoperi lipsurile, iar în aceste cazuri este nevoie să apelăm la suplimente alimentare. Siropul Vita Grapes de la Ropharma este un supliment alimentar ce conţine extracte de struguri şi asigură o doză importantă din cel mai puternic antioxidant natural: resveratrolul. Siropul Vita Grapes este adjuvant în cazul bolilor maligne, cardio-vasculare, articulare, aterosclerozei, afecţiunilor alergice şi inflamatorii, anemiilor, infecţiilor virale, obezităţii, întăreşte imunitatea organismului, împiedica îmbătrânirea pielii contribuind la menţinerea elasticităţii şi flexibilităţii ei, protejează împotriva razelor UV şi reglează nivelul colesterolului prin scăderea fracţiunii cu densitate mică.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus