sâmbătă , 23 septembrie 2017

„Sunt un Orb… De Dragoste”, în 14 februarie, cu Horaţiu Valentin Mălăele şi Adrian Naidin

HM

De dragoste pentru iubita mea“, de dragoste animalieră”, vestimentară sau, de ce nu, de dragoste pentru guvern şi pentru partid”, îndrăgostitul, cu nume predestinat parcă, Horaţiu Valentin Malaele, actor de geniu şi jongler consacrat în zona emoţiilor, va urca pe scenă de Valentine’s Day pentru o declaraţie de iubire pe versuri romantice, într-o ediţie extraordinară a spectacolului Sunt un orb”.

Îl va avea alături, în premieră în acest spectacol, pe violoncelistul Adrian Naidin, un artist care şi-a sedus publicul cu o combinaţie de world music, muzică de cameră şi folclor românesc, pe un violoncel care atinge note de-o frumuseţe şi perfecţiune rare.

Spectacolul, care va fi prezentat în ediţie specială, va avea loc pe 14 februarie, de la ora 19.00, la Sala Cinema Patria din Bucureşti. Umorul irezistibil al insinuantului Brumaru, înţelesurile subtile ale lui Marin Sorescu sau vibraţiile delicate ale boemului Nichita Stănescu – sunt doar câteva dintre promisiunile unui spectacol de gală, în cursul căruia poeţi atât de diferiţi, ca stil sau gândire, vor fi desluşiţi, cu naturaleţe şi în cheie proprie, de geniul comic Horaţiu Malaele.

Îndrăgostit, la rândul său, de artă, Adrian Naidin, un artist confirmat de muzicianul leton Mischa Maisky, care i-a fost profesor, şi de regizorul grec Mihalis Kakogiannis – care i-a fost admirator, va explora o zonă inefabilă de sensibil, iubirea, cu nenumăratele ei sensuri, pe care le traduce în sunete şi le va împărtăşi, sincer şi personal, celorlalţi.

Biletele au fost puse în vânzare la casieria Cinematografului Patria din Bucureşti, la standul Vreau Bilet din Unirea Shopping Center (etaj 2), Teatrul Naţional şi online pe vreaubilet.ro, bilet.ro, eventim.ro, bilete.ro sau în oficiile Poștei Române, în magazinele INMEDIO şi Germanos semnalizate Bilete.ro.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus